Vara s-a sfârșit: când copiii vorbesc adulților

Filmul lui Radu Potcoavă, Vara s‑a sfârșit, după un scenariu de Cristina Bîlea, are toate șansele să‑l propulseze pe tânărul cineast dincolo de perimetrul fanilor generației sale. Preocupat de lumea copilăriei, care revine aproape constant, Radu Potcoavă are exercițiul lucrului cu actorii‑copii, pe care îi coordonează cu naturalețe și empatie. Scurtmetrajele sale Aceeași gară pentru doi, Tatăl meu e cel mai tare și Mesagerul, în care protagoniștii sunt copii sau puberi, precum și cele două lungmetraje – thrillerul Happy End și comedia Cuscrii – i‑au conferit experiența necesară realizării unui film care să îmbine tema copilăriei cu analiza psihologică și suspansul, cum nu prea vezi într‑un film românesc.

Filmul debutează ca un crochiu de atmosferă, în care la început nu prea se întâmplă nimic – în tonul canonului (deja învechit al) Noului (dar deja învechitului) nostru Val: acest „nimic” nostalgic constă în reconstituirea modului de viață al copiilor dintr‑un oraș dunărean ca Cernavodă în anii '90. Un casetofon, muzică B.U.G. Mafia ascultată la walkman și așteptarea înfrigurată a eclipsei de soare din august 1999, singurul eveniment care preocupă mica urbe. Când tocmai crezi că filmul și‑a epuizat substanța, iar riturile vacanței de vară ale celor doi copii protagoniști, bucureșteanul Alex și localnicul Mircea, devin tot mai redundante, un element polițist schimbă tonul. Alex, copil abandonat de părinți, crescut de o mătușă mai mult absentă și o bunică senilă, are ideea năstrușnică de a‑și înscena o răpire cu ajutorul prietenului său mai mic, Mircea (care are vreo 10 ani). Motivul declarat este obținerea de bani prin șantaj de la propriul tată al lui Alex, care muncește în Italia, bani pe care cei doi puști vor să‑i folosească pentru o ieșire la mare. De fapt, pe Alex nu prea îl interesează nici marea, nici banii – căci e finanțat de mătușa bucureșteană care ar trebui să aibă grijă de el; motivul ascuns, pe care Alex nici nu îndrăznește să îl rostească, este nevoia disperată de a‑și vedea tatăl. E grăitoare în acest sens depresia în care cade băiatul, care până atunci își etalase talentele de „șmecheraș de București” în fața lui Mircea, la aflarea veștii că tatăl său iar nu se întoarce acasă.

Premisa polițistă funcționează ca o provocare. Inscenând răpirea lui Alex, cei doi intră într‑o aventură cu potențial tragic. La propunerea nesăbuitului Alex, prudentul, dar credulul Mircea îl leagă pe acesta de un stâlp într‑un beci izolat de la o moară părăsită, pentru a produce o fotografie de efect, anexă la scrisoarea de șantaj. Ieșind din beci pentru o clipă, Mircea își luxează grav piciorul și e luat pe sus de tatăl său, tocmai venit să‑și caute fiul în zona cunoscută ca loc de joacă al celor doi. Introvertit și timorat de părinți, Mircea nu are curajul să le spună că în groapă a rămas prietenul său, de a cărui soartă se simte, totuși, responsabil și pe care nu poate să‑l abandoneze...

Din acest moment pelicula câștigă tot mai mult în gravitate și adevăr psihologic, eliberându‑se de apanajul clișeistic al Noului Val în varianta cu sau pentru minori.

Refuzând să vorbească și să participe la serbările de familie, Mircea se însingurează tot mai mult, copleșit de gravitatea faptei sale. Tentativele de a evada din casă a doua și a treia zi spre a‑și recupera prietenul sunt ratate, din cauza gleznei luxate. Când în sfârșit se reface și ajunge la locul faptei, constată îngrozit că beciul e astupat cu pietriș... Mircea își caută prietenul dispărut în tot orașul, sfidând găștile de cartier, de care nu se mai teme, dar nu îl găsește. Infruntă singur, pe înnoptat, adâncimile periculoase ale Dunării, într‑o claustrare autopunitivă. Și abia când tensiunea a depășit apogeul, are curajul să mărturisească. Este, ori nu, prea târziu?...

Într‑un final tragicomic sec, în tradiția aceluiași Porumboiu, Mircea străbate orășelul pustiu, întunecat la amiază, în care toată lumea e hipnotizată de urmărirea eclipsei, și intră hotărât în sediul Poliției; dar și acesta este pustiu, căci polițiștii sunt adunați cu toții afară și urmăresc „vigilenți”, cu ochelari ca de cal, întunericul zilei. Va fi, sau nu, auzit?

Radu Potcoavă are curajul să‑și încarce eroii minori cu o problematică morală de o greutate nemaiîntâlnită la copii în filmul românesc. Copiii filmelor sale ies din zona personajelor de umplutură, tipică filmelor cu copii, câștigând în sinceritate și adevăr. Iar interpretarea actorilor‑copii – Nicholas Bohor (Mircea) și Dan Hurduc (Alex), aflați într‑o complementaritate perfectă, lipsiți de îngroșări și patetisme - contribuie decisiv la aceasta.

Radu Potcoavă realizează joncțiunea dintre filmul de atmosferă al Noului Val și filmul polițist, dintre relaxare descriptivă și suspans. Un excelent studiu de caractere, tulburător, ca amintirile cele mai dramatice ale copilăriei, cum nu am mai văzut de mult în filmul românesc, cu un final genial.