Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
1,4 salarii pentru un învăţător şi 6,45 pentru şefii din primării şi prefecturi
▲ Primele de concediu aferente anului 2009 vor putea fi plătite bugetarilor până la 31 ianuarie 2010 ▲ Munca suplimentară va fi compensată prin ore libere plătite şi acordate până la 31 decembrie 2010 ▲ Persoanele care au o pensie ce nu depăşeşte salariul mediu brut pe economie pot să cumuleze pensia cu salariul de la stat ▲
Salariul minim pe economie stabilit pentru anul 2010 este 705 lei, conform Legii unice de salarizare. Coeficientul pentru preşedintele României este 12,00, iar cei pentru preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului sunt 11,70, în timp ce pentru vicepreşedinţii Senatului şi ai Camerei Deputaţilor a fost stabilit la 11,20. De asemenea, coeficientul pentru preşedinţii comisiilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor este 10,80. Pentru funcţia de viceprim-ministru, coeficientul este 11,20, cel pentru ministru de stat 11,00, iar cel pentru ministru şi ministru delegat 10,80, potrivit Anexei IX/2 din proiectul de Lege. Salariul minim de încadrare pentru angajaţii cu studii superioare care lucrează în sectorul public este de 1,75 salarii minime. Pentru angajaţii cu studii medii, coeficientul minim este de 1,45, iar cel maxim de 2,80. Angajaţii cu funcţii de conducere din administraţia publică centrală de specialitate au salariile cuprinse între 5,25 salarii minime şi 6,45 salarii minime, în funcţie de grade şi vechime. Salariile pentru angajaţii din funcţiile de execuţie sunt cuprinse între 1,20 salarii minime şi 3,95 salarii minime. În cazul serviciilor deconcentrate ale ministerelor şi a altor organe centrale de specialitate - prefecturi, consilii judeţene, municipii, angajaţii în funcţii de conducere au salarii cuprinse între 4,30 salarii minime şi 5,10 salarii minime. În administraţia publică locală - consilii, primării, servicii publice - salariile pentru funcţiile de conducere cu fost stabilite între 4,30 salarii minime şi 5,10 salarii minime. 1,4 salarii pentru un învăţător În învăţământul preuniversitar, un profesor de gradul unu cu studii superioare de lungă durată, ciclul II Bologna, cu grad didactic definitiv, porneşte de la un salariu de 2,20 salarii minime. Învăţătorii, educatorii, cu studii de nivel liceal şi grad didactic definitiv, au un salariu echivalent a 1,40 salarii minime. În învăţământul preuniversitar, un profesor universitar cu vechime de peste 40 de ani va avea un salariu echivalent a 7,60 salarii minime şi unul cu zece ani vechime, un salariu echivalent a 5,85 salarii minime. Un asistent universitar cu experienţă de până în doi ani are un salariu de 2,35 salarii minime. În unităţile sanitare, de asistenţă socială şi de asistenţă medico-socială, un manager de spital cu peste 400 de paturi are un salariu de 6,80 salarii minime. Un medic primar cu vechime are un venit de 5,25 salarii minime, iar un asistent medical cu studii medii, un venit de 2,40 salarii minime. Sindicatele nu sunt de acord şi anunţă grevă generală Trei organizaţii sindicale ale angajaţilor din Senat şi Camera Deputaţilor au adresat, marţi, o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentelui şi tuturor grupurilor parlamentare, prin care cer respingerea, „prin mijloace constituţionale“, a proiectului Legii unice a salarizării. Reprezentanţii Sindicatului Funcţionarilor Publici Parlamentari din Senatul României, ai Sindicatului Funcţionarilor Publici Parlamentari din Camera Deputaţilor, precum şi ai Sindicatului Salariaţilor din Camera Deputaţilor au făcut publică scrisoarea în timp ce premierul Emil Boc desfăşura procedura asumării răspunderii Executivului pentru Legea Educaţiei Naţionale. Ei şi-au motivat cererea prin faptul că Executivul a ignorat toate amendamentele avansate de parlamentari la propunerea sindicaliştilor.