Voință, libertate, putere

Una dintre cele mai importante caracteristici ale părinților deșer­tului este detașarea. Ei sunt cei care fac o mișcare ce merge împotriva obișnuitei centrări pe sine a omului. Renunță să mai facă efortul de a controla totul. Își acceptă propria vulnerabilitate și se lasă cu totul în mâinile lui Dumnezeu.

O apoftegmă de la avva Sisoe vine cu o nuanță suplimentară. „Un părinte l-a întrebat pe avva Sisoe: dacă stau în pustiu și vine un barbar, care vrea să mă omoare, iar eu sunt mai tare decât el, îl omor? Bătrânul a zis: Nu, lasă-I-l lui Dumnezeu. Prin orice încercare grea ar trece omul, trebuie să spună: S-a întâmplat din cauza păcatelor mele. Iar dacă este o întâmplare fericită: Voia Domnului.”

Într-o primă fază probabil că ne gândim să lăsăm în voia Domnului lucrurile care ne depășesc. Aceasta este o formă de abandon în fața implacabilului, resemnare indiferentă. Pentru asceți însă o asemenea atitudine e prea puțin. Mai este încă un pas de făcut: să te lași în voia Domnului în clipa în care ai putea tu să îți urmărești dreptatea. Să îți asumi ceea ce vine rău peste tine ca fiind plata păcatelor tale, iar ceea ce, dimpotrivă, este bun să primești ca un har al lui Dumnezeu revărsat asupra ta din nesfârșita Lui bunătate.

Calea aceasta, întortocheată și contraintuitivă, este drumul pe care ascetul îl parcurge pentru a dobândi putere. Abia în clipa în care se lasă în voia lui Dumnezeu, renunțând cu totul la voia proprie, abia atunci cu adevărat primește putere. Dar, ca să facă asta, nevoitorul (adică cel aflat în permanentă luptă cu voia proprie, trebuie să fi primit deja ajutorul harului. Vulnerabilitatea neasumată, cea pe care nu ai pus-o în brațele Domnului, se traduce în viața cotidiană printr-o mare nevoie de control. De fapt, există un raport cât se poate de direct între fragilitate și dorință de stăpânire. Cu cât mai mare este neputința, cu cât simți mai tare că orice vine din afară ar putea să te zdrobească, cu atât mai tare dorești să fii la cârmă, să poți organiza în așa fel încât să te protejezi. Iar vindecare nu este decât una singură: să muți centrul atenției de pe tine pe Dumnezeu. Să te încredințezi cu totul Lui, să fii deschis și plin de nădejde față de tot ce pune El bun în viața ta.

Iar drumul acesta nu duce doar către putere, ci mai ales către libertatea pe care doar Duhul lui Dumnezeu o poate oferi.