„Ziarul Lumina”: o altfel de colecție aghiografică

Vorbirea despre sfinți înalță sufletele către Dumnezeu. Viața fiecărui sfânt reprezintă un subiect inepuizabil de învățături, pildele oferite de către oamenii lui Dumnezeu fiind tot atâtea slove ce duc inima omului în lumea veșniciei. Privind la felul cum și‑au încheiat sfinții viața și urmându‑le credința, putem cunoaște calea pe care să călătorim către limanul cel liniștit al mântuirii, către Împărăția lui Dumnezeu. Este drumul pe care, împreună călători, alegem să privim către partea cea bună, aidoma ,,partenerilor” de călătorie. Cugetarea despre sfinți rămâne model pentru toți iubitorii de Lumină. În general, cei bineplăcuți lui Dumnezeu și‑au trăit viața în discreție, deși virtuțile unora dintre ei erau vădite și observate de cei cu ochiul curat încă din timpul existenței lor vremelnice. Iubirea fără margini față de Dumnezeu, smerenia, căința, lacrimile sau altele asemenea rămân pentru totdeauna deosebite calități sufletești ce dăruiesc folos duhovnicesc și bucurie celor din jur.

Vorbirea despre sfinți are origini îndepărtate. Încă dintru începutul istoriei Bisericii, ne sunt prezentate chipurile celor care L‑au iubit pe Dumnezeu și care au arătat că nu prețuiau nimic mai mult decât a fi împreună cu Domnul. Așa ne prezintă cartea Faptele Apostolilor martiriul întâiului mărturisitor, Sfântul Arhidiacon Ștefan, care a văzut cerurile deschise și pe Fiul lui Dumnezeu stând de‑a dreapta Tatălui. El a avut puterea de a‑i ierta pe cei care îl loveau cu pietre, după modelul iertării și al Jertfei răscumpărătoare de pe Cruce. Au urmat, apoi, nenumărate istorisiri despre sfinți. Scrierile din perioada de început au circulat greu. Veacuri la rând, un mileniu și jumătate, doar manuscrisele și tradiția orală au păstrat amintirea acestor chipuri. Cu toate acestea, în pofida unor greutăți și a regimului strict impus acestor manuscrise, amintirea și comemorarea vieților sfinților au ajuns până la noi.

Dacă ar fi să menționăm în trecere despre martirologii, apologeții de limbă greacă și de limbă latină, despre profundele scrieri din primele veacuri, ale lui Origen, Eusebiu de Cezareea, Fericitul Ieronim (De viris illustribus), Ioan de Schitopolis, Ioan Moshu, Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, Andrei Criteanul, ale lui Simeon Metafrastul şi ale atâtor alți scriitori exponențiali de la începutul celui de‑al doilea mileniu, reținem că ei au prezentat viețile oamenilor sfinți tocmai pentru a ne îndemna și pe noi să le urmăm virtuțile, o cale grea pentru unii, dar dorită de iubitorii Împărăției cerurilor. Foarte important este că această dorință de a urma sfinților, de a depăși starea de păcat, este prezentă și în societatea contemporană. De la aceste scrieri de o rară frumuseţe s‑a ajuns treptat ca, odată cu apariția tiparului, viețile celor bineplăcuți lui Dumnezeu să fie prezentate în culegeri de sinaxare, antologii filocalice și hagiografice, iar mai apoi să fie cuprinse în studii și articole, publicate în volume, reviste teologice sau în publicații cotidiene, cum este și Ziarul Lumina.

1. Vorbirea despre sfinți, cale de dobândire a prieteniei și virtuților acestora

Cotidianul Ziarul Lumina al Patriarhiei Române se arată a fi un amvon modern, continuator al lucrării atâtor autori remarcabili amintiți, precum și al celorlalți scriitori nepomeniți, căci nu ne‑am propus o enumerare exhaustivă. De la Scriitorii și Părin ții Bisericii, dintru început și până la noi, trebuie să reținem atenta lor privire spre exemplele pline de lumină ale sfinților Bisericii. În perspectiva acestei tradiții, Ziarul Lumina este un continuator, neuitând că Tradiția este dinamică și continuă până la sfârșitul veacurilor.

De multe ori am fost impresionat de frumusețea cuvintelor scrise despre sfinți, monahi, preoți de mir, profesori de teologie și credincioși obișnuiți, care au lăsat comunităților în care au viețuit, și uneori chiar întregii Biserici, pilda lor plină de lumină. De altfel, un duhovnic cunoscut al Bisericii recomanda să urmăm măcar în parte viața fiecărui sfânt și, dacă nu putem tot ceea ce a împlinit el, să reținem măcar o singură virtute și dăruirea lui în slujirea lui Dumnezeu, a Bisericii și a aproapelui.

În acești 20 de ani de când Ziarul Lumina publică pagini profunde și valoroase despre cuvintele Evangheliei și despre Tradiția Bisericii, în general, poate fi remarcat un număr însemnat de pagini referitoare la viețile și scrierile celor care au strălucit, în diverse locuri și timpuri, slujind Biserica cu un simț uimitor al mărturisirii și al responsabilității. Din aceste exemple putem face doar o selecție parțială (și îmi îngădui să spun și superficială), arătând că acest cotidian este cale de mărturie sfântă prin felul în care a prezentat, în cele două decenii de existență a sa, sfinții sinaxarelor, mai vechi sau recente.

Între vorbirile despre sfinți cunoscute în istorie, se regăsesc și următoarele: Martiriul Sf. Policarp sau Scrisoarea Bisericii din Smirna către Biserica din Filomenium; Actele martirice¹; Eusebiu de Cezareea, Martirii din Palestina²; Origen, Exortație la martiriu³; Eusebiu de Cezareea, Viața lui Pamfil; Sf. Atanasie cel Mare, Viața Sf. Antonie⁴; Sf. Amfilohie de Iconiu, Viața Sf. Vasile cel Mare; Grigorie de Nyssa, Viața Sf. Macrina⁵; Paladiu de Hellespont, Dialog despre viața Sf. Ioan Gură de Aur; Paladie, Istoria Lausiacă sau Lavsaiconul⁶; Teodoret de Cir, Viața Sf. Simeon Stâlpnicul; Viața Fer. Augustin; Fer. Ieronim, De viris illustribus⁷; Viața Sf. Pavel Tebeul; Viața Sf. Malh; Viața Sf. Ilarion cel Mare; Sf. Grigorie de Tours, Vita Patrum/Viața Părinților, Rufin, Istoria monahilor din Egipt; Ghenadie de Marsilia, De viris illustribus; Chiril de Schitopolis, Viețile pustnicilor Palestinei⁸; Isidor de Sevilla, De viris illustribus; Ioan Moschus, Limonariu/ Pratum spirituale/ Livada duhovnicească⁹.

Sunt apoi ierarhi care redactează vieți de sfinți, precum Patriarhul Sofronie al Ierusalimului, care scrie Viața Sfântului Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei, și Viața Sf. Maria Egipteanca; Episcopul Leontie de Neapolis (Limasol), Viața Sfântului Ioan cel Milostiv și a Sfântului Spiridon al Trimitundei; Sf. Grigorie Dialogul, Dialog despre viețile și minunile Părinților italieni¹⁰; Ildefons de Toledo, De viris illustribus. De asemenea, sunt cuvioși monahi care redactează vieți de sfinți, precum Sf. Ioan Damaschin, Viața Sf. Artemie; Sf. Simeon Metafrastul, Marele Sinaxar, sinteza aghiografică răsăriteană, scris la cererea împăratului Constantin al VII‑lea Porfirogenetul; Sf. Nichita Stithatul, Viața Sf. Simeon Noul Teolog¹¹; Filotei Kokinos, Viața Sf. Grigorie Palama; Sf. Nicodim Aghioritul, Noul martirologiu¹².

În spațiul apusean, colecții de vieți de sfinți mai cunoscute sunt Legenda Aurea, cu biografii ale Sfinților Apostoli, scrise în secolul al XIII‑lea de Jaques de Voragine, sau Acta Sanctorum, o enciclopedie în 68 de volume, proiect început în 1630 de Societatea Bolandiștilor. În volumele alcătuite între anii 1857 și 1866 de Abatele Migne, reunite sub titlul binecunoscut de Patrologia Greaca, se regăsesc numeroase fragmente hagiografice.

