Un martir necunoscut: preotul Leonida Gavrilescu

În anul 1977 Sfintele Paşti au fost prăznuite în data de 10 aprilie. Cu cinci zile înainte de marea sărbătoare, preotul Leonida Gavrilescu, parohul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Fălticeni s-a dus din propria iniţiativă la Primăria din localitate pentru a-i cere primarului să respecte proprietatea bisericii. Primăria avea un plan de construire a blocurilor până lângă altarul bisericii, ceea ce s-a şi întâmplat, din nefericire, până la urmă. Părintele Leonida a avut în ziua aceea o discuţie aprinsă cu edilul oraşului, care nu arăta respectul cuvenit Casei lui Dumnezeu. A fost un preot curajos în anii de dictatură comunistă, un mărturisitor, un apostol, un neînfricat. Ultima lui mărturisire pentru biserica pe care o slujea s-a petrecut în cabinetul primarului, în marţea Săptămânii Patimilor. Ce a fost acolo numai Dumnezeu ştie. Bolnav cu inima de mai mulţi ani, părintele Leonida a luat cu el această taină în mormânt. El şi-a sfârşit zilele făcându-şi datoria. În primăria din Fălticeni ar trebui să fie aşezată o placă memorială care să amintească de această injustiţie a vremii. La împlinirea a 30 de ani de la momentul acestei mărturisiri, nedreptatea făcută Bisericii „Adormirea” persistă. Pe proprietatea parohială sunt, în continuare, blocuri construite abuziv, iar numele părintelui Leonida Gavrilescu este tot mai rar pomenit.

Gazdă bună pentru Nicolae Labiş

El nu a fost un preot oarecare. S-a născut în satul Boteşti, comuna Horodniceni, în anul 1908 şi era fiul inventatorului autodidact Petru Gavrilescu, pionier al aviaţiei. A urmat cursurile Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” din Iaşi şi ale Facultăţii de Teologie din Cernăuţi.

După slujirea ca diacon la Biserica „Adormirea” din Târgu Neamţ a fost, pe rând, preot la parohiile „Blăgeşti”-Paşcani, „Sfântul Ilie” şi „Adormirea” din Fălticeni. În timpul parohiatului de la Biserica „Sfântul Ilie” din Fălticeni a funcţionat, pentru scurt timp, ca protoiereu al ţinutului şi l-a găzduit, în aceeaşi perioadă, în casa parohială, pe Nicolae Labiş în timpul cursurilor de la liceul „Nicu-Gane” din localitate. Deşi Nicolae Labiş avea legături mai vechi cu poezia (din copilărie, după cum se ştie) şi preotul Leonida a avut o înrâurire benefică asupra viitorului mare poet. Preotul era el însuşi dăruit cu harul versificării (poemul „Podu Înalt”, în trei părţi cu 48 de strofe, scris de el, stă mărturie în acest sens).

În multe seri, la masa de scris a părintelui, între cei doi erau discuţii care se întindeau până după miezul nopţii. Pe lângă acestea, în timpul găzduirii în casa parohială, lui Nicolae Labiş nu i-a lipsit nimic.

După trecerea anilor, când am început să-mi dau seama de „greutatea” numelui Labiş, am avut privilegiul unor interesante discuţii cu doamna învăţătoare Eugenia Mihalache, mătuşa poetului (sora mamei) şi cu prof. Viorel Mihalache, vărul drept al lui Labiş, care ştiau amănunte veridice despre copilăria şi tinereţea poetului, care nu se regăsesc nici în cele mai amănunţite biografii ale acestuia.

Prieten apropiat al scriitorilor

Părintele Leonida scria mult. A avut preferinţă pentru versul alecsandrin. Poeziile le trimitea unor reviste care… nu le publicau. Când se afla că autorul este preot, toţi începeau să-şi ceară scuze: „Poate altădată, să mai aşteptăm, să mai vedem când vom avea spaţiu”- acestea erau refuzurile ascunse după cuvinte.

