Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Un îndemn la rânduială
Patericul imortalizează mici secvenţe din existenţa pustnicilor egipteni, iar feliile acestea de viaţă au foarte adesea valoare paradigmatică. La o adică ne putem pomeni oricând într-o situaţie similară. Mai mult decât alte apoftegme, cea cu numărul 6 despre avva Ammonas ne prezintă o întâmplare ai cărei actori ne-am putea şi noi trezi oricând, mai cu seamă că trăim într-o civilizaţie autodefinită ca fiind una a vitezei. Oricând am putea să pierdem autobuzul sau trenul, să ni se strice maşina etc. În asemenea momente ne putem aminti următoarea întâmplare din viaţa bătrânului Ammonas: „Odată avva Ammonas a vrut să treacă fluviul, dar găsind corabia în reparaţie, s-a aşezat lângă ea. A venit o altă luntre şi i-a trecut pe toţi cei care se aflau pe mal. Fraţii îl îmbie: Vino şi tu, avva, să treci cu noi! Dar el zice: Eu nu mă duc decât în corabia pentru toată lumea. Avea cu el un snop de ramuri de palmier şi s-a aşezat să împletească funie şi să o despletească, până când s-a dres corabia. Şi atunci a trecut. Fraţii i s-au închinat şi l-au întrebat: De ce ai făcut aceasta? Bătrânul zice: Ca să nu umblu tot timpul grăbit de gândul rău, ci să merg încet, cu rânduială, pe drumul lui Dumnezeu“.
Răspunsul final al bătrânului este cheia întregii povestiri, iar istorioara nu se grăbeşte să ajungă la final, în ton cu îndemnul la răgaz şi rânduială al ascetului.
Într-o lume ale cărei criterii călăuzitoare sunt viteza şi eficienţa poate părea inadecvat să vorbeşti despre un bătrân care se opunea grabei într-o lume cu un cu totul alt ritm decât lumea noastră. Avva Ammonas funcţionează după alte reguli şi mai ales trăieşte într-un alt timp, un timp care este cu totul în mâinile şi sub ochii lui Dumnezeu. Acolo viteza ameţitoare şi stresul, boli ale modernităţii, nu îşi mai au locul. Acolo oamenii refuză graba născută din gândul cel rău şi umblă încet, cu rânduială.
Fapta avvei Ammonas aminteşte de un cuvânt al părintelui Paisie Aghioritul. Acest părinte care a trăit aproape de noi nu ezită să-i îndemne pe cei din jurul lui: „Simplificaţi-vă viaţa!“ E limpede pentru toată lumea că exemplul lui Ammonas nu poate fi aplicat ad-litteram. Merită să ne amintim de el atunci când suntem prinşi în activităţi bezmetice care ne jefuiesc timpul şi ne întemniţează viaţa.
Întrebarea-cheie rămâne: ce înseamnă să îţi simplifici viaţa şi să trăieşti după rânduiala lui Dumnezeu, fără să primeşti gândul cel rău al grabei. În primul rând cuvântul bătrânului nu este un îndemn la lenevie. Un detaliu din povestire ne arată aceasta. Avva lucra încontinuu, fără să pună preţ pe munca sa, dar în acelaşi timp fără să renunţe la ea. Avea cu el o legătură cu ramuri de palmier din care împletea şi despletea frânghii. Ca să îşi ţină mâinile ocupate, dar mintea să-i rămână liberă pentru rugăciune. În felul acesta bătrânul trăieşte propria lui viaţă de muncă şi rugăciune, netulburat de ceea ce se petrece în afara lui. Această rânduială ar fi fost dereglată dacă ar fi cedat gândului care îl zorea să ajungă mai repede pe celălalt mal al Nilului. Să îţi simplifici viaţa înseamnă deci să ai o rânduială care să îţi organizeze priorităţile, având în centru rugăciunea şi munca, pe care să o urmezi netulburat de evenimentele exterioare.
Acelaşi detaliu mai spune ceva. Bătrânul, fără să se grăbească, dovedeşte că poate utiliza tot timpul care i-a fost dat de Dumnezeu, fără risipă. Aşteptând corabia, bătrânul munceşte şi se roagă la fel cum o face în pustie, răscumpărând astfel vremea.
Avva Ammonas ne spune că se poate şi altfel, şi indirect ne dă acelaşi îndemn ca părintele Paisie Aghioritul: „Simplificaţi-vă viaţa, nu umblaţi tot timpul grăbiţi de gândul cel rău, ci mergeţi încet, cu rânduială, pe drumul lui Dumnezeu“.