Între autorii români care s‑au ocupat de „viețile și petrecerile sfinților”, trebuie să îi amintim pe Mitropolitul Dosoftei, cu prima traducere în limba română a Sinaxarului, adică acea „dumnedzăiascâ și svântâ carte scoasă de pre greciaște și ellineaște din 12 Mineae a Svintei Besearici, și din cărțâle vistiariului Besiaricii pre limbâ rumâniascâ cu lungâ nevoințâ, și cu Lexicone de‑agiunsu tălmăcitâ”, tipărită în 1682, la Iași. Apoi, pe Episcopul Argeșului, Gherasim Timuș, cu al său Dicționar Aghiografic, imprimat în 1898, o organizare alfabetică, după tipicul unui dicționar, a vieților sfinților. Dintre autorii mai apropiați de timpurile noastre, se cuvine a‑i aminti pe Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, cu introducerile hagiografice pe care le face cuvioșilor părinți ai Filocaliei, pe preotul profesor Mircea Păcurariu, cu lucrarea sa ce cuprinde viețile a o sută de Sfinți daco‑români(romani?) și români¹³, dar și pe arhimandritul Ioanichie Bălan, pentru ale sale Chipuri de călugări îmbunătățiți¹⁴, portrete de nevoitori care s‑au ostenit, din dragoste pentru Hristos, în pustii, mănăstiri și schituri, dintre care unii sunt astăzi sfinți, dar aproape toți, deși nu s‑a pronunțat canonizarea.

Fie că vorbim despre sfinți părinți, patriarhi, proroci, apostoli, propovăduitori, evangheliști, mucenici, mărturisitori, pustnici ori despre cuvioși și de Dumnezeu purtători părinți, fie că suntem slujitori ai Bisericii sau creștini obișnuiți, chemarea rămâne aceeași: să luptăm necontenit pentru a înțelege, prin fapte, cuvinte și trăiri înalte, că nimic nu este mai prețios decât a urma lui Hristos. Bucuriile duhovnicești care izvorăsc din vorbirile despre sfinții Bisericii, oricât de tainice și ascunse ar părea, rodesc în sufletele noastre la timpul potrivit, cu voia Domnului. Viața și purtarea celor care au primit din Botez pecetea darurilor dumnezeiești ar trebui să se asemene cu cele ale sfinților, iar faptele trebuie să fie aidoma celor săvârșite de cei drepți, bineplăcuți lui Dumnezeu.

Putem fi și noi făclii de lumină, asemenea prietenilor și casnicilor lui Dumnezeu, care ne‑au dăruit peste veacuri prețioase mărturii de viață și lucrare în Duhul Sfânt, fără de care tezaurul credinței ar fi mai sărac. Căutarea lăuntrică a fiecăruia își găsește răspuns în vieţile sfinţilor, sub cupola bisericilor şi îndrumarea păstorilor. Îndemnurile către schimbarea în bine a vieţii, prin practicarea virtuţilor şi săvârşirea faptelor bune, păstrate în Sinaxarele Bisericii, sunt moștenite, privite și simțite ca un permanent prilej de împrimăvărare sufletească pentru creştinul care le îmbrăţişează.

Pe parcursul întregii sale istorii, Biserica a străbătut valurile încercărilor având luminători și apărători ai dreptei credințe pe sfinții săi, prin ale căror raze ne împărtășim și noi de cunoașterea tainelor dumnezeiești. Mărturia credibilă despre sfinți și sfințenie este cea însoțită și confirmată de o viețuire în consecință. Citind în vechi slove aghiografice, călătorind în Țara Sfântă și în alte locuri cunoscute ale Ortodoxiei, aflăm despre viața și minunile unora dintre cei mai cunoscuți sihaștri, aspri nevoitori și rugători, întemeietori ai multor mănăstiri, precum și despre lucrarea și opera mărturisitoare a sfinților teologi, mucenici și tămăduitori. Fiecare dintre cei pomeniți în calendarul Bisericii strălucește printr‑o anumită virtute, așezându‑se într‑o lumină neapusă, neîmpuținată, care‑i vădește și acum, după trecerea timpului, pe oamenii iubitori de Dumnezeu.

Citind Sinaxarul, creștinul nu săvârșește doar un act de evlavie, ci pășește într‑o școală duhovnicească, unde fiecare pagină devine o fereastră spre sfințenie. Prin exemplele de viață ale celor care au urmat calea lui Hristos, el învață nu doar cum ar trebui să‑și modeleze propria existență, ci și cum să recunoască sfințenia atunci când o întâlnește. Existența sfinților nu este ritmată doar de evenimente istorice, ci mai ales de evenimentul întâlnirii cu Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Dincolo de amăgitoarele și, de multe ori, tentantele moșteniri care ne atrag și ne oferă un confort în lumea aceasta, cea mai importantă comoară pe care trebuie să o dorim este Împărăția cerurilor. Nimic nu valorează mai mult decât dobândirea mântuirii și sălășluirea veșnică în Împărăția lui Dumnezeu. De aceea, gândul și lucrarea omului pe pământ trebuie să se așeze sub ocrotirea sfinților lui Dumnezeu.

Evanghelia amintește permanent despre Împărăția cerurilor, însă nu mai vibrăm la auzul ei. Auzim, dar nu ascultăm. Chiar și când ajungem la vârsta maturității încercate, când constatăm că multe dintre lucrurile lumii s‑au risipit, nici atunci nu mai punem preț pe moștenirea acestei Împărății. Pentru întoarcerea către adevăratul sens, de mare folos ne este a privi la viața și lucrarea sfinților. În fiecare perioadă a istoriei, în orice consemnare biografică a sfinților, întâlnim, spre luare aminte, acest sentiment al întâietății în starea de păcătoșenie, care a fost preluat de la Sfântul Pavel și asumat ulterior de majoritatea autorilor de scrieri sfinte, rândurile pline de smerenie ale Sfântului Simeon Noul Teolog sau ale Sfântului Andrei Criteanul fiind printre cele mai cunoscute și citite până în zilele noastre.

Cu smerită luare aminte avem datoria de a învăța mereu din exemplele bune și de a ne feri de cele rele. Tăcerea buzelor, închiderea ochilor și asurzirea urechilor sunt pentru începătorii în viața duhovnicească metode la îndemână pentru a ajunge la virtute. Mare lucru este să nu superi pe cineva cu vorba ori fapta, ci să‑i mângâi pe cei care sunt supărați, pe cât este cu putință. Rugăciunile ce sunt rostite înainte de primirea Sfintei Împărtășanii, cu precădere cea a Sfântului Simeon Noul Teolog, constituie modele de smerenie, căință și nădejde către Preabunul Dumnezeu, Care, în nemărginita Sa dragoste, după ce ne‑am mărturisit starea de nevrednicie, ne primește cu milostivire, la fiecare Sfântă Liturghie, pentru a gusta din Ospățul Său dătător de viață veșnică.

Bucuria de a cunoaște biografii de sfinți o datorăm unor călugări sau pelerini care i‑au cunoscut pe unii dintre ei. Acești oameni aleși ne împrietenesc cu sfinții, zugrăvindu‑le viața în duh de lumină și ridicându‑i în sinaxare. Autorii mărturiilor hagiografice de peste veacuri amintesc permanent despre darul înainte‑vederii, despre înțelepciunea și discernământul pe care le‑au dobândit prietenii și casnicii lui Dumnezeu, roade ale numeroaselor osteneli, depuse din straja dimineții până în noapte.

Domnul ne cere lepădarea de sine. Urmarea Lui înseamnă, pe de o parte, bucurie și nădejde, pe de altă parte, un mod de viețuire greu de împlinit. De aceea trebuie să privim mereu către Domnul și să‑I cerem ajutorul când dorim să‑L urmăm, după modelul autentic al vieților sfinților. Citind și vorbind despre scrieri hagiografice putem avea impresia că știm calea urmării lui Hristos, că suntem și noi pe cărarea cea bună, că avem daruri și virtuți, însă toate acestea nu pot fi valorificate fără a ne iubi aproapele sau, mai rău, disprețuindu‑i pe cei din preajma noastră. Dacă recitim paginile Evangheliei, observăm ce înseamnă de fapt urmarea lui Hristos, cât de importantă este și cât suntem de departe față de acest deziderat.

