Viața părintelui Sofian Boghiu - o icoană a virtuții

Icoana reprezintă, între altele, o smerită transpa­rență în tensiunea existentă între Dumnezeul inaccesibil și Dumnezeul Care Se dăruiește, în această distanță unde idolul a murit și unde se deschide chipul, afirmă teologul Olivier Clément.

Intitulată sugestiv O icoană a virtuții, cartea dedicată părintelui Sofian Boghiu este o icoană pictată în cuvinte, care face o legătură vie între ce a trăit, pictat, scris și învățat un mare duhovnic al Bucureștilor.

Între chip și cuvânt, între icoană și virtute, viața unui remarcabil duhovnic, slujitor, misionar, predicator, nevoitor și pictor s-a reunit într-o îngemănare de cuvinte mărturisitoare și evocatoare, cuprinzând peste 700 de pagini și numeroase note bibliografice.

Părintele arhimandrit Sofian Boghiu este unul dintre cei mai cunos­cuți slujitori ai Bisericii din zbuciumatul veac XX, rămas în conștiința locuitorilor cetății Bucureștilor ca rugător și bun misionar în vremuri potrivnice.

Arhimandritul Sofian a avut multe bucurii și nenumărate încercări în viața lui, a simțit adierea zefirului trimis dintru înălțime să-l mângâie, cum a simțit și sabia încercărilor, într-o perioadă în care regimul comunist îngrădea Biserica și pe slujitorii ei.

El a înțeles din copilăria și tinerețea sa, până în cel din urmă ceas al vieții, care sunt lucrările esențiale și cele secundare, căror evenimente trebuie să le acorde atenție și ce trebuie să rămână fără ecou în viața lui.

Între cele primite din belșug de la Dumnezeu se numără și mulțimea de oameni care l-au iubit și i-au înțeles importanța slujirii, precum și un important contingent de detractori, care au umplut dosarele Securității cu neadevăruri și lucruri mărunte, dintre acelea care sugerează micimea sufletească a cuiva.

Printre cei pe care i-a întâlnit și cărora le-a făcut bucurie, aducând la rândul lor revărsare de har părintelui Sofian, s-au numărat mulți cărturari, scriitori, oameni luminoși din București și din alte locuri. Dintre aceștia merită să-i menționăm pe vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, coleg cu părintele Sofian la Seminarul cernican și apoi statornic prieten; pe arhimandritul și apoi arhiereul Bartolomeu Anania; pe arhimandritul Benedict Ghiuș; precum și pleiada de cărturari pre­zenți la Antim pentru întâlnirile Rugului Aprins, la care se adaugă mulți alți prieteni și cunoscuți, pe care biografia părintelui Sofian îi men­țio­nează.

Au fost, însă, câțiva care, în mod deosebit, l-au iubit pe părintele Sofian cu dragoste sfântă, cum se și cuvenea.

Așa au fost părintele arhimandrit Cleopa Ilie, părintele Arsenie Papacioc, părintele profesor Constantin Coman și alți ucenici cu daruri felurite. Dintre ei îi amintesc pe Arhiepis­co­pul Ciprian Spiridon, Arhiepiscopul Casian Crăciun, Vlădica Veniamin Goreanu, arhimandritul Mihail Stanciu, arhiman­driții Nectarie Șofelea și Policarp Chițulescu, publicistul Cos­tion Nicolescu, prezbitera Garoafa Coman, Oana Iancovescu sau pe criticul de artă Constanța Costea. După plecarea părintelui Sofian, iată că în acest frumos buchet mărturisitor s-a adăugat și protosinghelul Antipa Burghelea, viețui­tor al Mănăstirii Antim. Nu doar ei sunt admiratori ai vieții și ope­rei părintelui Sofian, însă aceștia au sporit, cu asupra de măsură, neuitarea chipului plin de lumină al cuviosului din pustiul Bucureștilor, prin tipărituri care nu lasă cuvintele părintelui Sofian să putrezească în uitare.

Colegilor apropiați din tinerețe li s-au alăturat alți prieteni, care se așa­ză pe dipticele sofianist asemenea notelor pe portativ, așa cum este Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care l-a propus pentru canonizare, neuitând lucrarea misionară emblematică din cetatea duhovnicească a Antimului.

Am citit insistența părintelui Antipa Burghelea pentru viața părintelui Sofian ca o răsplată a lui Dumnezeu pentru multa dăruire pe care părintele Sofian a arătat-o față de cei din înstrăinata Basarabie, despărțită de sârma ghimpată care separă pe frate de frate, începând cu cei de la Schitul Rughi, dragostea cea dintâi, continuând cu viețuitorii Mănăstirii Do­brușa, precum și altele pe care părintele Sofian le-a avut la inimă.

Protosinghelul Antipa Burghelea s-a arătat recunoscător față de părintele Sofian adunând în osteneala lui recunoștința întregii obști de la Antim, ai cărei monahi nutresc alese sentimente față de avva Sofian, care a fost egumen, stareț și duhovnic aici vreme îndelungată.

Părintele Antipa a găsit timpul necesar, printre ceasurile de pravilă, de slujire și iconografie, să prezinte, într-o lucrare amplă, viața părintelui Sofian. Sunt sigur că mai sunt alte aspecte, care vor fi abordate cu altă ocazie, dar trunchiul de bază și evenimentele cele mai importante ale vieții părintelui Sofian au fost deja consemnate.

