Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
56 de companii vor să cumpere Antibiotice Iaşi
▲ Până în momentul de faţă au fost depuse scrisori de intenţie pentru preluarea Antibiotice Iaşi de 56 de companii ▲ Preţul de pornire al licitaţiei a fost stabilit la 136 de milioane de euro pentru un pachet de 53% din acţiunile producătorului de medicamente ▲ Licitaţia va avea loc pe 18 martie ▲
Un număr de 56 de companii din România şi din străinătate au depus scrisori de intenţie pentru preluarea unui pachet de 53% din acţiunile producătorului de medicamente Antibiotice Iaşi, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Teodor Atanasiu. Licitaţia pentru privatizarea companiei Antibiotice Iaşi va avea loc pe 18 martie 2008. „Licitaţia va porni de la un preţ de 136 de milioane de euro pentru preluarea pachetului de acţiuni şi avem motiv să credem că foarte multe firme vor participa la licitaţie din moment ce am primit deja 56 de scrisori de intenţie de la diverse companii“, a spus Teodor Atanasiu. Preşedintele AVAS a arătat că, iniţial, evaluatorul societăţii ieşene, compania Darian Romswiss, a propus un preţ de pornire de 130 de milioane de euro pentru preluarea pachetului de acţiuni de la societatea ieşeană, însă Consiliul Director al AVAS a decis majorarea preţului cu 5%, până la 136 de milioane de euro. „Am decis să creştem preţul pe acţiune de la care va porni licitaţia de la 1,91 lei, la 2 lei, asta pentru a uşura participarea la licitaţie“, a spus Teodor Atanasiu. Preşedintele a precizat că anunţul pentru privatizarea societăţii ieşene va fi lansat la 24 decembrie 2007, urmând ca începând cu data de 14 ianuarie 2008 să poată fi depuse ofertele. Atanasiu a precizat că, având în vedere interesul sporit de care se bucură societatea ieşeană în rândul investitorilor, s-a decis ca perioada în care pot fi depuse ofertele să fie majorată până la 80 de zile, faţă de doar 30 atât cât prevede procedura standard. Garanţie de un milion de euro pentru licitaţie Preşedintele AVAS a explicat că toate documentele necesare şi garanţia pentru participare, care va depăşi un milion de euro, pot fi depuse până la 17 martie 2008. Preşedintele a precizat că procedura licitaţiei cu strigare este cea mai bună metodă prin care AVAS poate asigura transparenţa procesului de privatizare, maximizarea preţului obţinut, precum şi respectarea condiţiilor de transparenţă impuse de Comisia Europeană. Teodor Atanasiu a precizat că vânzarea unui pachet de 10% către sindicate ar fi reprezentat o acţiune neconcurenţială, ceea ce ar fi atras o reacţie din partea Comisiei Europene. De asemenea, AVAS ar fi pierdut controlul asupra societăţii ieşene, şi ar fi obţinut un preţ mult mai mic în procesul de vânzare a societăţii Antibiotice Iaşi. „Societatea Antibiotice va obţine în 2007 un profit de 30 de milioane de lei noi. Este clar o societate profitabilă şi suntem convinşi că societatea care va prelua Antibiotice va fi interesată de păstrarea domeniului de activitate şi nu de afaceri imobiliare“, a explicat Atanasiu. Consultanţii statului în această privatizare sunt Boştină şi Asociaţii - consultantul juridic, AT Kearney - consultantul financiar şi Darian Rom Suisse - evaluatorul care a întocmit raportul de evaluare şi a propus preţul de pornire a licitaţiei. Compania farmaceutică Antibiotice Iaşi a raportat un profit net de 23,24 milioane lei pe primele nouă luni din 2007, în creştere cu 22% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2006, când s-a cifrat la 19,05 milioane de lei. Valoarea cifrei de afaceri nete la sfârşitul perioadei ianuarie-septembrie 2007 a fost de 150,48 milioane lei, în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu 14,9%. Exprimată în euro, cifra de afaceri a fost de 45,6 milioane de euro, în creştere cu 23,03% faţă de perioda similară a anului trecut. Vânzările pe piaţa internă au reprezentat 137,659 milioane de lei în perioada de referinţă (91,5% din total cifra de afaceri), faţă de 119,057 milioane de lei în perioada ianuarie-septembrie 2006, în creştere cu 13,5%. Cota de piaţă a companiei a fost de 3,1% în primele nouă luni ale anului 2007, cu un ritm de creştere în trendul pieţei de aproximativ 10%, din punct de vedere valoric. Valoarea exportului realizat în perioada ianuarie-septembrie a acestui an este de aproximativ 5,23 milioane de dolari. Antibiotice Iaşi este unicul producător de pulberi pentru suspensii şi soluţii sterile injectabile, precum şi al întregii game de tuberculostatice esenţiale.