Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Un paradox etimologic - sintagma „mântuirea neamului”

Un paradox etimologic - sintagma „mântuirea neamului”

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Aurelia Bălan-Mihailovici - 15 Iun, 2021

După secole de așteptare a înfăptuirii unei catedrale care să reprezinte întreg poporul român, unit în cuget și simțire, o catedrală a României mari, moderne, este înălţată, iată, acum, cu ajutorul Domnului și al Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Daniel. Scopul ei este enunțat prin sintagma pe care a primit-o spre definire, Mântuirea nea­mului, prin care se înțelege mântuirea celor vii și celor adormiţi. Al doilea hram al catedralei este „Înălțarea Domnului”, sărbătoare numită popular Ispas, când se face pomenirea eroilor neamului, căzuți pentru apărarea lui.

Adesea, nu se cunoaşte semnificația cuvintelor neam şi mântuire şi cu atât mai puţin etimologia lor. Dicționarele explicative sau etimologice româneşti de pe internet arată că ambii termeni sunt preluaţi din limba maghiară: neam din magh. nem, adverb de negație; mântui din magh. menteni. În realitate, însă, cuvintele nu provin din această limbă. În practica mea lexicografică, ca redactor la Dicționarul Academiei, am fost foarte atentă la sensul ultim al cuvântului, izolat în dicționare într-o paranteză, ce indică frecvența și vechimea (învechit, rar sau regional). Acesta este în mare parte sensul primar, etimologic, păstrat izolat într-o zonă geografică, mai ales la sat.

În formarea numelor, adică a substantivelor ce definesc plante, numele lor s-a cristalizat odată cu dezvoltarea agriculturii. Un alt exemplu al cărui sens se definește prin analogie cu cultura plantei îl găsim la cuvântul copil, care în DEX apare cu o etimologie din limba albaneză, kopil, cuvânt inexistent de fapt în albaneză. DEX-ul lucrează cele două sensuri ale cuvântului neam ca două cuvinte separate, neam1 și neam2, socotite ca împrumutate de noi din limba maghiară. Logica este alta. Atât în cazul neam, cât și copil, bastard, primul sens provine din lumea agrară, unde avem și verbul copili, a scoate exemplarul crescut din planta de bază care nu este dorit. Deci primul sens al cuvântului copil este cel de bastard, iar prin extensia sensului, el redă și noțiunea de copil natural.

Același proces semantic a avut loc și în cazul cuvântului neam, care trebuie acceptat ca un termen autohton, provenit din limba geto-dacilor, centrat pe sensul de bază agricol, fel, soi, o caracteristică definitorie a plantei sau a unui popor, care s-a dezvoltat pe o anume trăsătură ce-l definește în raport cu celelalte popoare. Neam prezentat din maghiarul nem este o aberație, în timp ce în maghiară termenul este atestat doar în forma nyám (în anul 1879), cu pluralul nyámura și cu sensul de rudenie, ceea ce este clar că e un împrumut din limba română. Și aici, ca în alte numeroase cazuri, ignoranța e prezentă în dicționarele noastre, deoarece termenul românesc neam este atestat în maghiară nyám și explicat chiar de lingvistul maghiar Bakos Ferenc în dicționarul său, ,,A magyar szókészlet román elemeinek története (Istoricul elementelor româneşti din lexicul maghiar)”, Akadémiai kiadó, 1982, p. 351, unde apare ca etimon românesc pentru termenul maghiar nem, adverb de nega­ție, care se dezvoltă cu un nou sens prin împrumut, luat din limba română. 

Neam și mântuire în dicţionarele online

NEÁM, neamuri, s. n., adv. I. S. n. 1. Popor, națiune. Loc. adj. De neam (sau de neamul lui) sau neam de... (de origine, de naționalitate). Expr. De tot neamul sau de toate neamurile = de toate naționalitățile; p. ext. de toate felurile, de toate speciile. A-și trage neamul din... (a proveni de la..., a se trage din...). Uniune de ginți și de triburi din Comuna primitivă, p. ext. seminție, trib, populație. 2. Totalitatea persoanelor înrudite între ele prin sânge sau prin alianță; persoană care face parte din aceeași familie cu cineva (în raport cu acesta); rudă. Expr. De neam (bun, mare etc.) = dintr-o familie nobilă sau dintr-o familie de oameni corecți, cumsecade. Neam prost = om bădăran, mitocan. A fi neam după Adam sau a fi neam (de) a cincea (sau a șasea, a noua) spiță = a fi rudă foarte îndepărtată sau a nu fi rudă deloc cu cineva. 3. (Înv. și pop.) Rând de oameni din aceeași generație; generație. 4 Expr. Neam de neamul meu (sau tău etc.) sau neam de neam = a) (în propoziții afirmative) din tată în fiu, din moși-strămoși, din generație în generație; b) (în propoziții negative) nimeni din familia mea (sau ta etc.). (înv. și reg.) Partea de țarină pe care o lucrează o familie. 4. (La pl. în Evul Mediu) Mulțime de boieri; clasă boierească; familie boierească; denumire a urmașilor boierilor mari sau veliți, care ocupau dregătoriile importante. 5. Categorie de oameni care au aceeași profesie sau anumite însușiri ori interese comune. 6. Specie, gen, varietate, fel, soi. Neamul ome­nesc = genul uman, (DEX 2009) și DLR seria nouă, cunoscută și cu sigla DA (Dicționarul Academiei), sursa MDA 2 (Micul Dicționar al Academiei), în care locuțiunile verbale referitoare la culturi, varietatea lor care definește planta, sinonim soi - de neam, care este de soi bun.  Care este dintr-o specie superioară, sau de tot neamul sau de toate neamurile, de toate felurile sau de toate soiurile,  felurit, variat.

