Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
4% dintre români efectuează muncă nedeclarată
România a înregistrat cea mai mare valoare din Uniunea Europeană a veniturilor anuale nedeclarate medii pe fiecare lucrător nedeclarat, respectiv 11.234 de euro, în timp ce media în UE-27 a fost de 3.294 euro, potrivit raportului „Măsuri de combatere a muncii nedeclarate în UE“, realizat de agenţia UE „Fundaţia Europeană pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi muncă“ şi publicat recent de Comisia Europeană. Documentul, bazat pe date din Eurobarometrul din 2007 privind munca nedeclarată în UE, arată că, la nivelul Uniunii Europene, 5% din populaţie a efectuat munca nedeclarată în timpul precedentelor 12 luni faţă de momentul publicării Eurobarometrului. Numărul mediu total de ore de muncă nedeclarată în UE a fost de 199. Studiul arată că există mari diferenţe între ţările membre în privinta muncii nedeclarate. Dacă în unele ţări membre rata participării la acest tip de muncă este ridicată - Danemarca 18%, Letonia 15%, Olanda 13%, Estonia 11% şi Suedia 10% - în altele valorile sunt reduse - Germania 3%, Irlanda şi România, câte 4%. Aproape unul din cinci cazuri de muncă nedeclarată în UE-27 se referă la serviciile casnice, 16% la construcţii, 9% la servicii personale şi 8% la servicii hoteliere şi de restaurant. În cazul României, 4% din populaţia intervievată a efectuat muncă nedeclarată în 2007, iar numărul mediu total de ore de muncă nedeclarată a fost de 266.