Un pictor al lumii şi luminii sale

La 70 de ani, rotunjiţi în 17 februarie 2013, pictorul şi profesorul de zugrăvitura subţirelui Liviu Suhar ni se revelează în acea lumină a halourilor asfinţitului, cea care poartă în somptuoasa-i hlamidă miezul de foc din ceasul răsăritului de zi. Pictorul, aşa cum ne demonstrează cu elocinţă şi autoritate expoziţia jubiliară de la Muzeul Unirii din Iaşi, se întoarce acum, la ora cântăririi roadelor lucrării creatoare, în ambianţa din care-şi trage sevele pictura sa, aceea a spiritualităţii ancestrale româneşti. În aceasta s-a îmbăiat ca într-o scăldătoare a copilăriei în Iacobenii Dornelor, satul natal şi leagănul începuturilor vieţii. Este vorba de acel univers mitic ce l-a cuprins, adăpătoarea generoasă şi mirabilă a făptuirilor lui creatoare. Fostul elev al Liceului de Arte de la Iaşi şi studentul de odinioară întru ale artelor frumoase al Clujului, unde a ucenicit cu Aurel Ciupe şi Petru Abrudan, Liviu Suhar a deprins un meşteşug solid, ce i-a îngăduit să găsească un echilibru roditor şi benefic între arta compoziţiei şi harul colorismului. În acelaşi timp, încă din anii paideici clujeni, tânărul artist a căpătat plăcerea şi folosul exerciţiului reflecţiunii şi nevoia organică a cunoaşterii întinsurilor artei şi culturii. Cu aceste daruri în desagă, venind la Iaşi în 1968, unde, în afara şevaletului, a desfăşurat o prodigioasă carieră de dascăl, Liviu Suhar şi-a elaborat meticulos, râvnitor şi niciodată aleatoriu propriul univers plastic şi şi-a articulat grăirea sa artistică. A umblat statornic şi neobosit după expresia definitorie. Ca să izbutească, a apelat la resursele culturii populare, încă miezoasă şi plină de splendori în anii petrecuţi în satul natal. Explorarea acestui zăcământ s-a dovedit inspirată şi a permis artistului, ştiutor totodată al tendinţelor din arta contemporană, să ajungă la o rostire originală.

În pânzele lui Liviu Suhar reînviau rituri bătrâne, cu fantasmele şi misterele lor, mustind de tâlcuri şi poeticitate genuină. Artistul le-a tratat într-un registru cumpănit expresionist, dar irizat de accente ale graţiei, întocmai cum se întâmplă în manifestările folclorice de Anul Nou, în exuberantele jocuri cu măşti, nelipsite de multe ori însă de fiorul hieratismului. La fel a plăsmuit Liviu Suhar priveliştile sale plastice, străbătute în fibra lor  tainică de înţelesuri mitologice şi ţesute în pânza de vrajă a poveştii de demult. Meşterul le-a compus cu mână sigură, le-a colorat prin fine acorduri cromatice, a esenţializat şi stilizat subtil, pendulând între gravitatea şi explozia pigmenţilor şi privind expresionist cu un zâmbet hâtru, consonant cu înaintaşul de la Nord, Ensor.

Treptat, treptat, pe măsura dobândirii unei priviri şi mai cuprinzătoare asupra rosturilor artei, Liviu Suhar şi-a lărgit câmpul şi şi-a nuanţat limbajul, forând spre straturile de adâncime ale spiritualităţii vechimilor şi scoţând la lumină nestemate uitate de timp, iradiind frumuseţi ascunse vederii. Paleta sa s-a contaminat de culorile cele asproase, dar viguroase şi încântătoare, ale ceramicii cu ecouri cucuteniene, ce a devenit şi motivul unor cicluri şi reveniri făgăduitoare. Mai mult, pictorul s-a simţit atras magnetic în pictură de zugrăvirea elementelor constitutive ale spiritualităţii lumii rurale. Olurile, cu varietatea lor parcă nesfârşită de forme şi culori, veşmintele ţărăneşti, bisericile, casele, icoanele, dealurile, fâneţele, pădurile, toate aceste părţi ale unui întreg de trăire şi destin au populat, renăscute, repovestite, pânzele semnate Liviu Suhar. Paleta şi-a amplificat diapazonul, expresionismul s-a întâlnit cu un lirism decantat din mitologia inspiratoare, cu răsunet în mesaj şi limbaj. În plus, decorativismul, componentă omniprezentă pe tot parcursul celor patru decenii de activitate creatoare, s-a încărcat de sensuri noi purtătoare de valori simbolice şi metaforice.

Concomitent, artistul a pornit argonautic, cum ne sugerează chiar titlurile unora dintre tablourile sale, un demers de salvare de la pieire a acestor bunuri de patrimoniu, temeinicind un muzeu în satul de baştină, organizând aici tabere de creaţie şi mai ales învăţându-i pe consăteni şi concetăţeni să preţuiască zestrea de a cărei însemnătate nu sunt totdeauna conştienţi. În acest chip, arătând el însuşi aidoma unui învăţător haretian din satul românesc din veacul trecut, s-a înfăţişat Liviu Suhar la jubileul celor şapte decenii de existenţă. Era în fapt mărturisirea unui crez ce l-a animat o viaţă pe creator, urmat neabătut vocaţional, cu smerenie şi în respectul plin al rosturilor.