Vrăjitorie la ofertă!

Nu zâmbiți, domnilor, lumea e plină de oferte. Trebuie doar să întindem mâna.

Cu numai câteva zile în urmă, în drum spre un supermarket, m‑a izbit un panou publicitar pe care se afla o reclamă mai puțin obișnuită, cel puțin în spațiul nostru. Pe acel panou se afla o copiliță îmbrăcată într‑un costum „regulamentar” de vrăjitoare, cu nelipsita baghetă magică în mânuță și‑i invita pe copii să vină nici mai mult, nici mai puțin decât la Academia de vrăjitoare. Așadar, nu la un bal mascat, ci la ceva foarte bine gândit, la deprinderea unor practici vrăjitoreşti concrete, nu oricum, ci pe ateliere, printre care: laboratorul monştrilor, turnirul vrăjitoarelor, învăţături despre cum funcţionează globurile de cristal. Ei bine, acestea nu mai sunt simple teribilisme, ci lucruri foarte grave, chiar dacă sunt prezentate, cu șiretenie, în haina multicoloră a distracției sau a curiozității pentru lucruri inedite și spectaculoase. Și în ce, mă rog - ar putea obiecta un copilaș sau niște părinți mai revoluționari –, ar consta gravitatea acestor gesturi? Adică, de ce nu s‑ar distra și copiii noștri cu anumite laturi nevinovate ale vrăjitoriei, mai ales că e la modă?

În primul rând aș dori să amintesc și să spun foarte limpede că, potrivit învăţăturii Bisericii, nu există laturi nevinovate sau neutre în vrăjitorie. Apoi că toate aceste numiri de magie (de toate culorile), vrăjitorie, parapsihologie, desemnează unul și același lucru. Adică niște practici condamnate de Biserică, nu întrucât aceasta dorește să‑i interzică omului ceva sau să‑i îngrădească cunoașterea – o minciună devenită deja mit! -, ci pentru că aceste practici sunt inspirate de urâtorul de oameni și au drept urmare o formă mai mult sau mai puțin evidentă de posedare demonică. Or, trebuie reiterat aici că posedarea demonică are fără excepție acest parcurs viclean: la început promite cunoașterea și puterea și sfârșește prin a dărui moartea; mai întâi, într‑un mod nevăzut, moartea sufletească și apoi, mai înainte de vreme, inclusiv pe cea trupească. Nu te voi plictisi aici cu evocarea cazului strămoșului Adam sau al regelui Saul, dar poate ai auzit de Faust vrăjitorul, despre care a scris J. W. Goethe, cu ce preț a plătit el dorința de cunoaștere și de stăpânire peste sufletele şi sentimentele altor oameni. Nu te mira de comparație.

La o primă vedere poate să pară o mare diferență între pactul lui Faust cu diavolul și ceea ce fac sau li se propune copilașilor să facă la Academia vrăjitoarelor, dar numai în aparență, pentru că esența este aceeași, pactul este același, doar că în cazul copiilor nu este unul explicit, verbal, ci este mascat sub mantia experimentelor amuzante. Aceasta arată, din nefericire, în ce stadiu se află vigilenţa şi inteligenţa omului modern, dacă el e dispus să facă anumite gesturi fără să se întrebe despre provenienţa şi semnificaţia lor.

Dar ce este în definitiv vrăjitoria? Îți voi spune foarte deschis că orice act în care se intenționează stăpânirea asupra naturii și asupra oamenilor, cu intenţia de a le schimba forma şi funcţia, iar oamenilor de a le anula libertatea, prin invocarea unor energii sau forțe impersonale, sau prin invocarea directă a demonilor – așa cum făcea Ciprian înainte de a deveni creștin și apoi sfânt al Bisericii –, se numeşte vrăjitorie, indiferent dacă practicanții recunosc sau nu aceasta.

Ei bine, și cu toate acestea, ne ducem copiii de Halloween la școala de vrăjitoare! Dar pentru care motiv poate să prindă această nerușinată lingușire a vicleanului? În mod cert, din pricina necunoașterii Ortodoxiei noastre, din ignorarea frumuseții duhovniciei ei, din necunoașterea faptelor sfinților, din lipsa totală de râvnă pentru Împărăția cerurilor. Totuși, copiii nu sunt primii vinovați pentru aceste tragice vânzări de suflete. Principalii vinovați suntem noi, părinții, care‑i ducem cu mânuța noastră la aceste distracţii pierzătoare. Am epuizat, desigur, toate formele de recreere şi cunoaștere și trebuia s‑o mai facem și pe asta! Oare nu vedem cu ochii noștri că orice act, orice faptă, are și o urmare? Și care ar fi urmarea în acest caz? Ne‑o spune mai dinainte Mântuitorul: „Și se vor ridica copiii împotriva părinților și‑i vor omorî” (Mt. 10, 21). De ce asta? Pentru că mai întâi „tatăl și‑a dat fiul la moartea cea sufletească” (cf. Mt. 10, 21). Desigur că tu vei spune că acestea sunt legende izvodite de mintea unor oameni fanatici. Să știi că și eu aș vrea să fie precum spui tu, dar din păcate acestea sunt datele vieții dintotdeauna, iar nu invenții. Privește peste tot în lume, presa abundă de întâmplări, roade ale „distracţiei magice”, pe care nu am spațiu să ți le prezint, ce confirmă - vai nouă! - cuvântul Mântuitorului.