2. Ziarul Lumina, un alt fel de a scrie despre modele de sfințenie

În perspectiva acestor repere ale tradiției hagiografice ortodoxe, putem afirma că Ziarul Lumina este un amvon de la care se face mereu, și astăzi, la fel ca odinioară, în primele veacuri creștine, pomenire despre „viețile și petrecerile sfinților”. Fie în mici fragmente de Sinaxar, fie în discuții, dezbateri sau prezentări ale operelor lor, paginile sale fac trimiteri către exemplele pline de lumină ale sfinților. În această continuitate a mărturisirii sfințeniei, Ziarul Lumina nu doar că evocă viețile sfinților, ci le și aduce în actualitate, arătând cum virtuțile lor rămân un reper pentru omul contemporan. Să urmărim câteva exemple.

2.1.  Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei (†379)

Tematicile anilor omagiali și comemorativi au reprezentat, pentru Ziarul Lumina, direcţii de activitate publicistică misionară. Pastoraţia familiei creştine şi a tinerei generaţii într‑o societate secularizată, promovarea şi apărarea dreptei credinţe, legăturile spirituale cu diaspora ortodoxă română, viețuirea și teologia sfinților din veacurile de aur ale Bisericii, lucrarea sfințitoare și tămăduitoare a taumaturgilor prieteni ai lui Hristos, precum și convorbirile duhovnicești sunt tematici abordate cu consecvenţă în paginile ziarului, care au arătat că textele despre chipuri și edificii sfinte nu doar că pot rezista trecerii timpului, ci devin cale către rândurile mult folositoare și înveșnicite ale Sinaxarelor mai noi sau mai vechi.

În cadrul manifestărilor dedicate de Patriarhia Română Anului comemorativ al Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, și al celorlalţi sfinți capadocieni, în perioada 1‑4 noiembrie 2009, a avut loc Congresul Internațional de Teologie închinat Sfântului Vasile cel Mare. Ziarul Lumina a dedicat atunci numeroase pagini acestui eveniment important, la care au participat delegații ale mai multor Biserici Ortodoxe surori. Reunirea laolaltă, la București, a unora dintre cele mai mari personalități ale vieții bisericești și ale mediului academic din întreaga lume a întărit rolul Patriarhiei Române în dialogul panortodox. Mitropolitul Ioan de Pergam, delegatul Sanctității Sale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, a afirmat cu acel prilej că „Biserica Ortodoxă Română a trecut prin multe greutăți în trecut, dar a rămas verticală, fidelă Tradiției și învățăturii de credință autentice”¹⁵. Înaltpreasfinția Sa a remarcat modul în care sfinții, în general, și Sfântul Vasile cel Mare, în special, sunt factori de unitate ai popoarelor ortodoxe.

La rândul său, Preafericirea Sa Ieronim, Arhiepiscopul Atenei și al întregii Elade, a elogiat inițiativa Patriarhului României de a organiza acest „eveniment teologic și bisericesc de cea mai mare însemnătate pentru pliroma Bisericii creștine din România”¹⁶. Ierarhul grec a subliniat, totodată, și personalitatea complexă a Sfântului Vasile cel Mare, arhiereu harismatic și ascet desăvârșit, dar și înțelept organizator al vieții și lucrării sociale din Biserica Ortodoxă, care rămâne permanent model pentru generațiile de peste veacuri. Tot atunci, reputatul profesor de teologie patristică Stylianos Papadopoulos a vorbit despre „cutezanțele teologice” cuprinse în opera Sfântului Vasile, în vreme ce profesorul Emilian Popescu a prezentat legăturile directe ale marelui ierarh cu primele formațiuni bisericești de la nord de Dunăre, în special corespondența acestuia cu Sfântul Bretanion, Episcopul Tomisului.

În sesiunea de închidere a lucrărilor Congresului, arhimandritul Vartolomeu Androni, starețul Mănăstirii Cozia la acea vreme, a afirmat că evenimentul reprezintă un „prilej de înnoire și certitudini”¹⁷ pentru Biserica Ortodoxă Română, prin îndemnul Arhipăstorului ei de a cerceta cu acrivie viața unuia dintre cei mai mari sfinți ai Ortodoxiei, pildă de gândire teologică profundă și de lucrare vie și roditoare.

2.2. Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului (†407)

În Patriarhia Română, anul 2015 a fost Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur. Datorită împlinirii, în același an, a 130 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (aprilie 1885) și a 90 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie (februarie 1925), Sfântul Sinod a extins cinstirea chipului marelui ierarh al Bisericii prin omagierea marilor păstori de suflete din eparhii. Ziarul Lumina a publicat numeroase file din scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur despre diverse aspecte ale vieții creștine, de la creșterea și educarea tinerilor și viața de familie până la vrednicia preoției și acrivia cu care se cuvine să fie respectate cuvintele Sfintei Scripturi.

De asemenea, unele articole au fost dedicate receptării operei Sfântului Ioan Gură de Aur în Biserica Ortodoxă Română. În acest sens, se distingea articolul părintelui profesor doctor Vasile Oltean despre „Prima traducere în română din Sfântul Ioan Gură de Aur”, anume faimoasa lucrare „Despre preoție”, publicată la Sibiu în 1865. Învățământul teologic românesc a fost, la rândul său, preocupat, de‑a lungul vremii, de scrierile hrisostomiene, fapt dezvoltat în articolul părintelui Adrian Dobreanu, „Portretul predicatorului în teologia Sfântului Ioan Gură de Aur”. Autorul oferea o recenzie a studiului publicat în 1958 de preotul Dumitru Belu, profesor al Academiei Teologice de la Sibiu, „Cu privire la predică în concepția Sfântului Ioan Gură de Aur”.

În total, despre cele două teme ale Anului omagial și comemorativ 2015, au apărut, în Publicațiile LUMINA, aproximativ 2.000 de știri și peste 200 de reportaje, în care au fost prezentate personalitatea Sfântului Ioan Gură de Aur, chipurile marilor păstori de suflete ai Ortodoxiei și istoria multor lăcașuri de cult reprezentative ale Bisericii Ortodoxe Române, care le sunt închinate.

2.3. Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana (†1406)

Unul dintre primii și cei mai însemnați organizatori ai vieții monahale de pe teritoriul Țărilor Române, Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana, rămâne o figură marcantă a istoriei Bisericii noastre. Pe lângă virtuțile viețuirii sale monahale profund isihaste și calitățile de păstor duhovnicesc a nenumărate obști de călugări, Sfântul Nicodim s‑a evidențiat și prin calitatea sa de apologet și mărturisitor al credinței ortodoxe.

În acest sens, cea mai de seamă realizare cărturărească a marelui întemeietor de mănăstiri este Tetraevanghelul, primul manuscris atestat documentar pe teritoriul românesc, caligrafiat cu măiestrie către finalul vieții sfântului. În câteva slove dedicate de Ziarul Lumina acestei cărți¹⁸, a fost subliniată importanța sa covârșitoare pentru tradiția ortodoxă est‑europeană. Se știe că Sfântul Nicodim aplica în lucrarea sa tehnicile ortografiei sârbești a vremii sale, la care a adaugat miniaturi frumos zugrăvite, după neîntrecuta artă a Bizanțului. Prin aceasta, spațiul românesc se arată încă o dată a fi un creuzet al tradițiilor ortodoxe, loc în care s‑au îmbinat cu discernământ cele mai frumoase trăsături ale cultului și culturii grecești și slavone. Astfel se explică și faptul că Sfântul Nicodim a reușit să fie un făcător de pace al timpului său, care a participat la mai multe acțiuni de reconciliere între Bisericile Ortodoxe surori¹⁹. Prin urmare, activitatea bisericească a Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana reprezintă un reper deosebit de important în istoria Bisericii strămoșești. Rânduiala monahală autentică statornicită în sfintele mănăstiri, cuvântul și arta puse cu mare măiestrie în slujba Adevărului, precum și nevoințele ascetice împlinite cu neostoită râvnă îl așază ca pe o lumină pe firmamentul Ortodoxiei românești.