Volumul Viața părintelui Sofian Boghiu - o icoană a virtuții te introduce, încă din primele pagini, într-o lume fascinantă. Cu dar de scriitor, având și veleități întru ale picturii, părintele Antipa Burghelea conduce pașii cititorului prin galeria care prezintă numeroase icoane ale virtuții părintelui Sofian, de pe parcursul întregii sale vieți. Descoperim cu fiecare pagină medalioane zugrăvite de fapte meritorii, tablouri cu nuanțe vii, pasteluri în culori cromatice, gravuri sumbre, precum și aureole orbitoare, care oferă lumină, asemenea luminătorilor de pe cer... Prin toate descrierile sale, părintele Antipa ne învață cum se poate pipăi, prin cuvânt, nevăzutul și necunoscutul.

Biografia lui, diversă și amplă, care se întinde pe o perioadă îndelungată, a fost conturată cu atenție. Multe dintre lucrurile care nu se cunoșteau până acum apar ca noutăți, fiind știute doar de un cerc restrâns din apropierea părintelui Sofian. Mulți dintre bucureșteni nu aflaseră că părintele Sofian a fost profesor la Seminarul de la Mănăstirea Neamț, ori stareț la Mănăstirea Plumbuita, pe care a iubit-o, unde a funcționat în ascuns o parte a Rugului Aprins. Mulți nu știau despre fratele părintelui Sofian, ierodiaconul Lucian, sau despre osteneala picturii și locurile unde părintele a pictat și a stăruit întru imprimarea chipurilor dumnezeiești, fie pe perete, lemn, dar mai abitir în suflete.

Puțini auziseră de călătoriile sale în Orient, sau despre lucrările de pictură întreprinse acolo, ori despre nevoința filocalică pe care a avut-o în atelierele de pictură, sau despre anii grei ai comunismului și despre perioada dificilă postdecembristă prin care părintele Sofian a trecut.

Citind cartea părintelui Antipa Burghelea și participând la lansarea ei în Biblioteca Sfântului Sinod, atât de dragă părintelui Sofian, am aflat multe lucruri importante. Pe unele nu le știam, chiar dacă am parcurs diferite pagini care-l consacră pe părintele Sofian drept mare slujitor al Bisericii, monah smerit și misionar înflăcărat.

Părintele Antipa este, așadar, biograful unui mare cuvios care va fi cinstit, după cum se cuvine, în lumina pe care a așezat-o ani la rând în sufletele monahilor și credincio­și­lor care l-au întâlnit.

În ultimii ani ai vieții pământești a părintelui Sofian l-am cunoscut și eu. Am slujit de multe ori în biserica Mănăstirii Antim. Era un stareț primitor. Întrucât, pe vremea aceea, în obștea mănăstirii nu erau foarte mulți viețuitori, părintele se bucura să-i primească la slujbele de priveghere, la Liturghie, la Paraclisul Maicii Domnului (care umplea biserica și curtea Mănăstirii Antim, mai ales în perioada caldă), pe mulți slujitori monahi și de mir, care-l ajutau cu bucurie, întrucât părintele Sofian oferea aceeași bucurie oaspeților săi.

Nu pot uita entuziasmul colegilor săi de la Cernica atunci când slujeau împreună. Mulți dintre ei deveniseră ierarhi și călugări vestiți. E cazul Patriarhului Teoctist, al Arhi­episcopului Eftimie al Romanului, al Arhiepiscopului Gherasim de la Vâlcea, al Episcopului Roman, precum și al celorlalți care s-au aflat împreună cu el pe valurile potrivnice și învolburate ale dictaturii atee.

Părintele Sofian avea mare evlavie pentru Maica Domnului și pentru sfinții Bisericii, vădind o nostal­gie după lucrarea Duhului și o pros­pe­­țime itinerantă a spiritului, ca un bob de rouă așezat pe floarea de bu­suioc, picurând energie prin fiecare cuvânt bun pe care-l spunea. Pă­rintele Sofian a fost un înțelept!

Portretizându-mi-l pe părintele Sofian ca icoană a virtuții, așa cum sugerează titlul volumului, aș adăuga mărturia marelui duhovnic despre ce înseamnă icoana și ce presupune dragostea pentru icoană.

În omilia Chipul Domnului, refe­rin­du-se la icoană, părintele Sofian spunea: Icoana este prin excelență Fața sau Chipul lui Hristos Dumne­zeu-Omul. Iar Iisus Hristos este chipul Tatălui… Chipul acesta al Everghetului (din Boiana, Bulgaria) exprimă, mai mult decât oricare altul, măreția divină întrupată într-o ființă omenească desăvârșită. Acesta este chipul Domnului care m-a re­ți­nut și mi-a plăcut (Arhim. Sofian Boghiu, Caut Fața Domnului, Editura Bizantină, București, 2018, p. 17). Iar atunci când chipul te reține, nu mai poți fugi de privirea care te invită să-i urmezi. Și părintele i-a urmat...

Despre virtutea părintelui Sofian, protosinghelul Nicodim Bujor, care sub aripa Duhului a scris Acatistul Sfântului Calinic de la Cernica, mărturisea: Dacă ar fi să se facă o statuie unui om desăvârșit în virtute, lui Sofian s-ar cuveni aceasta! Era împodobit cu toate virtuțile!

Cartea Viața părintelui Sofian Boghiu - o icoană a virtuții, precum și celelalte amintiri pe care le-au așezat în pagină ucenicii apropiați și alții care l-au cunoscut de departe zugrăvesc, în aceeași lumină, viața unui monah luptător și virtuos, care s-a îngrijit să placă lui Dumnezeu mai mult decât oamenilor.