Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
23 Dec, 2024
Virgil Cândea, cel pe care nu-l putem uita!
Deşi au trecut de la despărţirea noastră şase ani, parcă a fost ieri! Îl simt ca pe o prezenţă vie, mă gândesc deseori la el, punându-mi fără să vreau întrebarea cum ar fi reacţionat el într-o problemă sau alta. Puţini oameni au avut înzestrările sale. În lunga mea viaţă am întâlnit feluri diferite de oameni... şi buni, şi răi, şi înzestraţi, şi mai puţin înzestraţi, dar ca el foarte puţini!
Era inteligent şi cultivat şi avea un fel de a fi unic al său. Era de fapt foarte bun, înţelegător şi iertător. Felul său de a fi impunea tuturor. Era un exemplu şi un model. Aveai totdeauna simţământul, când vorbeai cu el, că ultima fiinţă de care avea grijă era chiar el. Puţini oameni am întâlnit care să fi avut necontenit ca el grija cuiva, care să ajute, sau să încerce s-o facă, pe cel aflat într-o cumpănă, uitându-se pe sine sau lăsându-se să aştepte.
Virgil Cândea a fost un mare cărturar şi un înţelegător al adevărului în toate înfăţişările sale uneori înşelătoare. Şi-a clădit cunoştinţele într-un adevărat sistem, echilibrat, armonios, de la care a plecat întocmind lucrările sale cu ştiinţă şi înţelepciune. Totul se întemeia însă pe bunătatea sa, pe dorinţa de a face bine, de a ajuta şi totul avea la el ca temei infinita, puternica şi dreapta sa credinţă în Dumnezeu. Era mai mult decât un creştin oarecare, deoarece era un credincios în adevăratul înţeles al cuvântului, cu toate virtuţile atât de rar întâlnite de noi, din păcate, la semenii noştri. Trăia în primul rând pentru alţii, pentru ţara pe care o slujea ca nimeni altul, cu dăruire fără margini. A avut o viaţă cu împliniri, dar şi cu necontenite şi uneori tare grele jertfe.
Este fără îndoială că dacă nu s-ar fi gândit în primul rând la ceilalţi, unii pe care nici nu-i cunoştea sau abia îi întâlnise, ar fi putut lăsa în urmă în mai multe admirabile concretizări şi în sinteze unice o operă şi mai întinsă, dar şi ceea ce ne-a lăsat este menit să servească mai departe şi să deschidă drum celorlalţi pentru noi paşi pe drumurile infinite ale cunoaşterii.
Nu a fost întâmplătoare apropierea sa de veacul al XVII-lea şi de Cantemir, interesul pe care l-a acordat cărturarilor de acum mai bine de trei veacuri, în care a văzut neîndoielnic nişte înaintaşi, de care se simţea legat afectiv şi a cărora viaţă fusese plină de nesfârşite încercări. Raţiunea dominantă ne arată cât de profund a înţeles Cândea această lume a timpurilor trecute. Splendida sa carte despre icoanele melkite trebuie înţeleasă ca o expresie a dragostei sale pentru frumos, a înţelegerii sale pentru greutăţile prin care trecuseră nişte slujitori ai lui Dumnezeu şi în primul rând a credinţei sale sincere şi devotate. Volumele de „Prezenţe culturale româneşti“ şi mai ales monumentala sa lucrare „Mărturii româneşti peste hotare“ ne arată pasiune, înţelegere şi în primul rând dorinţa ardentă ca nimic din ceea ce a creat o minte românească să nu fie uitat.
Credincios şi patriot, cărturar înţelept, om de omenie, Virgil Cândea continuă să fie lângă noi şi să ne sfătuiască cu aceeaşi inegalabilă bunătate şi putere de comprehensiune. Să-l odihnească Bunul Dumnezeu, dar noi, cei rămaşi şi urmaşii noştri, să nu-i uităm amintirea şi mai ales faptele.
.jpg)