2.4. Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț (†1794)

În anul 2022, Patriarhia Română a cinstit îndeosebi trei mari rugători și isihaști ai Bisericii, pe Sfinții Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț. Importanța celui din urmă pentru Ortodoxia românească a fost subliniată în numeroase articole ale Ziarului Lumina, mai cu seamă întrucât, în acel an, se împlineau trei veacuri de la nașterea sa.

A fost evidențiată în mod special personalitatea Sfântului Cuvios Paisie în contextul lumii bisericești a timpului său. Unificator al tradițiilor ortodoxe, prin originile sale slave, iar apoi prin formarea sa în Sfântul Munte Athos, Sfântul Paisie avea să‑și implementeze strălucita viziune isihastă în Moldova, unde a înnoit viața monahală în întregime. Deși activitatea sa din Sfântul Munte este mai puțin cunoscută, cercetări mai recente au scos la iveală realizările și faima de care se bucura încă din timpul nevoinței sale acolo, întrucât a fost stareț al însemnatei Mănăstiri Simonos Petras. Un urmaș al său la conducerea acestei obști, ieromonahul Dorotei, îl numea „râu al apelor de suflet hrănitoare”, „izvorul cel mult curgător al vederilor duhovnicești” și „avă al avilor”²⁰.

În 1779, prin numirea sa ca stareț al Lavrei Neamțului, Sfântul Paisie începe „cea mai glorioasă pagină de istorie duhovnicească din cele peste șapte veacuri de existență a acestei vetre monahale”²¹. De duhul și prezența sa au fost atrași mii de ucenici de diferite naționalități, aflați pe diverse trepte ale viețuirii duhovnicești, care alături de el au transformat Mănăstirea Neamț într‑un bastion al spiritualității isihaste.

Un rod însemnat al acestei impresionante lucrări duhovnicești îl constituie intensificarea operei de traducere a textelor patristice în limba română, fapt de importanță capitală pentru viața Bisericii Ortodoxe Române²². Preocupările monahilor nemțeni se îndreptau către căutarea și promovarea acelor scrieri care abordau viața isihastă și îndeosebi lucrarea rugăciunii inimii, pe care Sfântul Paisie a introdus‑o în Țările Române și pe care nu de puține ori a fost nevoit să o apere în fața celor care nu îi înțelegeau esența.

În același timp, Biblioteca Mănăstirii Neamț dă mărturie până astăzi de interesul Sfântului Paisie față de deprinderea tuturor științelor vremii. De la tratate de logică, istorie și geografie, cărți de fizică și aritmetică și până la opere ale marilor filosofi²³, toate își găseau loc în inima monahului înrădăcinat cu tot sufletul său în credința cea dreaptă. Astfel, Sfântul Paisie indică vocația Bisericii de a sfinți toată cunoașterea umană prin rugăciune și înțelepciune de sus, precum și contribuția Ortodoxiei românești la păstrarea duhului autentic al Bisericii într‑o lume în continuă schimbare.

2.5. Sfântul Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei (†1873)

Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna rămâne, fără îndoială, o figură emblematică în istoria Bisericii strămoșești, fiind recunoscut ca un adevărat ctitor al unității de neam și de credință. Prin eforturile sale, greu de egalat vreodată, Transilvania a renăscut în Duhul credinței celei adevărate și în adevărul dăinuirii neamului românesc pe teritoriul său.

Ziarul Lumina a dedicat nenumărate slove personalității și activității marelui ierarh, cinstindu‑l după măsura importanței sale pentru existența și organizarea Bisericii Ortodoxe Române în forma actuală. Restaurarea Mitropoliei Ardealului în 1864, survenită în urma recunoașterii românilor ca națiune politică egală de către Imperiul Habsburgic, s‑a datorat în mare parte legăturilor diplomatice și loialității Sfântului Andrei Șaguna față de mai‑marii de la Viena²⁴. Nu întâmplător, a fost numit de cercetătorii istoriei românilor drept „diplomatul Revoluției române de la 1848 din Transilvania”²⁵.

Lucrarea cea mai de seamă a cărturarului mitropolit rămâne până astăzi Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe din Transilvania²⁶, prin care viața bisericească a românilor ardeleni era organizată pe baze constituționale inspirate din dogmele și canoanele Ortodoxiei și din legiuirile occidentale ale vremii. Dovada importanței acestui act definitoriu pentru Biserica Ortodoxă Română este faptul că nu a rămas un simplu vestigiu istoric, ci dăinuie prin Statutul și regulamentele după care Patriarhia Română funcționează până astăzi. Eforturile Mitropolitului transilvănean s‑au îndreptat cu precădere apoi către educația poporului dreptslăvitor, în special a preoților. Ctitor de neam și de cultură, a reorganizat Institutul Teologic‑Pedagogic de la Sibiu²⁷, a înființat Tipografia Diecezană, la care a editat toate cărțile de cult, începând cu vestita Biblie de la Sibiu, și a fondat numeroase școli și gimnazii pentru românii ardeleni. Inițierea de către Sfântul Andrei Șaguna a ziarului „Telegraful Român”²⁸ a reprezentat un moment decisiv pentru presa română preocupată de promovarea conștiinței, culturii și credinței românilor.

„Părintele Ardealului”²⁹, adevărat apostol al neamului și Ortodoxiei din Transilvania, a fost recunoscut ca sfânt de către Biserica Ortodoxă Română în 2011. Data de prăznuire statornicită de Sfântul Sinod, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel³⁰, este ziua de 30 noiembrie, sărbătoarea Sfântului Andrei, Apostolul lui Hristos, încreștinătorul românilor. În conștiința Bisericii noastre, Sfântul Andrei Șaguna rămâne „cel mai mare legiuitor și organizator bisericesc în Biserica Ortodoxă Română și poate chiar în întreaga Ortodoxie”³¹. Pentru cultura și neamul nostru, după cuvintele lui Lucian Blaga, „el a fost întruparea duminecii printre noi”³².

2.6. Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei (†1902)

Mitropolitul Iosif Naniescu a întrupat în viața și slujirea sa conștiința că este păstorul tuturor credincioșilor, atât al celor literați și înzestrați cu averi, cât și al celor neștiutori de carte și aflați în nevoi. De aceea, în activitatea sa a îmbinat într‑un mod fericit actele de cultură cu faptele milosteniei creștine. Mitropolia Moldovei datorează acestui mare iubitor de frumos somptuozitatea Catedralei din Iași, refăcută după 40 de ani de ruină: „Când Mitropolitul Iosif a ajuns la Iași, după cum reține tradiția locului, bolțile Catedralei erau năruite de ceva vreme, în urma unei erori de proiectare, iar pe la colțurile clădirii crescuseră arbuști, neîntrezărindu‑se semne că lucrările de restaurare aveau să înceapă curând”³³.

Râvna sa pentru săvârșirea corectă și înfrumusețarea după rânduială a sfintelor slujbe este pilduitoare. Într‑o dimineață, când paracliserul a întârziat să deschidă ușile Catedralei, Mitropolitul a început să rostească Miezonoptica pe de rost, așteptând cu răbdare afară. De asemenea, numele lui Iosif Naniescu a rămas în istoria muzicii bisericești din țara noastră prin reorganizarea cântării polifonice și înființarea corului mixt al Catedralei Mitropolitane din Iași. Sfântul Iosif cel Milostiv a fost preocupat în mod special de promovarea corectă și completă a credinței și culturii teologice în rândul credincioșilor. În acest sens, el este inițiatorul Revistei Teologice, prima publicație de acest fel din țara noastră, pe care o oferea cu titlu gratuit în Catedrala din Iași, după Dumnezeiasca Liturghie³⁴. Totodată, se cunosc eforturile sale asidue de a contracara activitatea prozelitistă a unor grupări de orientare secularistă³⁵.

În același timp, Mitropolitul Iosif Naniescu a fost unul dintre ctitorii Academiei Române, cu al cărui fond de carte, de peste 10.000 de volume, instituția a început să‑și clădească vasta moștenire culturală³⁶.

Un aspect deosebit de relevant pentru activitatea Bisericii Ortodoxe Române în diasporă îl reprezintă preluarea Capelei de la Baden‑Baden, construită de familia princiară Sturdza, sub ascultarea Mitropoliei Moldovei și Sucevei³⁷. Această acțiune a ierarhului denotă grija sa părintească pentru românii de peste granițe și datoria Bisericii de a‑i ajuta să‑și trăiască Ortodoxia și cultura moștenite de la strămoși. Astfel, Sfântul Iosif cel Milostiv rămâne în conștiința Bisericii Ortodoxe Române ca pildă de păstor dedicat, ctitor de sfințite lăcașuri, iubitor de cunoaștere și apărător al dreptei credințe.

