În trecut, sprintul și maratonul erau două probe atletice diametral opuse. Sprinterii trebuiau să obțină cel mai bun timp pe distanțe scurte, turând la maximum capacitatea propriului organism pentru a atinge o vi
Unitatea creştinilor, încredinţată rugăciunii credincioşilor
A fost dat publicităţii comunicatul final al celei de-a XII-a Întâlniri a Comisiei Mixte pentru Dialogul Teologic dintre Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe, desfăşurată la Viena (Austria) între 20 şi 27 septembrie.
Gazdele întâlnirii au fost cardinalul Christoph Schönborn, preşedinte al Conferinţei Episcopilor din Austria şi arhiepiscop de Viena, şi mitropolitul grec ortodox Mihail Staikos al Austriei. "Întâlnirea Comisiei Mixte a fost marcată de un spirit de fraternitate, încredere şi colaborare. Toţi membrii au apreciat în mod deosebit ospitalitatea generoasă a Bisericii-gazdă şi au recomandat cu putere continuarea lucrărilor dialogului rugăciunilor credincioşilor", se citeşte în comunicat. Au participat 23 de membri catolici şi reprezentanţi ai tuturor Bisericilor Ortodoxe, cu excepţia Patriarhiei Bulgariei, adică au fost reprezentate: Patriarhia Ecumenică şi Patriarhiile de Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Moscova, Serbia, România, Georgia, precum şi Bisericile Ortodoxe din Cipru, Grecia, Polonia, Albania, Cehia şi Slovacia. La acest important eveniment din viaţa Bisericii, din România au participat Preasfinţitul Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla (membru al Comisiei din anul 2006), Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, secretarul Sfântului Sinod şi părintele profesor universitar dr. Ioan Ică jr de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Andrei Şaguna" din Sibiu. Comisia a lucrat sub conducerea a doi copreşedinţi: Arhiepiscopul Kurt Koch, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, şi Mitropolitul Ioannis Zizioulas al Pergamului din partea Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului; aceştia au fost asistaţi de doi secretari: părintele Andrea Palmieri şi Mitropolitul Ghenadios de Sassima. Patriarhul ecumenic Bartolomeu I a trimis un mesaj, iar Papa Benedict al XVI-lea a îndemnat credincioşii la rugăciune "pentru lucrările Comisiei şi pentru o continuă dezvoltare şi consolidare a păcii şi concordiei între cei botezaţi, pentru ca să putem da lumii o mărturie evanghelică din ce în ce mai autentică". Aşa cum s-a decis în cea de-a X-a sesiune plenară (Ravenna, 2007), comisia a studiat tema: "Rolul episcopului Romei în comuniunea Bisericilor din primul mileniu". Ca de obicei, membrii catolici şi ortodocşi s-au întâlnit separat pentru a coordona munca lor. S-a pornit de la textul propus de sesiunea plenară precedentă, care s-a desfăşurat la Paphos (Cipru) anul trecut. Comisia a dus înainte tratarea detaliată a textului de la Paphos şi actualmente "îl discută ca document de lucru". A decis şi faptul că trebuie să fie "ulterior revăzut". Comunicatul precizează că "s-a decis să se formeze o subcomisie care să înceapă o analiză a aspectelor teologice şi eclesiologice ale primatului în relaţia sa cu sinodalitatea. Subcomisia va supune munca sa Comitetului Mixt de Coordonare, care se va întâlni anul viitor". Delegaţii catolici şi ortodocşi au avut şi momente de rugăciune. Sâmbătă, 25 septembrie, membrii catolici au celebrat Liturghia în Catedrala "Sfântul Ştefan" din Viena, în prezenţa membrilor ortodocşi. Duminică, 26 septembrie, membrii ortodocşi au celebrat în Catedrala "Preasfânta Treime" din Viena dumnezeiasca Liturghie, în prezenţa membrilor catolici. Întâlnirea, care a durat o săptămână, a constituit un pas important pe drumul lung al dialogului ecumenic. Începutul activităţii comisiei este în anul 1980, când reprezentanţii celor două Biserici s-au întâlnit la Patmos-Rodi. Odată cu cea de-a IX-a sesiune plenară (Belgrad, 2006), dialogul teologic a intrat într-o nouă fază, având ca tematică generală: "Consecinţele eclesiologice şi canonice ale naturii sacramentale a Bisericii: catolicitatea şi autoritatea în Biserică". Tematica presupunea studiul rolului conciliilor şi al autorităţii în Biserică la diferite niveluri: la nivel local (rolul episcopului), la nivel regional (rolul mitropoliilor, patriarhiilor şi sinoadelor) şi la nivel universal (studiul temei conciliilor ecumenice ca autoritate în Biserica Universală şi al rolului episcopului Romei în comuniunea Bisericilor). A urmat cea de-a X-a întâlnire la Ravenna, în octombrie 2007, care a stabilit tema: "Rolul episcopului Romei în comuniunea Bisericilor din primul mileniu", continuată în următoarele întâlniri: Paphos (Cipru) - octombrie 2009 şi Viena (Austria) - septembrie 2010. Tema va fi dezbătută şi în următoarea sesiune plenară, care va avea loc peste doi ani.