Viața între două bătăi de aripă

Omul credinței, creștinul în special, este profund ancorat în realitățile concrete ale vieții, contrar anumitor judecăți eronate, rău inten­ționate, lipsite de obiectivitate și, ca atare, neavenite. Credința este darul lui Dumnezeu pentru om, odată cu toate cele ce țin de exis­tența sa. Cine crede în Dumnezeu Îl mărturisește prin viața sa, pe care și-o apreciază la adevărata ei valoare, indiferent de obstacolele care pot apărea, și apar.

Cel care crede, care are certitudinea prezenței lui Dumnezeu în viața sa nu este singur nici în starea de bucurie, nici în momentele de restriște. Credința este măsura supremă cu care este valorizată viața; credința ne face să conștientizăm cât de importante sunt fiecare zi, fiecare clipă ce ne sunt date să le trăim. De multe ori, mai ales la tinerețe, considerăm viața ca pe un drept al nostru și numai al nostru, care ne aparține în mod integral, de care ne putem folosi după bunul nostru plac. După trecerea timpului, când devenim maturi și mai profunzi în judecată și experiență, cercetându-ne atent trecutul, dar mai ales ceea ce mai avem de trăit, înțelegem că viața este un dar, un dar de la Dumnezeu, care trebuie prețuit ca atare - fiecare an, fiecare zi, fiecare clipă. În acest spirit, îmi aduc aminte cuvintele unui bătrân înțelept, care, atunci când vorbea despre timp și cum se cuvine pre­țuită viața, îmi spunea: „Ceea ce pentru tine este un an, pentru mine este o zi”. Eram tânăr, foarte tânăr pe atunci. Îmi vin, astăzi, în minte cuvintele psalmistului: „O singură zi înaintea Domnului este o mie de ani și o mie de ani ca o singură zi” (2 Petru 3, 8), precum și cererea adresată Mântuitorului, în ultimele clipe ale vieții, de tâlharul care s-a pocăit, răstignit pe cruce: „Pome­nește-mă, Doamne, când vei veni în Împărăția Ta” (Luca, 23, 42).

Viața este țesută din firele anilor, care inserează în ea clipele veșniciei și fac ca sufletul să trăiască minunea de a fi în fiecare din aceste clipe, adierea prezenței lui Dumnezeu, făcându-ne să întrebăm asemenea poetului: „Între două bătăi de aripă/ Să fie răgaz?/ să fie risipă?” (Ion Andreiță, 101 Poeme, Editura Biodova, București, 2010, p. 121) Între două bătăi de inimă, ca într-o respirație-răgaz, răspunsul vine din cuvintele Mântuitorului, care ne orientează viața pe calea către lumina faptelor nepieritoare, spunându-ne: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea, și cine nu adună cu Mine risipește” (Matei 12, 30).

În Hristos, totul capătă sens adevărat și înțeles profund. Nu are cum să vorbească cineva în mod obiectiv despre viața creștinului, dacă nu caută să trăiască viața creștinește. Reacția creștinului ca răspuns la atacurile asupra cre­dinței, a bisericii, mai ales în vremea aceasta, când (aproape) nimeni nu mai ascultă pe nimeni, când răspunsul nu este cumpănit în cheia dialogului constructiv, nu poate fi alta decât cea arătată de Hristos și de sfinți, de către creș­tinii primelor veacuri care, în fața persecutorilor, prin credința lor fermă, uimeau și converteau, totodată. Legătura cu Hristos, pentru cei care se unesc cu El, este mai puternică decât orice răutate, jignire și suferință nedreaptă. Oamenii lui Hristos descoperă fericirea cea adevărată, care vine din fru­musețea simplității smerite, din lacrimile plânsului purificator, din bucuria bunătății și a blândeții așezată într-o inimă senină, plină de iubire, în căutarea păcii și a dreptății Împărăției fără sfârșit a lui Dumnezeu. În atmosfera contemporană virulentă, plină de atacuri injuste, adesea la adresa creștinilor, noi, slujitorii Domnului și ai Bisericii Lui, cu toții, trebuie să înțelegem răspunderea ce apasă pe umerii noștri de adevărați misionari în lumea de azi, neopăgână și sincretică. Evanghelistul Ioan a accentuat pentru fiecare dintre noi: Cine zice că petrece întru El dator este, precum Acela a umblat, și el așa să umble (I Ioan 2, 6) (Dimitris Rizouris, Comoară de cuvântări ale Arhiepiscopului Hristodoulos, Editura Omonia, București, 2011, p. 257).

Creștinul nu este neimplicat social; el trăiește în societate, arătând bunătate și compasiune față de toți oamenii, chiar și față de cei potrivnici. Creștinii au mai fost prigoniți și batjocoriți - și vor fi -, dar niciodată învinși. Ei vor fi biruitori, asemenea Domnului Iisus Hristos. Cuvintele Mântuitorului „Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33) sunt dătătoare de putere binefăcătoare, în zbuciumul lumii de azi.