2.7. Monahul Enoh cel simplu (†1979)

Între nevoitorii români din Sfântul Munte Athos, unii s‑au evidențiat prin felul lor special de a viețui și de a se raporta la cele dumnezeiești. Monahii împreună‑trăitori cu ei în Grădina Maicii Domnului au rostit adesea despre ei cuvinte de adâncă apreciere și sinceră evlavie, recunoscându‑le viața îmbunătățită sau chiar sfințenia.

În cazul monahului Enoh cel simplu, nu se știu multe lucruri despre biografia sa de până la venirea în Sfântul Munte. În schimb, toți cei care l‑au cunoscut ca monah au mărturisit bucuria prezenței lui, ori de câte ori se întâmpla aceasta. Zâmbea, era delicat cu cei din jurul său și se arăta mereu prietenos. În schimb, vorbea despre moarte și judecata viitoare cu o simplitate tulburătoare. Cu toate acestea, „toți, călugări și pelerini, ne strângeam în jurul lui pentru a asculta cuvintele care ies din gura lui, pentru a ne lumina din bucuria pe care o emană fața sa, fără ca el să bănuiască” ³⁸, după mărturia părintelui Vasile, stareț al Mănăstirii Stavronikita, în acea vreme.

Sfântul Paisie Aghioritul a radiografiat odată virtuțile monahilor români din Muntele Athos, spunând că înstrăinarea lor de duhul lumii provenea din conștiința onestă a condiției lor de „găzduiți” în acel loc³⁹. O asemenea înstrăinare a cultivat și părintele Enoh, care purta haine zdrențuite, umbla desculț și nu se temea nici de boală, nici de cutremure mai mult decât se temea să fie departe de Dumnezeu și de locul nevoințelor sale. Există numeroase mărturii ale darului înainte‑vederii cu care monahul Enoh era înzestrat de Duhul Sfânt, datorită credinței sale curate. Aceasta l‑a determinat pe Mitropolitul Atanasie de Limassol, ucenic al lui, să afirme de nenumărate ori că a fost un om sfânt. Astfel de cuvinte, venite din partea unor ierarhi greci, nu fac decât să confirme buna rodire a Ortodoxiei românești prin pârga drepților care au strălucit din neamul nostru.

2.8. Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria (†1990)

În timpurile vitrege din a doua jumătate a veacului trecut, Biserica Ortodoxă Română a fost binecuvântată cu viața sfântă și cuvântul plin de Duh ale unor părinți îmbunătățiți care au întărit sufletele credincioșilor. Între aceștia, prin blândețe și dăruire, s‑a evidențiat Părintele Paisie Olaru, marele duhovnic al Moldovei, devenit Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria, prin hotărârea Sfântului Sinod din 12 iulie 2024. În anul 2020, la împlinirea a 30 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Paisie, Ziarul Lumina a publicat mărturiile mai multor autori cu privire la sfințenia vieții blândului nevoitor.

Vocația sa de părinte duhovnicesc se manifesta prin faptul că „în inima lui se adunau toate păcatele și suferințele oamenilor”⁴⁰, tratând cu dragoste pe fiecare ucenic, după neputința sa. O dovadă a sfințeniei lui este aceea că, în conștiința tuturor fiilor săi duhovnicești, Sfântul Paisie rămâne prezent de‑a pururi, legătura lor nefiind întreruptă de lespedea mormântului. Duhul isihast al Cuviosului Paisie continuă moștenirea spirituală a Sfântului Paisie de la Neamț, înnoitorul vieții monahale din Moldova⁴¹. Prin aceasta, duhovnicul de la Sihăstria a arătat că Biserica Ortodoxă Română continuă să păstreze nealterată tradiția Sfinților Părinți și, mai cu seamă, că o poate aplica inclusiv în vremurile moderne, caracterizate de o îndepărtare tot mai mare a omului de Dumnezeu.

Deși nu s‑au păstrat cărți, omilii sau cuvinte numeroase ale Sfântului Paisie, rostirile sale rămase până la noi denotă delicatețea unui suflet plin de harul lui Dumnezeu. Școala sa duhovnicească avea altfel de învățături, metode și evaluări. Cea mai cunoscută „predică” a sa este, de fapt, o rugăciune prin care cerea lui Dumnezeu să‑i binecuvânteze pe cei ce treceau pragul chiliei lui. Aceasta se încheia întotdeauna cu dulcea expresie „un colțișor de Rai”⁴². Chiar dacă nu se impunea printr‑o personalitate dominantă, a dobândit prestigiul duhovnicesc al marilor Părinți ai Bisericii, care cu smerenie câștigau cele înalte. După mărturia unui credincios ucenic, Sfântul Paisie era în conștiința ortodocșilor „un fel de primus inter pares, un soi de stareț de inimă, o autoritate duhovnicească supremă”⁴³.

Prin astfel de părinți, Biserica Ortodoxă Română își păstrează caracterul harismatic, roadele duhovnicești ale vieții lor luminând ca o făclie în mijlocul unui veac tulburat și plin de provocări.

2.9. Părintele Ioan Guțu (†1996)

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, izvor pururea curgător al cuvintelor harului și nevoitor neîntrecut, își îndemna ucenicii să consemneze în scris cu osârdie faptele și cuvintele oamenilor sfinți, „căci va veni vremea când asemenea rânduri vor fi singura mângâiere”⁴⁴. Un asemenea deziderat împlinește ziarul Patriarhiei Române, aducând în fața ochilor noștri lumina din viețile oamenilor bineplăcuți de Dumnezeu, chiar și ale celor care nu au fost faimoși în această lume.

O astfel de mărturie a dat Gheronda Vasilie, fostul egumen al Mănăstirii Iviron din Sfântul Munte Athos, despre monahul român Ioan Guțu: „Ieroschimonahul Ioan face parte din categoria celor necunoscuți, dar foarte cunoscuți în ochii lui Dumnezeu”⁴⁵. Părintele Ioan a exprimat în zilele noastre acea preaslăvire a sfinților lui Dumnezeu de demult, care, pe cât fugeau de laudele oamenilor, pe atât de mult erau recunoscuți și cinstiți ca drepți.

Dintr‑o asemenea așezare, asprul nevoitor putea spune unui închinător: „Dacă nu poți să te folosești de tăcerea mea, nu o să te folosești nici de cuvintele mele”⁴⁶. Prin această tăcere își cultiva răbdarea în fața provocărilor și a cuvintelor de dispreț adresate lui de oameni răuvoitori. Cu toate acestea, atunci când venea vorba de Biserica lui Hristos, devenea neînduplecat. În concepția lui, orice dificultăți ar întâmpina mărturisitorii credinței ortodoxe, un singur lucru contează: „Să păstrați dogmele Ortodoxiei neciuntite!”⁴⁷. Acest îndemn îl adresa tuturor slujitorilor Bisericii, indiferent de naționalitate, rang sau stare duhovnicească.

Părintele Ioan Guțu face parte din pleiada monahilor români nevoitori în Sfântul Munte care au fost apreciați de numeroși călugări athoniți, dar și de ortodocșii din Cipru, fapt datorat evlaviei Mitropolitului Atanasie de Limassol. Mai mult decât atât, chipul său este deja pictat în multe lăcașuri de cult din binecuvântata insulă, întru așteptarea înălțării sale în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe.

2.10. Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria (†1998)

Părintele Cleopa este unul dintre cei mai cunoscuți monahi ai Ortodoxiei românești din ultimul veac. În persoana sa este recapitulată spiritualitatea monastică a Bisericii Ortodoxe Române din perioada contemporană, caracterizată de o înaltă precizie teologică și o mare profunzime a nevoințelor ascetice, în care aspectul misionar al mănăstirilor este tot mai bine conturat.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a regăsit în gândirea teologică a Sfântului Cuvios Cleopa de la Sihăstria o raportare vie față de Sfânta Tradiție, luminată de conștiința că harul Duhului Sfânt „descoperă căi mântuitoare pentru fiecare om și pentru fiecare veac”⁴⁸. Veacul în care a trăit marele duhovnic nu a fost câtuși de puțin unul ușor pentru Biserica Ortodoxă Română, din cauza opreliștilor aduse credinței dreptslăvitoare și îndepărtării de Biserică a tot mai multor oameni.