În paginile revistei „Mitropolia Moldovei şi Sucevei” i s-au publicat, totuşi, câteva articole şi chiar un studiu dedicat ctitoriei lui Petru Rareş de la Râşca. A fost prezent cu articole şi în „Biblioteca bunului creştin”, organ al Asociaţiei Clerului din judeţul Baia.(Fălticeni, 1947)

Prieten apropiat al scriitorilor Vasile şi Horia Lovinescu, al doamnei Steliana Lovinescu, al scriitorilor fălticeneni Mihail Havriş, Aurel George Stino, pr. Vasile G. Popa, Virgil Tempeanu, pr. Constantin Todicescu, al actorului Grigore Vasiliu Birlic şi al altor personalităţi care îşi au obârşia în acest loc, părintele Leonida Gavrilescu a oferit mult ajutor echipei care a organizat muzeul fălticinean „Galeria oamenilor de seamă”, în casa donată de familia Lovinescu în anul 1975. Adeseori, întâlnirile dintre oamenii sensibili ai locului aveau loc în casa parohială, acolo unde au poposit, printre alţii, şi poetul ieşean George Lesnea, preotul compozitor Ion Tatulea, sculptorul Ion Irimescu, pictorul Paul Gherasim şi alţii alături de ei.

Apărător al drepturilor Bisericii

Fire aparte, sensibil şi neîmpăcat cu vremurile în care a trăit, preotul Leonida Gavrilescu nu a fost înţeles întotdeauna de cei din preajma sa.

În timpul iernii, dedica mult timp lecturii şi scrisului, iar de primăvara până toamna lucra în grădina Bisericii „Adormirea”, unul dintre locurile atractive ale oraşului din acea perioadă. Zeci de specii de trandafiri şi flori rare, udate în fiecare zi şi prăşite la două săptămâni, arbuşti şi copaci ornamentali, toate la un loc dădeau impresia unei grădini pariziene, aduse într-un „loc unde nu se întâmpla nimic”. Mai erau şi păunii care se plimbau în voie în zile senine. Toate prin grija părintelui. Uneori însera şi părintele încă lucra în grădină.

Bun cuvântător bisericesc, iubitor de frumos şi sensibil în toate, era prezent în momentele importante din viaţa intelectualilor urbei. În vremea parohiatului său, la bisericile „Sfântul Ilie” şi „Adormirea” din Fălticeni s-a păstrat tradiţia cântării corale şi a psalţilor din vechea generaţie. La Biserica „Adormirea” se cânta la două străni, alternativ, în fiecare duminică şi sărbătoare, iar corul cânta la Sfânta Liturghie dirijat de profesorul Sorin Artur Gorovei, iar în vacanţe chiar de ucenicul iubit al părintelui, Vasile Ghivirigă, atunci elev la Seminar, astăzi preot în Arghira Fălticenilor, satul de naştere al marelui sculptor Ion Irimescu.

În urmă cu 30 de ani, în Sâmbăta cea Mare, protoiereul de Fălticeni, venerabilul preot Gheorghe Baltag, cu un mare sobor şi mulţime de credincioşi l-au condus pe părintele Gavrilescu până la cimitirul „Grădini”.

În drumul spre cimitir au trecut prin faţa Primăriei, locul unde părintele a căzut cu patru zile în urmă, răpus de un şoc cardiac. Uşile şi ferestrele erau închise şi nimeni nu se arăta prin preajmă. N-au considerat că părintele ar fi meritat vreun semn de cinstire. S-a dus către ceruri ca un mărturisitor, ca un preot apărător al drepturilor Bisericii răpus de potrivnicii atei. El este un alt martir al Bisericii, rămas necunoscut.

Arhim.  Timotei  Aioanei este  exarh  cultural  al Arhiepiscopiei  Iaşilor