Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
24 de ani fără Senior
O gală emoţionantă a marcat luni, 11 noiembrie, 24 de ani de când Corneliu Coposu, Seniorul politicii românești, a trecut la Domnul. Evenimentul, la care au participat numeroase personalități ale vieții publice românești, a avut loc în Sala Mare a Teatrului Național București și a debutat cu rostirea rugăciunii „Tatăl Nostru”.
Seara a debutat cu prezentarea, de către Ion-Andrei Gherasim, directorul executiv al Fundației Corneliu Coposu (FCC), a „Apelului pentru un veritabil proces al comunismului”, formulat și lansat de Vladimir Bukovski, cu puțin timp înainte de moartea sa, alături de Renato Cristin de la Universitatea din Trieste. Apelul a fost semnat deja de 200 de personalităţi din toată lumea, printre care şi reprezentanții FCC, Memorialului Sighet și Societății Timișoara.
A urmat premierea celor trei tineri care au câștigat concursul de eseuri al FCC, tema de anul acesta fiind „Prin ce diferă România din 2019 de România de până în 1989?”. Cel mai tânăr dintre premianți, Oleg Chiseliov, 14 ani, din Chișinău, a stârnit aplauze atunci când l-a sfătuit pe premierul României, aflat în sală, să nu uite că există români și în Basarabia și Bucovina.
Momentul cel mai aşteptat al serii a fost lansarea volumului de poezii „scrise” în gând de Corneliu Coposu în cei 17 ani de detenție, dintre care 8 ani de izolare totală, și transcrise pe hârtie după eliberare. Modest, Seniorul nu a încercat vreodată să le publice, dar au făcut-o acum cei care-i cinstesc memoria. Volumul a fost prezentat de criticul Alex Ștefănescu, iar Ion Caramitru a recitat câteva poezii.
În partea a doua a galei a avut loc un concert caritabil susținut de chitaristul Jan Akkerman și trupa sa, sumele obținute urmând să fie direcționate către școlile cu predare în limba română din nordul Bucovinei (Ucraina).