Cu toate acestea, soluția găsită de Sfântul Cleopa în fața acestor provocări a fost râvna neîmpuținată față de Evanghelie, dăruirea jertfelnică și bărbăția mărturisirii lui Dumnezeu în fața mai‑marilor zilei⁴⁹. Prin astfel de virtuți, Duhul Sfânt a zugrăvit în sufletul său o vrednică icoană a Ortodoxiei românești, luminând pururea neamul nostru.

Ziarul Patriarhiei Române a consemnat alesele mărturii ale ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române care l‑au cunoscut sau au fost ucenici ai Sfântului Cleopa de la Sihăstria⁵⁰. Din cuvintele acestora s‑a conturat chipul plin de harisme al marelui duhovnic, făuritorul unei adevărate școli monahale de conștiință bisericească și misionară.

Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, mărturisește că a auzit pentru prima dată de la Părintele Cleopa că „rugăciunea trebuie făcută cu mintea în inimă sau cu mintea coborâtă în inimă”. Studiile teologice ale Sfântului Cleopa, desăvârșite în contextul ascezei și al ascultării monahale, s‑au definit printr‑o împletire specială a învățăturilor patristice cu experiența personală. În acest fel, „s‑a adăpat la izvoarele din care curge apa vieții și a devenit el însuși izvorul dătător de har și de binecuvântare pentru mulți fii ai neamului românesc”, după cum arată Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Înaltpreasfinția Sa a ucenicit în mod direct, în vremea noviciatului său, pe lângă marele duhovnic, îndată după revenirea acestuia din pustie.

În mod cu totul inspirat de Dumnezeu, Sfântul Cleopa a îmbinat în viața sa asprimea viețuirii sihăstrești cu iconomia de părinte duhovnicesc și tămăduitor al neputințelor sufletești. A reușit să mențină acest echilibru prin faptul că „n‑a dorit să fie stăpânul credinței sau stărilor spirituale ale altora, ci slujitorul jertfelnic și smerit al Domnului pentru alții”, așa cum observă Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Prin toate aceste fapte și învățături, Sfântul Cuvios Cleopa a devenit pildă pentru toți fiii duhovnicești ai Bisericii strămoșești, ierarhi, clerici și credincioși. Cuvintele sale răsună până astăzi, îndeosebi prin cărțile sale, arătând vrednicia Ortodoxiei românești în întreaga lume, deoarece „s‑au arătat interesați de tălmăcirea lor editori din Europa, America și Asia. Traducerile au fost realizate în sârbo‑croată, engleză, italiană, poloneză, franceză, finlandeză, rusă, arabă, bulgară și chineză”⁵¹.

2.11. Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim (†2002)

Cuviosul Sofian de la Mănăstirea Antim a întruchipat o nouă dimensiune a monahismului românesc modern, cel prezent în marile orașe. Cu toate că nu a existat un plan special sau îndrumări precise care să reglementeze specificul vieții monahale din mediul urban, părinții de la Antim, călăuziți duhovnicește de Sfântul Sofian, „s‑au făcut tuturor toate” (1 Cor 9, 22), devenind mâini lucrătoare și guri cuvântătoare ale Duhului Sfânt în contextul în care i‑a așezat Dumnezeu, cel al monahismului din mijlocul cetății.

Sfântul Sofian se remarcă în mod special ca împodobitor al Bisericii, prin slujirea râvnitoare, plăcută și fără cusur, dar mai ales prin talantul ce i‑a fost oferit de Dumnezeu spre a picta sfintele icoane. Nu mai puțin însemnată este podoaba omiliilor sale, pe care le susținea cu „trăinicie ortodoxă, vigoare, precum și frumusețe literară”⁵². De aceasta din urmă, Părintele Sofian nu era nicidecum străin, „picurându‑o pe alocuri”⁵³.

Măiestria zugrăvirii sfintelor biserici reprezintă un rod al strădaniilor sale ascetice, plinite de atingerea harului dumnezeiesc. Prin picturile lui iconografice, deveneau transparente sensibilitatea sa duhovnicească și evlavia față de persoanele sfinte ale căror chipuri le înfățișa. În acest sens, este elocventă mărturia Arhiepiscopului Calinic al Argeșului și Muscelului, care, vizitând lucrările de zugrăvire în frescă a bisericii Mănăstirii Radu‑Vodă, „a avut această tresărire de gând: un sfânt pictează la sfinți”⁵⁴.

Părintele Sofian a fost recunoscut ca sfânt și cu alte prilejuri, uneori de persoane care nu frecventau lăcașurile sfinte. Monahia Mina Andrei relatează o întâmplare care a avut loc la Spitalul Militar, unde părintele se internase pentru anumite afecțiuni medicale. Intrând în salonul acestuia, la vizita obișnuită, medicul șef de secție și‑a întrebat rezidenții: „Vedeți vreo diferență între chipul icoanei și bolnavul din fața dumneavoastră?”⁵⁵. Sfântul Sofian își va fi cultivat acest chip, reflexie a frumuseții sufletului, și în timpul chinurilor din temnița nedreaptă pe care a suferit‑o pentru credința sa, întrucât, atunci când a fost eliberat, „gardienii au spus că a ieșit sfințenia din închisoare”⁵⁶.

Asemenea multor mărturisitori ai Ortodoxiei din toate timpurile, Părintele Sofian nu a îngăduit nici un compromis în privința adevărului Bisericii. Imediat după evenimentele din 1989, atunci când unii strigau împotriva conducerii Bisericii Ortodoxe Române, cuviosul de la Antim a fost foarte vehement: „Cum, pe Preafericitul Părintele nostru Patriarh să‑l vorbiți de rău?”. Un astfel de echilibru aducea Sfântul Sofian prin prezența sa rugătoare și mărturisitoare în mijlocul cetății!

Faptele și graiurile sale minunate au fost adunate cu înțelepciune și dar scriitoricesc de părintele Antipa Burghelea, nevoitor al Mănăstirii Antim, în cartea Viața părintelui Sofian Boghiu - o icoană a virtuții. Întreaga viață a marelui duhovnic este prezentată ca un ansamblu pictural, cu galerii de portrete, icoane și medalioane, care surprind toate aspectele unei căutări neîncetate a frumuseții, măreției și nobleței lui Dumnezeu. Moștenitor al duhului cultivat de Sfântul Sofian în lavra sa, „părintele Antipa ne învață cum se poate pipăi, prin cuvânt, nevăzutul și necunoscutul”⁵⁷.

În urma hotărârii Sfântului Sinod din 12 iulie 2024, Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim va rămâne un far călăuzitor al cetății Bucureștilor, apărător al Ortodoxiei în vremuri de restriște și împodobitor al Bisericii prin pictură, slujire și cântare.

2.12. Părintele Dionisie Ignat de la Colciu (†2004)

Vorbind despre părinții îmbunătățiți din Sfântul Munte Athos, arhimandritul Grigorie, starețul Mănăstirii Dionisiu, a spus: „Nu știu dacă Paisie Aghioritul și Porfirie Kavsokalivitul sunt sfinți, dar Dionisie de la Colciu sigur e sfânt”⁵⁸. Știind că primii doi părinți menționați de stareț au fost recunoscuți în rândul sfinților, canonizarea părintelui Dionisie credem că reprezintă doar o chestiune de timp. Părintele Dionisie „se înscrie în rândul călugărilor români iubitori ai rugăciunii și ai tradițiilor sfinte”⁵⁹, continuator al duhului isihast și al practicii filocalice, pe care le‑a întrupat prin toate nevoințele sale monahale. Acesta este și motivul pentru care s‑a învrednicit de mărturii atât de înalte ale unor mari cuvioși athoniți ai vremii noastre.

