Un monah creator: Protosinghelul Veniamin Acojocăriței (1913-1988)

Adeseori uitarea se așterne prea repede peste oameni sau peste locuri, punându-și vălul negru peste fapte meritorii și peste persoane care au însem­nat ceva la vremea lor. Foarte puțini dintre noi își mai aduc aminte de semeni. Alții, tot mai rari, găsesc un mod de a-i cinsti și a-i readuce în atenția contem­poranilor.

Fiecare dintre noi are posi­bilitatea unor astfel de evocări. Și este bine ca, măcar uneori, să ne conformăm cuvintelor marelui apostol al nemurilor. „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri...”.

Protosinghelul Veniamin Acojocăriței, monahul asupra căruja mă opresc acum, a fost vreme de 50 de ani slujitor al Bisericii lui Hristos din Moldo­va, ca monah și, mai apoi, iero­monah la Zosin, Agafton, Cate­drala mitropolitană din Iași și Mănăstirea Neamț.

Spuneam la început că era un monah creator de valori; a fost pictor și poet.

Ani la rând, în chilia lui strâmtă, a pictat icoane și epi­tafuri, care au ajuns în nume­roase biserici și mănăstiri, și, de asemenea a realizat portrete în culori și tablouri cu diferite tematici.

Pe șevalet, în chilia lui, era permanent o lucrare care aștep­ta să fie terminată. Asta arăta, încă o dată, că în vecinătatea Ceaslovului și a Psaltirii poate sta șevaletul sau masa de scris pentru că, atât primul, cât și cea de-a doua, aduc lumină și bucurie în sufletele oamenilor.

În anul 1979, la un festival organizat la Iași, portretul tată­lui său, un țăran autentic din Copălăul Botoșanilor, a fost premiat cu argint, fiind foarte apreciat de critici și răsplătit, ca atare, de către forurile cul­turale din anii aceia tulburi.

Părintele Veniamin a fost un sensibil poet. Încă de pe băncile seminarului, unde a fost coleg cu mulți ierarhi ai Bișericii Ortodoxe Române, alcătuia ver­suri reușite de care-și amintesc colegii de odinioară. La sfârși­tul studiilor seminariale a ros­tit poezia: „Școlar bătrân” apla­udată îndelung și apreciată de colegii de clasă care erau cu 10 ani mai tineri decât el. A scris, apoi, despre sfinți, despre mo­nahii pe care i-a cunoscut, pe unii dintre ei cinstindu-i chiar la slujba prohodirii cu câte o poezie, alcătuită special pentru acel moment.

Mai mult decât atât, Protosinghelul Veniamin Acojocăriței a realizat, în manuscris, do­uă opere de mare valoare: Im­nul Acatist al Maicii Domnului și Psaltirea Prorocului David, ambele miniate. Psaltirea a fost versificată de cuvioșia sa într-un stil popular, iar în fiecare pa­gină există o astfel de orna­mentație, inspirată de vechile picturi și miniaturi monahale, sau unele realizate dintr-o feri­cită stăruință a autorului.

Aceste două opere pot sta alături de manuscrisele prețioa­se realizate de Anastasie Crimca și de monahi rămași anonimi, manuscrise atât de apreciate de specialiștii medievaliști și de nu­meroșii pelerini și turiști din țară și din străinătate care vizitează permanent mănăstiri­le din țara Moldovei.

La cele două lucrări amin­tite, părintele Veniamin a tru­dit mai mult de 10 ani, până târziu, după miezul nopții, du­pă cum mărturisea cuiva. Nă­dăjduim că într-o zi, nu prea îndepărtată, aceste două opere vor vedea lumina tiparului. Din păcate, nu se poate vorbi în pu­ține cuvinte despre bogăția or­namentației care însoțește atât Imnul Acatist, cât și Psalmii versificați de părintele Venia­min, la o distanță de 300 de ani de la Psaltirea Sfântului Mitro­polit Dosoftei.

Protosinghelul Veniamin Acojocăriței a fost aproape 30 de ani slujitor la Catedrala mitro­politană din Iași. Ca preot și duhovnic era aspru. În săptă­mâna slujirii sale la moaștele Sf. Parascheva oamenii se com­portau cu mare grijă, cei mai mulți cunoscându-l pe părintele Veniamin care-i mustra cu folos și nu permitea orice fel de com­portament.

În ultimii ani ai vieții s-a re­tras la Mănăstirea Neamț, un­de a și trecut la cele veșnice, în miezul lunii decembrie 1988.

A făcut mult bine, dăruind din agoniseala lui unor biserici și unor oameni aflați în nevoi. După modelul îndelungii sale slujiri la Catedrala mitropoli­tană din Iași, în ultima perioa­dă a existenței sale pământești, oficia slujba Privegherii sau a Sfintei Liturghii în bătrâna Lavră, cuvântând cu înțelep­ciune și cu folositoare ziceri, în grai popular moldovenesc, cu nota specifică adusă de pe apa Miletinului de unde-și avea obârșia.

Protosinghelul Veniamin Acojocăriței este pomenit tot mai rar. Bătrânii de la Iași și de la Neamț care-l știau bine, de ace­eași generație cu el, s-au adău­gat la părinții cei din veac. Ei știau mai multe despre viața și preocupările sale. Modelul acestui monah pictor, poet și miniaturist, duhovnic și stator­nic slujitor al Bisericii, trebuie urmat și de monahii (și cu atât mai mult de credincioșii) vre­murilor noastre.

El este unul dintre nenumă­rații străjeri ai monahismului moldav care a luptat pentru dobândirea împărăției Ceruri­lor. Și pe lângă această luptă dusă în vremuri de restriște, a lăsat lumina unui „artist” sme­rit, aproape anomin, la cumpă­na dintre milenii.

* Arhim. Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Iașilor