Ziua când vei spune „nu”

A spune „nu” în mod hotărât a ajuns astăzi un semn al ne­cuviinței, o direcție periculoasă din punct de vedere social, o imagine a lipsei de to­leranță, un atribut al omului singuratic. La toate trebuie să răspundem cu „da” sau cu un echivalent eventual dătător de spe­ranțe, care să ne scoată din încurcătura refuzului. Pentru că a refuza înseamnă a te separa de ceea ce fac toți. De ipocrizia pernicioasă, de diplomația afectată, de politețea de salon care promite totul tocmai pentru a se scuza de orice mai târziu, deși știa de la început că nu va face nimic în sensul făgăduit. În spatele acestui „da” care promite totul se ascunde vicleanul „nu”. Toți spun „nu” la multe, dar aproape nimeni în mod direct. Trebuie să menajăm la nesfârșit, să ne pitim sub propriile cuvinte această negație care strigă prin toți porii noștri, să amânăm la nesfârșit fără a ne angaja în vreun fel, dar păcălindu-l pe celălalt că vrem ceea ce, de fapt, respingem.

Iar când alții spun „nu” în mod hotărât îi gratulăm cu diverse epitete: crud, nepoliticos, lipsit de diplomație, sociopat. Până și un eseist al negației absolute precum E. Cioran declara: „În ochii mei negația se bucură de un asemenea prestigiu, încât, separându-mă de restul lucrurilor, ea a făcut din mine o ființă mărginită, încăpățânată, infirmă. La fel cum unii trăiesc sub vraja «progresului», eu trăiesc sub vraja lui Nu. Și totuși înțeleg că se poate spune da, consimți la orice, deși o asemenea ispravă, pe care o admit la ceilalți, cere din parte-mi un elan de care nu mă simt capabil acum. Căci Nu mi-a intrat în sânge, după ce mi-a pervertit spiritul” (Emil Cioran, Caiete I. 1957-1965, trad. de Emanoil Marcu și Vlad Russo, Bucu­rești, Ed. Humanitas, 1999, p. 48).

A spune „nu” este resimțit ca o separație, ca o infirmitate chiar și de E. Cioran. Pentru că „da” pare atât de bogat în conținut, iar „nu” este o limitare absolută. Dar nu cumva a spune „da” de dragul spusului este o povară mai grea? Să minți întruna, să te ascunzi, să eviți, să fii un monument de nesinceritate echivalează toate acestea cu amărăciunea de a fi izolat de ceilalți pentru negațiile tale, dar a-ți păstra sinceritatea?

Uneori, negația vine ca o eliberare. Trebuie să înveți să spui și „nu”, pentru că altfel simți că te desființezi ca persoană sau că ești doar o spiță în roata altuia, care te folosește fără jenă ori de câte ori are nevoie. Dacă refuzi o dată, te va insulta, dar doar atunci tu vei afla din ce plămadă este făcut și, totodată, din care ești făcut și tu. Un creștin care spune „da” la orice va rata momentul în care trebuie să se ridice de jos și să spună hotărât „nu”.

Așa au făcut martirii. Așa au făcut sfinții închisorilor. Așa au făcut ierarhii Bisericii în vremuri de prigoană sau de apărare a credinței. Așa au făcut marii oameni politici atunci când au trebuit să decidă dacă se supun sau luptă până la capăt. Așa au făcut părinții noștri atunci când și-au sacrificat viața pentru ca noi, cei de astăzi, să avem o existență mai bună. Au spus cu toții „nu” egoismului lor. Au spus „nu” patimilor. Au spus „nu” tuturor acelor activități mărunte care evită să facă diferența. Au spus „nu” tuturor acelor forme care îngrădeau libertatea credinței. Au spus „nu” indiferent de conse­cințe pentru că a spune „da” în momentele respective înseamnă desființarea lor și a tuturor celor din jur.

Dacă ești un om care încă suferă când refuză ceva, atunci teme-te de tine. Când vor veni încercările, când vor veni momentele-cheie, când va trebui să ridici steagul biruinței, deși, poate, ești singur împotriva unei armate întregi pe câmpul de luptă, atunci numai forța de a te împotrivi, de a respinge, de a ști clar ce vrei te poate împinge la victorie. Dacă vrei să-I spui „da” din toată inima lui Hristos, trebuie mai întâi să spui „nu” din toată puterea ta păcatului. Așa­dar, ziua când vei spune primul „nu” hotărât - și vei fi trecut deja de vremea ado­lescenței sau a copilăriei, când încă îl mai spuneai astfel poate fără a ști ce înseamnă de fapt și ce putere are - este cea în care vei simți maturitatea de a alege. De a alege ce ești și ce „nu” ești.