Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
2012 ar putea fi unul dintre cei mai călduroşi ani
Până în prezent, anul 2010 a fost cel mai călduros de când există înregistrări de specialitate. Cei mai călduroşi 12 ani din Analele Organizaţiei Mondiale a Meteorologiei s-au înregistrat între 1998 şi 2011.
Anul care tocmai a început ar putea fi unul dintre cei mai calzi din 1850 încoace, temperatura medie aşteptată pe plan global fiind cu aproape o jumătate de grad Celsius mai mare decât media înregistrată în perioada 1961-1990, relatează agenţia Reuters, care citează datele prezentate de Oficiului naţional britanic pentru meteorologie. "Este de aşteptat ca anul 2012 să fie cu 0,48 grade mai călduros faţă de media globală pe termen lung (1961-1990), de 14 grade Celsius", au anunţat reprezentanţii Oficiului naţional britanic pentru meteorologie. "În 2011, fenomenul La Nina (fenomen climatic caracterizat prin temperaturi neobişnuit de scăzute ale apei de la suprafaţa Oceanului Pacific - n.r.), care poate determina temporar o scădere globală a temperaturilor, a fost foarte puternic. Acest fenomen a revenit şi, chiar dacă nu e la fel de puternic ca anul trecut, ne aşteptăm să influenţeze temperaturile şi ca 2012 să fie ceva mai călduros decât anul 2011", a precizat Adam Scaife, şeful Departamentului de previziuni al agenţiei britanice. 2010, cel mai călduros an Potrivit Organizaţiei Mondiale a Meteorologiei (OMM), anul 2010 a fost cel mai călduros de când există înregistrări de specialitate, iar cei mai călduroşi 12 ani din analele OMM s-au înregistrat între 1998 şi 2011, aminteşte Reuters. Într-un document prezentat, la finele anului trecut, la Conferinţa Internaţională pentru Schimbările Climatice de la Durban (Africa de Sud), OMM a indicat că "temperatura medie globală înregistrată în deceniul 2002-2011 este mai mare cu 0,46 grade Celsius faţă de media înregistrată în urma măsurătorilor efectuate pe termen lung". Potrivit aceluiaşi document, după un an 2010 cu temperaturi record, anul 2011 a fost - cel puţin până la data prezentării raportului - "al zecelea an cel mai cald la scară globală" de când au început măsurătorile, în anul 1850.