Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Urcând cu bucurie urcuşul cel neobosit
Când Mântuitorul îi învață pe contemporanii Săi cum trebuie să se roage, El le prezintă un model smerit de rugăciune în care cel care dorește să se adreseze Tatălui ceresc trebuie să se închidă în cămara sa pentru a nu fi văzut de oameni când se roagă. De asemenea, Domnul îi învață pe ucenicii Săi să nu se roage cu cuvinte elaborate și complicate, iar pe El Îl vedem că ascultă rugăciunile contemporanilor pornite din nevoile cele mai de bază: să vadă, să fie hrăniți, să meargă, să se vindece de boli și din necazurile care le chinuiau existența. Acesta este unul din chipurile smerite ale rugăciunii. Ni se arată că înaintea lui Dumnezeu parcă încetează orice filozofare și justificare complicată. Dacă ne cercetăm pe noi înșine, constatăm că lui Dumnezeu Îi cerem lucruri simple, de bază am putea spune, dar esențiale, sănătate, liniște, pace mai nou, putere, sau eliberarea de patimile de care suntem conștienți că ne țin la pământ. Totuși, acestui chip smerit al rugăciunii Dumnezeu îi răspunde cu un dar desăvârșit: „Tot darul desăvârșit de sus este” (Iacov 1, 11). Tocmai aici se vede puterea rugăciunii smerite, în realitatea că prin ea omul are acces la infinitul bunătății dumnezeiești. Și este un lucru foarte important să conștientizăm că prin rugăciunea noastră, uneori făcută în grabă, fără prea mare luare aminte la cuvintele ei, batem la porțile vieții veșnice. Sfântul Grigorie Palama explică aceasta prin posibilitatea progresului perpetuu în Dumnezeu. Astfel, această rugăciune smerită este treapta prin care urcăm spre un progres uriaș, în ea se află chemarea spre o veșnică creștere și veșnică viață.
„Dar nici dintre cei ce s-au împărtăşit în tot veacul pe pământ de aceea (n.r., vederea lui Dumnezeu), nu am văzut sau auzit pe vreunul să nu fi dorit una încă şi mai desăvârşită. Deci, dacă dorinţa celor ce au dobândit-o nu se opreşte, iar harul de mai înainte îi împuterniceşte spre împărtăşirea de cele mai mari, şi dacă Cel ce Se dăruieşte pe Sine este nesfârşit şi Se uneşte cu prisosinţă şi din belşug, ce piedică mai e ca să nu-şi înainteze fiii veacului viitor în ea la nesfârşit, agonisind har din har şi urcând cu bucurie urcuşul cel neobosit. Aşadar, tot darul de sus e desăvârşit, dar nu atotdesăvârşit. Căci Cel atotdesăvârşit nu primeşte adaos”, spune Sfântul Grigorie Palama.
Adică cei care se împărtășesc de vederea lui Dumnezeu în această viață, chiar și în cel mai nedeplin și smerit mod, au încredințarea că vor crește în această vedere în veșnicie. Aceste cuvinte sunt deosebit de încurajatoare și pentru noi, pentru că vedem că suntem datori să facem rugăciunea chiar dacă știm că are un chip smerit și nedeplin, tocmai pentru că ea este începutul unei mari lucrări. În același fel trebuie să ne raportăm și la poruncile Domnului Hristos. Chiar dacă știm că nu le putem ține la modul deplin, suntem datori să nu le lăsăm, știind că tocmai această legare și perseverența noastră față de ele reprezintă cheia care ne deschide viața spre veșnicia lui Dumnezeu.