Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială 400 de milioane de euro pentru căminele culturale de la sate

400 de milioane de euro pentru căminele culturale de la sate

Data: 26 Septembrie 2007

▲ Din această sumă, 300 de milioane de euro reprezintă fonduri europene nerambursabile, iar restul reprezintă participarea statului român ▲ „Acesta este cel mai important program demarat după Revoluţie, al cărui obiectiv este de a reduce discrepanţele dintre mediul urban şi cel rural, sub aspectul consumului cultural“, a declarat Ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu ▲

Autorităţile vor aloca 400 de milioane de euro pentru construirea de aşezăminte culturale în localităţile în care nu există asemenea instituţii, precum şi pentru reabilitarea şi modernizarea căminelor culturale de la sate şi din oraşele mici, a anunţat, ieri, ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu. Din această sumă, 300 de milioane de euro reprezintă fonduri europene nerambursabile, iar restul, participarea statului român. Ministrul Culturii a apreciat că acesta este cel mai important program demarat după Revoluţie, al cărui obiectiv este de a reduce discrepanţele dintre mediul urban şi cel rural, în care locuieşte aproximativ 45% din populaţia României. Sub aspectul „consumului cultural“, Adrian Iorgulescu a situat nivelul de la sate la începutul secolului trecut.

„Aşezămintele culturale de la sate nu reprezintă produse ale epocii comuniste“

Programul derulat de Ministerul Culturii este structurat pe trei componente: de construcţie a caselor de cultură sau a căminelor culturale, de finalizare şi de reabilitare a acestora. „Aşezămintele culturale de la sate nu reprezintă produse ale epocii comuniste, iniţiativa lor datând din vremea regelui Carol I. Regret faptul că multe dintre casele culturale s-au transformat în cârciumi, baruri şi discoteci“, a declarat ministrul Culturii. Demnitarul a subliniat faptul că programul nu este unul politic, precizând că fondurile necesare pentru derularea proiectelor nu vor fi alocate în funcţie de apartenenţa politică a primarilor din localităţi. Ministrul a adăugat, de asemenea, că nu se urmăreşte construirea unor „ziduri“ sau a unor simple „edificii“, ci a unor aşezăminte dotate cu biblioteci, aparatură audio şi video, care vor găzdui şi organiza activităţi culturale, în special pentru tinerii de la sate.

Lista solicitanţilor care vor primi finanţare va fi afişată pe pagina de internet a ministerului

În perioada iulie-august, Ministerul Culturii şi Cultelor a primit 89 de cereri de alocare de fonduri pentru finalizarea obiectivelor culturale şi 414 cereri de construire de aşezăminte culturale, a căror conformitate administrativă este în curs de evaluare. Ministrul Iorgulescu a precizat că lista solicitanţilor care vor primi finanţare va fi afişată pe pagina de internet a ministerului. Din cele 89 de proiecte de finalizare, 30 trebuie să fie încheiate până pe 15 decembrie a.c., alte 15 proiecte, până pe 1 martie 2008, iar restul de 44, până la 1 iunie 2008. Conform ghidului operaţional al programului pentru 2007, prioritate au clădirile aflate în stadii avansate de execuţie, la care lucrările pot fi încheiate până la data 15 decembrie. Ministrul Iorgulescu a afirmat că prima tranşă a banilor, de 7 milioane de euro, este disponibilă în bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor.

Construirea aşezămintelor culturale va începe în primăvara anului 2008

Conducerea MCC a anunţat că, până la data de 10 octombrie, se derulează a doua sesiune de depunere a dosarelor, în cadrul Programului prioritar naţional pentru proiectarea şi construirea de sedii pentru aşezăminte culturale. Ministrul Adrian Iorgulescu a estimat că activitatea de construire a aşezămintelor culturale va începe în primăvara anului 2008. Programul se va desfăşura într-un interval de trei ani, în implementarea lui completă fiind implicate trei ministere. Astfel, MCC are obligaţia de a derula programul de finalizare a lucrărilor de construcţie, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor are responsabilitatea construirii de sedii, iar Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se va ocupa de activităţile pentru reabilitarea şi modernizarea infrastructurii culturale rurale şi dotarea cu echipamente necesare, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală şi prin accesarea banilor din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.