De altfel, însuși Sfântul Paisie și‑a îndemnat un ucenic să‑l cerceteze pe părintele Dionisie dacă vrea să afle „un sfânt autentic, un sfânt care să nu satisfacă neapărat curiozitatea celui care îl caută, ci să conducă pe cel care îl caută la mântuire”⁶⁰. La rândul său, arhimandritul Efrem, starețul Mănăstirii Vatoped, a spus despre părintele Dionisie că „și‑a transformat chilia în Muntele Tabor”⁶¹ prin smerenia și rugăciunea sa. Toate aceste mărturii dăinuie până astăzi, în ciuda discreției de care părintele a dat dovadă întreaga sa viață. Niciodată nu s‑a așezat pe primul plan, nu a căutat slava oamenilor și nu s‑a considerat nici pe departe un monah îmbunătățit, ci spunea că nu face decât să își respecte datoriile duhovnicești.

În toată viața sa monahală, părintele Dionisie nu a propovăduit decât Adevărul Bisericii, Căruia I s‑a dedicat cu toată credincioșia: „Alt Adevăr nu este pe fața pământului decât Biserica. Toți sunt vicleni, numai Mântuitorul Hristos este Adevăr”⁶². În concepția monahului athonit, slujitorii Bisericii sunt datori să cultive conștiința veșniciei ei, fapt pentru care nu trebuie să își schimbe duhul sau învățătura din pricina vicisitudinilor vremii. Mai mult, duhovnicul Dionisie susținea necesitatea propovăduirii adevărurilor credinței dreptslăvitoare în lumea de astăzi, dar nu în orice fel sau la întâmplare. Mesajul părintelui pentru creștinii ortodocși era acela de a mărturisi credința în spiritul dragostei și al blândeții „și nu de parcă i‑ai ordona”⁶³ cuiva. Mai cu seamă cei care predică în viu grai sau în scris cuvântul lui Dumnezeu sunt datori să ia aminte la împlinirea acestui deziderat.

Prin urmare, conștiința eclesială a părintelui Dionisie Ignat de la Colciu este o apologie a Adevărului mărturisit și întrupat în faptele dragostei creștine. Așa se cuvine Bisericii să strălucească în mijlocul lumii de astăzi, ca o lumină în furtuna valurilor vieții, arătând spre strălucirea Soarelui Hristos.

2.13. Protosinghelul Petroniu Tănase de la Prodromu (†2011)

Unul dintre cei mai importanți monahi români care s‑au nevoit în vremurile din urmă în Sfântul Munte Athos a fost Avva Petroniu Tănase, egumenul Schitului Prodromu. Cuviosul părinte a primit cu recunoștință nenumăratele daruri dumnezeiești cu care a fost înzestrat, cultivându‑le cu responsabilitate și făcându‑se pildă tuturor celor ce veneau la el pentru cuvânt sau rugăciune.

Râvna sa pentru sfintele slujbe și darul psalmodierii frumoase erau însoțite, în toată vremea, de o smerenie statornică și de un simț profund al veșniciei. Mai mult decât atât, noblețea duhovnicească a părintelui Petroniu se vădea în faptul că menționa cu mare evlavie darurile celorlalți monahi și slujitori alături de care s‑a nevoit în viața sa. Atât de mare era dragostea sa față de aproapele, încât ajunsese să spună: „Dacă ai întâlnit un om, L‑ai întâlnit pe Dumnezeu!”⁶⁴.

Datorită acestui fapt, a fost prieten al sfinților și sihaștrilor, iubitor de cultură și natură, ctitor de lăcașuri sfinte și isihast veghetor. Părintele Antipa Skandalakis, starețul Chiliei „Sfânta Ana”‑Karyes, afirma că „toți îl considerau un om sfânt, (...) care părea că s‑a desprins din picturile bisericii”⁶⁵. Nu numai înfățișarea sa atrăgea zilnic mulțimi de credincioși la Schitul românesc Prodromu, ci și frumusețea slujirii sale și „cuvintele lui de Dumnezeu luminate”⁶⁶.

Cu multă pricepere, a cules învățătură teologică și experiență duhovnicească din scrierile Sfinților Părinți, pe care le studia cu multă osârdie, și din viețuirea alături de oameni sfinți, atât în România, cât și în Sfântul Munte. Prin toate acestea, s‑a făcut icoană smerită a Ortodoxiei, chip al dăruirii de sine, pildă de rugăciune și de teologhisire, arătându‑se vrednică mlădiță a Bisericii strămoșești.

Concluzii

Toate acestea sunt portrete pline de har, pe care Ziarul Lumina le păstrează în paginile sale. Prin autorii ce s‑au învrednicit să le alcătuiască, prin cei care i‑au cunoscut pe sfinții nevoitori, din timpuri mai vechi sau mai noi, s‑a alcătuit o nouă antologie de scrieri hagiografice, menită să hrănească duhovnicește sufletele celor care o descoperă. Publicând an de an și zi după zi astfel de mărturii și biografii, Ziarul Lumina se dovedește a fi o nouă colecție aghiografică, ce continuă, în zilele noastre, tradiția marilor antologii ce cuprind vieți de sfinți, pilde sau scrieri ale acestora. Mai mult decât atât, fiind difuzat la nivel național, Ziarul Lumina este un veritabil amvon misionar, pastoral și catehetic al Bisericii Ortodoxe Române, adecvat timpurilor în care trăim și aspirațiilor cititorilor săi. Cuprinderea, în paginile sale, a chipurilor luminoase ale celor care au trăit cu înțelepciune și credință puternică, este un continuu îndemn la imitarea vieții lor virtuoase, ce își află împlinirea în Împărăția lui Dumnezeu. Astfel, Ziarul Lumina nu doar că oferă o mărturie despre sfinți, ci îi și aduce mai aproape de inima cititorilor, inspirându‑i să trăiască după modelul celor care au pășit pe calea desăvârșirii.

Note:

