Urecheală de presă „fabriqué en France“

Vineri, 1 februarie, în cotidianul de dreapta francez „Le Figaro“ a apărut un articol semnat de ziarista Arielle Thedrel, corespondentă a ziarului pentru Europa de Est, intitulat „Proiectele faraonice ale Bisericii Ortodoxe la Bucureşti“ („Les projets pharaoniques de lâÉglise orthodoxe ŕ Bucarest“). Articolul este redactat destul de neglijent pentru un jurnalist de talia doamnei Arielle Thedrel, bună cunoscătoare a realităţilor politice, economice şi sociale din România postcomunistă. Stau mărturie interviurile cu fostul premier Adrian Năstase (publicat în trimestrialul „Politique Internationale“ din vara anului 2002) şi cu Şerban Mihăilescu, fostul secretar general al guvernului Năstase (publicat în acelaşi trimestrial „Politique Internationale“ din iarna anului 2003), dar şi articole publicate în „Le Figaro“ după 2004 despre politica internă şi externă a României.

Deşi o ziaristă experimentată, doamna Thedrel renunţă la asenalul deontologic şi se lansează abrupt într-o serie de aprecieri eronate privind proiectul de construire a Catedralei Mântuirii Neamului. Astfel, ziarista vorbeşte despre „o catedrală în care să încapă 6.000 de enoriaşi, completată de o bibliotecă, un hotel pentru pelerini şi o reşedinţă pentru capul Bisericii Ortodoxe Române“ şi apreciază că avem de a face cu un „proiect faraonic“. Ziarista mai avansează şi costul estimativ al lucrărilor: 1 miliard de euro, fără a preciza sursa care a oferit această informaţie. Apoi, jurnalista se avântă în aprecieri personale, din care cititorul francofon ar trebui să ştie că la Bucureşti se va construi „un nou Vatican“, proiect care „suscită polemici ample în România“, pentru că „violează regulile arhitecturii ortodoxe“, şi ar urma „să fie finanţat în mare parte din fonduri ale statului român, care a oferit deja terenul, chiar în spatele palatului «ciclopic» al lui Ceauşescu, devenit astăzi sediul Parlamentului“.

Aceasta ar fi „premiza“ articolului ziaristei franceze. Fără a preciza de unde a cules cifrele (ce ştim până acum este că, estimativ, proiectul Catedralei nu va depăşi 400 de milioane de euro, pe o durată de 5-7 ani până la terminarea lucrărilor), apreciem modul naiv în care doamna Arielle Thedrel rămâne uimită de capacitatea „de 6.000 de enoriaşi“ a Catedralei, deşi, dacă s-ar fi documentat mai laborios, ar fi aflat că „cei 6.000“ vor asista la slujbe în naos, dar şi la galerii, tribune şi spaţii în amfiteatru, situate la etaj. Ar mai fi aflat, de asemenea, că în lumea ortodoxă există biserici cu adevărat impresionante, de exemplu la Belgrad şi la Moscova, pe lângă care Catedrala bucureşteană ar fi catalogată ca fiind o clădire modestă.

Mai departe, ziarista se documentează „pe teren“ şi stă de vorbă cu „cetăţeni revoltaţi“. Şi nimereşte exact peste domnul Gabriel Andreescu, un zgomotos activist anticreştin care, după cum era de aşteptat, s-a folosit de prilej pentru a afirma că „BOR denunţă «devierile» de toate genurile, între care şi marşurile homosexualilor, «un păcat de moarte» potrivit Bisericii“, confundând în mod voit homosexualitatea, ca opţiune personală, cu expunerea în public a acestui tip de comportament, prin controversatele „marşuri ale homosexulailor“.

Apoi, ziarista a apelat la un alt „activist“, un oarecare Remus Cernea, „tânărul preşedinte al Asociaţiei pentru libertatea conştiinţei“ (corect: Asociaţia „Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă“, n.n.), care se simte enervat de faptul că „anul şcolar debutează cu o rugăciune, inclusiv în învăţământul superior“, drept pentru care a înfiinţat Asociaţia, la care cofondatori sunt, printre alţii, profesorul Emil Moise, cel care s-a făcut cunoscut prin campania sa agresivă împotriva icoanelor din sălile de clasă şi omniprezentul activist anticreştin Andreescu. În final, ziarista a mai consemnat o opinie neutră a teologului Mihai Neamţu şi un punct de vedere al istoricului Eugen Ciurtin, care a produs enormitatea potrivit căreia Biserica Ortodoxă Română ar face jocul extremei drepte, „care s-a dovedit câştigătoare pentru populistul Gigi Becali, devenit, datorită acestui amestec de naţionalism şi religiozitate, unul dintre politicienii cei mai populari din România“.

Acestea ar fi, în mare, ideile consemnate în prestigiosul cotidian francez „Le Figaro“, sub semnătura ziaristei Arielle Thedrel. Bineînţeles, doamna ziaristă nu a luat legătura cu Patriarhia Română, pentru a consemna punctul de vedre al BOR în legătură cu afirmaţiile celor pe care îi intervievase. La ce mai era nevoie, dacă „ţinta“ fusese nimerită? Dacă ar trebui să tratăm faptele într-o cheie cauză-efect, atunci am putea să afirmăm că acest articol a apărut în ziarul francez vineri, 1 februarie, pentru a „pregăti“ vizita preşedintelui Franţei la Bucureşti, de luni, 4 februarie. Se putea miza, de exemplu, că reproducerea articolului în România ar fi stârnit un val de revoltă, materializat prin marşuri nebădăioase pe bulevardele Bucureştilor, exact în ziua venirii preşedintelui Nicolas Sarkozy în scurta sa vizită în capitala României. Dar ipoteza este demnă de teoria conspiraţiei, nu de un demers jurnalistic.

Dacă am insista, totuşi, pe ideea că „nimic nu e întâmplător“, atunci am putea afirma că site-ul de pe internet al Asociaţiei „Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă“ conduse de Remus Cernea este în proprietatea „Business Media Group srl“, firmă la care figurează ca acţionari, conform Registrului Comerţului Bucureşti, Rachad El Jisr, de cetăţenie italiană, cu domiciliul în Liban (35% din acţiuni), William Avery, cetăţean american (35%) şi Ghandour Hamid Abdul, cetăţean libanez (30%). Ce treabă are o firmă comercială americano-libaneză de pe teritoriul României cu „un site dedicat libertăţii de conştiinţă şi principiului separării bisericii de stat“ în care apar zi de zi comunicate împotriva Bisericii Ortodoxe Române ale unei „organizaţii nonguvernamentale“ (şi nonprofit!) conduse de „românul internaţionalist“ Remus Cernea? Dar, şi în acest caz, am cădea într-o facilă teorie a conspiraţiei, ceea ce nu cadrează cu un demers jurnalistic serios.

După cum se poate vedea, jurnalismul interesat sau „după ureche“ nu se practică doar în ţări aflate în „tranziţie“ de la comunism la capitalism. Urecheala de presă se poate lectura şi la case editoriale mari, sub semnături diverse. Chiar şi a doamnei Arielle Thedrel, altfel extrem de pricepută şi de corectă când ia interviuri puternicilor zilei din România, indiferent de culoarea lor politică.