„Urechile“ lui Hristos

Am fost să cumpăr felicitări. Felicitări pentru sărbătorile de Paşti. Credeţi-mă, este o îndeletnicire foarte plăcută, care te pune în vecinătatea unor lucruri frumoase şi drăgălaşe.

Când este Crăciunul, trimitem o felicitare de sezon: iarnă, fulgi de nea, clopoţei etc. Când este ziua cuiva, trebuie musai să trimiţi felicitări deocheate... că nu prea merge conformismul aici. Când vin Paştile… e cam greu. E foarte greu să alegi o felicitare de Paşti. Având probabil în vedere faptul că este foarte dificil de găsit o tematică pentru felicitările de Paşte, unii au inventat una. Aşa că, mergând să cumpăr tradiţionalele felicitări de Paşti, mi-ar fi fost foarte uşor să aleg.

Printre felicitările ce propuneau o minimă imagerie religioasă - destul de puţine de altfel - în standuri se răsfăţau felicitări cu iepuraşi. Chestii drăgălaşe spuneam... Acum, dacă n-ar fi fost şi nişte ouă pe acolo poate n-ar fi fost un capăt de lume, dar nu, în felicitări apăreau lângă iepuraşi nişte ouă.

Sub iepuraşul cu ouă - prietenii, probabil, ştiu de ce, că eu nu ştiu - se găsea tradiţionalul, (cum altfel!), salut „Paşte fericit“. Şi istoria nu se termină aici: prin magazine, prin restaurante, prin pieţe, pe bannere, urecheatul îţi zâmbeşte jucăuş, invitându-te să cumperi, să te „dicstrezi“, să te simţi bine de Paşti, adică să faci din Paşti tot ceea ce nu ar trebui să faci din Paşti. Există şi un iepuraş serios, un iepuraş bătrân, un iepuraş între două vârste, există şi tipul pedant, tipul sexy, tipul de iepuraş aiurit.

Un singur tip de iepuraş lipseşte şi acesta este tipul de iepuraş religios. Şi observaţia aceasta poate să stârnească nemulţumiri: că prea le vrem pe toate la locul lor, prea ne legăm de micile bucurii care ne mai împrospătează viaţa şi ştirile de la TV, prea le criticăm pe toate... Ce mai avem de împărţit cu simpaticul Rilă? Nu ne ajunge cât l-am criticat pe stimabilul Moş Gerilă? Că doar gaură în cer nu se face... pentru un iepure şi nişte ouă.

Poate o fi şi aşa... cine ştie? Dar că există o limită la întoxicarea plăcută cu care ne asezonăm existenţele limitate este şi asta o realitate. Şi că limita asta este cerul trebuie să o spunem, alminteri riscăm să punem „coarne“, sau, de ce nu, „urechi“ lui Hristos. Se spune că prima reacţie pe care o încearcă omul în prezenţa unuia care îi face un bine este să-i tragă una binefăcătorului. Cu tot riscul aşadar: Hristos a înviat!