1  Actele martirice, în col. Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 11, studiu introductiv, traducere, note și comentarii de Pr. Ioan Rămureanu, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982, 372 p.
2  EUSEBIU DE CEZAREEA, „Martirii din Palestina”, în: Scrieri. Partea întâia, în col. Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 13, traducere, studiu, note și comentarii de Pr. T. Bodogae, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987, pp. 395-424.
3  ORIGEN, „Exortație la martiriu”, în: Scrieri alese. Partea a treia, în col. Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 8, traducere de Pr. Constantin Galeriu, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, pp. 345-395.
4  SF. ATANASIE CEL MARE, Epistole și viața cuviosului părintelui nostru Antonie, traducere din limba greacă, studiu introductiv și note de Pr. Dumitru Stăniloae, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010, 360 p.
5  SF. GRIGORIE DE NYSSA, Viața Sfintei Macrina, Ed. Anastasia, București, 2004, 140 p.
6  PALADIE, Istoria lausiacă (Lavsaicon), Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2007, 132 p.
7  EUSEBII HIERONYMI, De viris illustribus liber, text însoțit de o introducere și de note explicative de I.N. Dianu, Institutul de Arte Grafice „Cartea Românească” S.A., București, 1919, 213 p.
8  CHIRIL DE SCHITOPOLIS, Viețile pustnicilor Palestinei, traducere de Ierom. Agapie Corbu, Ed. Basilica, 2021, 566 p. 
9  IOAN MOSHU, Limonariul sau Livada Duhovnicească, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, 258 p.
10  SF. GRIGORIE CEL MARE, Despre minunile Părinților italieni, traducere de Elena Sima, Ed. Doxologia, Iași, 2016, 206 p.
11  SF. NICHITA STITHATUL, Viața Sf. Simeon Noul Teolog, Ed. Herald, București, 2004, 208 p. 
12  SF. NICODIM AGHIORITUL, Noul Martirologhion, traducere de Mircea Ștefan, Ed. Doxologia, Iași, 2016, 420 p.
13  Pr. Mircea PĂCURARIU, Sfinți daco-romani și români, Ed. Trinitas, Iași, 2007, 330 p.
14  Arhim. Ioanichie BĂLAN, Chipuri de călugări îmbunătățiți, vol. 1, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2009, 424 p.; vol. 2, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2009, 384 p.
15  Pr. Ciprian BÂRA, „Congres Internațional de Teologie închinat Sfântului Vasile cel Mare”, în: Ziarul Lumina, 14 noiembrie 2009.
16  Ibidem.
17  Pr. Ciprian BÂRA, „Congresul închinat Sfântului Vasile cel Mare s-a încheiat”, în: Ziarul Lumina, 5 noiembrie 2009.
18  Pr. Ioniță APOSTOLACHE, „Sfântul Nicodim de la Tismana, tradiție, mărturisire și rugăciune isihastă”, în: Ziarul Lumina, 12 august 2022.
19  Pr. Mihai COȘEREA, „Sfântul Nicodim de la Tismana și Tetraevangheliarul său”, în: Ziarul Lumina, 2 august 2019.
20  † TIMOTEI PRAHOVEANUL, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, „Sfântul Paisie de la Neamț, stareț al mănăstirii athonite Simonos Petras”, în: Ziarul Lumina, 17 aprilie 2022.
21  Pr. Ciprian Florin APETREI, „Cuviosul Paisie de la Neamț, reînnoitorul isihasmului”, în: Ziarul Lumina, 15 noiembrie 2020.
22  Pr. Ștefan ZARĂ, „Scrierile Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț spre apărarea rugăciunii minții”, în: Ziarul Lumina, 9 iunie 2022.
23  Prof. Elena RUSU, „Paisianismul, curent european de redescoperire a Părinților și rugăciunii”, în: Ziarul Lumina, 9 ianuarie 2022.
24  Augustin PĂUNOIU, „Andrei Şaguna, mitropolitul fără egal al Ardealului”, în: Ziarul Lumina, 28 iunie 2008.
25  Sebastian Dumitru CÂRSTEA, „Andrei Șaguna și Revoluția de la 1848”, în: Ziarul Lumina, 7 aprilie 2011.
26  Prof. Dorin STĂNESCU, „Sfântul Andrei Șaguna, reper al luptei românilor transilvăneni”, în: Ziarul Lumina, 28 iunie 2018.
27  Pr. Cristian MUNTEAN, „Sfântul Andrei Șaguna și Manualul său de studiu pastoral”, în: Ziarul Lumina, 22 octombrie 2023
28  Prof. Mircea-Gheorghe ABRUDAN, „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, 150 de ani de la înveșnicire”, Ziarul Lumina, 28 iunie 2023.
29  Sebastian Dumitru CÂRSTEA, „Andrei Șaguna și Revoluția de la 1848”.
30  Ștefan MĂRCULEȚ, „Andrei Şaguna, temelia Ortodoxiei din Ardeal”, în: Ziarul Lumina, 29 octombrie 2011.
31  Pr. Irimie MARGA, „Andrei Şaguna, organizator al Ortodoxiei românești”, în: Ziarul Lumina, 28 aprilie 2011.
32  Prof. Mircea-Gheorghe ABRUDAN, „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, 150 de ani de la înveșnicire”.
33  † TIMOTEI PRAHOVEANUL, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, „Sfântul Iosif Naniescu, ierarh milostiv, mare slujitor și protopsalt”, în: Ziarul Lumina, 7 decembrie 2023.
34  Nicolae PINTILIE, „Iosif Naniescu - bunicuţul din umbra Catedralei mitropolitane din Iași”, în: Ziarul Lumina, 23 octombrie 2013.
35  Pr. Zaharia MATEI, „110 ani de la plecarea la cele veșnice a mitropolitului Iosif Naniescu”, în: Ziarul Lumina, 25 ianuarie 2012.
36  Nicolae PINTILIE, „Iosif Naniescu – bunicuţul din umbra Catedralei mitropolitane din Iași”.
37  Pr. Ionuț Bogdan STAVARACHI, „Tradiţie și continuitate - Sfântul Iosif cel Milostiv și Domnitorul Mihail Sturdza”, în: Ziarul Lumina, 6 octombrie 2022.
38  † TIMOTEI PRAHOVEANUL, „Enoh cel simplu: un pustnic român din Athos, asemenea marilor sihaștri de odinioară”, în: Ziarul Lumina, 19 septembrie 2024.
39  Monah Nectarie MUNTEANU, „Bătrânul Enoh cel simplu și curăția inimii lui”, în: Ziarul Lumina, 13 octombrie 2021.
40  †IPS SERAFIM, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, „Părintele Paisie, duhovnicul compătimitor”, în: Ziarul Lumina, 16 octombrie 2020.
41  †IPS CASIAN, Arhiepiscopul Dunării de Jos, „Duhovnicul de la «ușa» Raiului”, în: Ziarul Lumina, 16 octombrie 2020.
42  † TIMOTEI PRAHOVEANUL, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, „Ieroschimonahul Paisie, îndrumător al unei înalte școli duhovnicești”, în: Ziarul Lumina, 16 octombrie 2020.
43  Costion NICOLESCU, „Părintele picurat din rai”, în: Ziarul Lumina, 16 octombrie 2020.
44  † TIMOTEI PRAHOVEANUL, „Ieroschimonahul Ioan Guțu, cel pe care toți l-au numit om sfânt”, în: Ziarul Lumina, 31 octombrie 2024.
45  Răzvan Mihai CLIPICI, „Nu sunt pur și simplu niște monahi buni, ci cu adevărat sfinți”, în: Ziarul Lumina, 6 aprilie 2023.
46  Monah Nectarie MUNTEANU, „25 de ani de la trecerea la Domnul a cuviosului Ioan Guțu”, în: Ziarul Lumina, 22 decembrie 2021.
47  † TIMOTEI PRAHOVEANUL, „Ieroschimonahul Ioan Guțu, cel pe care toți l-au numit om sfânt”.
48  †PF DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, „Părintele Cleopa, cetățean al raiului“, în: Ziarul Lumina, 30 noiembrie 2008.
49  † TIMOTEI PRAHOVEANUL, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, „Nepământeanul părinte Cleopa”, în: Ziarul Lumina, 25 aprilie 2012.
50  Augustin PĂUNOIU, Pr. Ciprian BÂRA, „Părintele Cleopa rămâne permanent viu în viul vieții noastre”, în: Ziarul Lumina, 30 noiembrie 2008.
51  Grigore ILISEI, „Părintele Cleopa, un nume adunat pe o carte”, în: Ziarul Lumina, 20 februarie 2014.
52  † TIMOTEI PRAHOVEANUL, „Arhimandritul Sofian Boghiu - de 20 de ani într-o veșnică Împărăție”, în: Ziarul Lumina, 19 septembrie 2022.
53  Ibidem. 
54  Protos. Antipa BURGHELEA, „Mărturii despre viața cuvioasă a părintelui Sofian Boghiu”, în: Ziarul Lumina, 19 septembrie 2019.
55  Pr. George ANICULOAIE, „Testamentul părintelui Sofian”, în: Ziarul Lumina, 8 septembrie 2012.
56  Ibidem.
57  † TIMOTEI PRAHOVEANUL, „Viața părintelui Sofian Boghiu - o icoană a virtuții”, în: Ziarul Lumina, 7 martie 2023.
58  Protos. Antipa BURGHELEA, „Mărturii despre viața cuvioasă a părintelui Sofian Boghiu”.
59  † TIMOTEI PRAHOVEANUL, „Ieroschimonahul Dionisie Ignat și călătoria pe calea sfințeniei”, în: Ziarul Lumina, 23 noiembrie 2022.
60  Constantin GRIGORE, „Viața lăuntrică la Cuviosul Dionisie de la Colciu”, în: Ziarul Lumina, 27 septembrie 2024.
61  Răzvan Mihai CLIPICI, „Cuviosul Dionisie Ignat, isihast înzestrat cu darul muzicii psaltice”, în: Ziarul Lumina, 17 februarie 2023.
62  Pr. Ioan C. TEȘU, „Părintele Dionisie Ignat - fidel păstrător al cugetului Bisericii dreptmăritoare”, în: Ziarul Lumina, 2 aprilie 2023.
63  Marius NEDELCU, „Mărturisitor al iubirii și al blândeții dumnezeiești”, în: Ziarul Lumina, 20 august 2011.
64  † TIMOTEI PRAHOVEANUL, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, „Avva Petroniu Tănase, cel înzestrat cu daruri multe”, în: Ziarul Lumina, 27 aprilie 2023.
65 Răzvan Mihai CLIPICI, „Nu sunt pur și simplu niște monahi buni, ci cu adevărat sfinți”.
66 Pr. Ioan C. TEȘU, „Părintele Petroniu Tănase - «far al lui Hristos» în Sfântul Munte Athos”, în: Ziarul Lumina, 7 mai 2023.