A SE MÂNTUÍ mă -iésc intranz. 1) pop. A ajunge la capăt; a se încheia; a se termina (cu cineva) a muri. 2) religios - A-și ispăși păcatele; a scăpa de pedeapsa divină. Și mântui din ung. menteni (DEX, 2009).

MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) sfârși. ◊ Expr. (refl.) A se mântui cu... = a muri. Prez. ind. și: (2, 3) mấntui - Din magh. menteni. Mântui, At: PSALT. HUR. 28v/6: (înv.) măn/ Pzi: mântui și esc/ E: mg ment] 1-2 vtr (învechit pop.) A (se) salva dintr-o primejdie, de o nenorocire etc. 3-4 vtr (spc) A (se) dezrobi. 5-6 vtrp (bis.) (A ierta sau) a obține iertarea pentru păcatele săvârșite și: a (se) izbăvi. 7-8 vtr (învechit pop.) A (se) vindeca de o boală. 9 vr (înv.) A se dezvinovăți. 10-11 vrt(a) (pop.) A (se) termina. 12 vt (reg; înv.) A „în bătaie A bate zdravăn. 13 (Îlv) A~ de zile A omorî. 14 vr (îe) A se „cu (cineva) sau (îvr) a se de viață A muri. 15 (îe) S-a ,,t!” (MDA 2, 2010).

A SE MÂNTUÍ mă -iésc intranz. 1) Pop.
A ajunge la capăt; a se încheia; a se termina (cu cineva) a muri. 2) Religios, A-și ispăși păcatele; a scăpa de pedeapsa divină. [Și mântui], din ung. menteni. Iată cum forma reflexivă a verbului este redată ca un cuvânt de sine stătător. Mi se pare ciudat că termenul cu rol adjectival, mântuitor-oare nu este menționat, dar mai ales faptul că nu a fost amintit nici substantivul Mântuitor, frecvent în limba română. Spre a explica vechimea cuvântului și originea lui adevărată, amintim explicațiile unui lingvist foarte cunoscut ca indoeuropenist, Emile Benveniste, cu lucrarea, „Origine de la formation des nommes en indo­européen”, Paris, 1962, p. 189, în care sunt analizate rădăcinile a două cuvinte cu aceeași rădăcină în limbile vechi europene, printre care și limba primară, străromână. Este asociat și explicat prin același prefix m(a)n cuvântul mândru pe care îl prezentăm în cele ce urmează.

Mândru, ă [At: CORESI, ap. DHLR II, 45 și/ Pl: ri, re/E: slv мѧдръ] 1 a (înv; d. oameni) Înțelept. 2 a (înv.; d. oameni) Priceput. 3 a (înv; d. oameni ) Isteț. 4 a (înv; d. oameni) Capabil. 5 sm (înv.) Învățat. 6 sm (înv.) Filozof. 7 s.m. (înv.) Mag2 (1). 8 a (Udp „de”) Mulțumit. 9 a (Udp „de”) Care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii și: demn, mândrit (2). 10 a (Rar) Care este pe măsura calităților cuiva și: demn de cineva, mândrit (3). 11-12 smf, a (Persoană) care are încredere exagerată în calitățile proprii și: mândrit (4). 13-14 smf, a Orgolios. 15-16 smf a (îvr.) Mofturos. 17-18 smf, a (pop.) Frumos. 19 (bot; reg; îc) „regina nopții sau Barba-împăratului (Mirabilis Jalapa). 20 sfp (reg.; art.) Iele. 21 a Falnic. 22-23 smf, a (reg.) Elegant. 24 smf (pop.) Persoană pentru care altă persoană de sex opus simte o afecțiune deosebită și: (reg.) mândrior, mândruc Vz amant, drag, ibovnic, iubit. 25 sfp (reg; art.) Dansuri populare din diferite regiuni. 26 (reg.) Melodie după care se execută mândrele (MDA2 (2010). Nu știu de ce s-a lucrat pe internet, într-o manieră a prescurtărilor total inadecvată, nerespectând tradiția redactării dicționarelor tipărite.

Nu mai amintesc etimologia slavonă care nu poate fi acceptată, fiind în afara formării cu prefixul amintit de Emile Benveniste. Deci, catedrala cu subtitlul Mântuirea neamului reprezintă chintesența sau înțelepciunea pământului românesc, o înțelepciune ce trebuie descoperită prin toate domeniile de activitate, dacă acțiunea are la bază dragostea față de Dumnezeu, de neam, de țară și de limbă.

Citeşte mai multe despre:   Catedrala Mantuirii Neamului