Vârsta septuagenară a unui slujitor devotat

În primăvara anului 2020, într-un timp al încercărilor, preotul iconom stavrofor proin protoiereu Vasile Hrestic a împlinit vârsta de 70 de ani, rânduită înțelepților care ajung pe culmea unui munte, privind viața din altă perspectivă. A acumulat și a învățat permanent, a văzut multe, a privit departe, până peste cealaltă parte a muntelui, nu către prăpastie, ci către frumusețile pe care o astfel de înălțime le oferă.

Zilele omului sunt 70 de ani, iar de vor fi în putere, 80 de ani, ne spune psalmistul. Este vârsta la care unii ajung bucurându-se de darurile lui Dumnezeu, şi virtuțile pe care le-au înmulțit în lucrarea lor, talanţii primiţi și oferiţi, de bucurii și tristeți, toate însumând viața unui om. Un titlu de carte înțelept este Viața unui om așa cum a fost ea și poate fi definită astfel viața fiecăruia dintre noi, cu începuturile și perioada devenirii, apoi a studiilor, dar și cu osteneala fiecăruia, cu experiența acumulată, ascensiuni și poticniri, bucurii și mâhniri de-a lungul anilor.

Preotul Vasile Hrestic s-a legat sufletește de ținuturile Fălticenilor, unde a fost rânduit pentru a sluji într-o biserică istorică din localitatea cu rezonanță în istoria românilor, a Moldovei îndeosebi, Baia, fosta cetate de scaun și capitală a Moldovei, astăzi o comună aflată nu prea departe de Fălticeni. Părintele Vasile Hrestic a călătorit pe o cărare a inimii, devenită mai târziu drum intersectat cu oameni mari și evenimente pe măsură. Originar din Dagâța, între Iași și ținutul Neamțului, chiar la hotar, lângă mănăstirea așezată pe o culme sihastră, Vasile Hrestic provine dintr-o familie care a dat Bisericii generații de slujitori, având frați cu slujire preoțească și nepoți din aceeași ceată sacerdotală. Râvna ce o avea de mic, poate inspirată de la consătenii lui, arhimandriţii Iachint Unciuleac și Irineu Iurașcu, dar și din biserica satului, amvon al Evangheliei vieții veșnice, l-a făcut să urmeze drumul slujirii; a simțit această chemare aidoma celor care pe malul lacului Ghenizaret, lăsând toate, L-au urmat pe Domnul.

Întâia chemare a fost aceea către Școala de Teologie de la Sibiu, cu tradiție, profesori mari și program educațional pe măsură, într-o vreme când în România existau doar două școli superioare de teologie. Nefiind absolvent de seminar, Vasile Hrestic a urmat Teologia la Sibiu, perioadă când a descoperit tainele credinței, cuvintele Sfintelor Scripturi, înțelepciunea marilor ierarhi și a profesorilor săi. După absolvirea Institutului Teologic de Grad Universitar din Sibiu, Vasile Hrestic a venit la Iași, fiind pentru câțiva ani ostenitor la Centrul eparhial şi la Mănăstirea Cetăţuia, unde a funcționat ca ghid și muzeograf. I-a cunoscut în perioada respectivă pe Mitropolitul Iustin Moisescu, viitorul patriarh, Episcopul Irineu Crăciunaș Suceveanul, Episcopul Adrian Hrițcu, Episcopul Pimen Suceveanul etc., dar și pe unii părinți pe care i-a prețuit, între aceștia aflându-se și arhimandritul Mitrofan Băltuță, arhimandritul Partenie Apetrei, arhimandritul Efrem Chișcariu, și pe părinții ostenitori în Cancelaria mitropolitană (pr. Scarlat Porcescu, pr. Dumitru Hadârcă, pr. Vasile Nichita ș.a.m.d.).

Tinerețea, râvna și pregătirea lui nu puteau fi trecute cu vederea, de aceea s-a bucurat de aprecierea lor și a fost recomandat, după căsătoria cu domnișoara Aurelia, care avea să îi dăruiască mai târziu doi copii (Rareș-Vasile și Teofana), să devină preot, iar parohia pe seama căreia a fost hirotonit era tocmai istorica biserică a lui Petru Rareș, ocrotită de cea mai Înaltă decât Cerurile. Venind la Baia, nu a găsit în haine luminoase locașul de cult cu deosebită importanță picturală și istorică. A ostenit ani la rând pentru restaurarea acestui important monument, făcând diligențele necesare în vremuri deloc ușoare. Cei care nu au prins anii de cenzură și restriște nu pot înțelege lucrarea unui preot în vremea de care vorbim, când puțini se afirmau prin aleasă pregătire, darul vorbirii și înțelepciunea necesară vremurilor.

Părintele Vasile Hrestic, foarte tânăr pe atunci, avea să devină protopop de Fălticeni, urmându-i venerabilului preot Gheorghe Baltag. Vreme de 12 ani a trecut prin mijlocul furtunii; zona Fălticenilor era una specială, în care, pe de o parte, existau multe așteptări de la autoritățile comuniste, cu permanenta supraveghere a zonei, iar pe de altă parte, în această protoierie era întâlnită o atentă lucrare duhovnicească, administrativă și edilitară.

Mănăstirile Râșca, Slatina și Probota și altele reînființate ulterior, dar și Schitul Cămârzani, care funcționa atunci pendinte de Mănăstirea Neamț și de Horaița vremelnic, fără să aibă anvergura vieții duhovnicești de acum, împreună cu multe parohii, au desfășurat în timpul regimului comunist o importantă lucrare misionară, pastorală și de zidire. Unele biserici și mănăstiri au fost renovate atunci, iar toate aceste lucrări însemnau de fapt încălcarea regulilor în ochii celor aflați la putere. Protoieria Fălticeni a construit din temelii și câteva noi locașuri sfinte.

 Protopopul trebuia să le gestioneze pe toate, avea obligația să țină legătura nu doar cu Centrul eparhial, ci și cu autoritățile, mai întotdeauna potrivnice sau ostile Bisericii. Astfel, lucrarea părintelui Vasile Hrestic a fost foarte grea.

L-am cunoscut în anii respectivi, când m-am înscris la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, având obligația de a mă prezenta la protoierie, la sfârșitul fiecărei vacanțe, pentru a semna adeverința, în urma consultării cu parohul, unde participam la săvârșirea slujbelor. După ani, l-am întâlnit la Baia, unde l-am vizitat chiar de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, când era hramul bisericii parohiale. Am cântat la strană, ne-am bucurat, ne-a primit cu îmbrățișare caldă și ne-a așezat la masa lui, după cum era tradiția zilelor de praznic și sărbătoare în locașurile noastre. Am apreciat atunci și altădată cuvântul de învățătură întotdeauna argumentat, dăruit de Dumnezeu cu vorbă inspirată, dar și cu lumina cărții și a teologiei pe care a primit-o în vremea studiilor și pe care a aprofundat-o mereu.

În perioada respectivă, Protoieria Fălticeni a fost vizitată de marii patriarhi ai Ortodoxiei. În anul 1982, Patriarhul Diodor al Ierusalimului și a toată Palestina a trecut de la Suceava prin Fălticeni, oprindu-se în zonă, la Boroaia, în drumul către Mănăstirea Neamț. Părintele Hrestic s-a ocupat de toate, a convocat preoții, i-a rânduit pentru întâmpinarea înalților oaspeți, a rostit atunci și cu alte prilejuri cuvântări encomiastice, știind să îmbine delicat cele bisericești cu ale vremii, fără ca cineva să se simtă ofensat. Același cuvânt frumos la sfințiri de biserici, hramuri și evenimente la care participa în calitatea sa de delegat al chiriarhului locului. Nu puține au fost locurile unde, la hramuri sau la sfințirea unor biserici, slujba să fie oficiată de către protopopul delegat al Mitropolitului Moldovei (parohiile Oprișeni-Fălticeni, Hreațca, Dolheștii Mici sunt doar câteva din amintirile mele).

Avea, de asemenea, să primească oaspeţi importanţi: în 1983, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Pimen, iar în 1987, Patriarhul Constantinopolului Dimitrios I, în prima vizită a unui Patriarh Ecumenic în Moldova.

Părintele Vasile Hrestic a colaborat cu revista „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, cum se numea atunci singura publicație bisericească din Moldova. În paginile ei, în perioada respectivă, se regăseau multe articole și însemnări semnate de protopopul din Fălticeni.

S-a remarcat în acea perioadă ca un preot cărturar, iar Mitropolitul Teoctist, după cum îmi amintesc de la câteva evenimente la care am participat, avea să-l elogieze pe părintele Hrestic și să-i zâmbească cu bucurie, confirmând prin zâmbet iubirea părintească. Vremurile erau grele, dar Biserica avea slujitori pe măsură.

La aniversarea vârstei septuagenare, Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru negrăitele bucurii dăruite în slujirea părintelui Vasile Hrestic, pentru împlinirile acestor ani, pentru vizitele importante și implicarea în viața bisericească a frumoasei zone moldave, pentru Liturghiile arhierești săvârșite de către Mitropolitul Teoctist, apoi Patriarhul României și locțiitor de Mitropolit al Moldovei, de către Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților, atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Arhiepiscopul Eftimie Luca, atunci Episcop al Romanului și Hușilor, de către Arhiepiscopul Adrian Hrițcu, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, de Preasfințitul Gherasim Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Aradului, Ienopolei și Hălmagiului, și de alți ierarhi care au slujit la Fălticeni, Baia, Slatina, Râșca, Boroaia, Slătioara, Herla, Rădășeni, Țarna Mare, Lămășeni, Ciumulești, Pleșești, Dolhasca și în alte locuri. Bucuriile acestea constituie de fapt comoara de mare preț pentru fiecare dintre noi.