Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
6.000 lei subvenţie de la stat pentru instalarea panourilor solare
Programul "Casa Verde", care va demara săptămâna viitoare, va respecta principiul "primul venit, primul servit". Acesta se adresează persoanelor fizice care doresc să-şi înlocuiască sau să-şi completeze sistemele clasice de încălzire cu alte sisteme care folosesc energie din surse regenerabile, cum ar fi panourile solare. Dosarele pot fi depuse de persoanele interesate la agenţiile judeţene de mediu. Pentru panouri solare subvenţia rămâne de 6.000 de lei, iar pentru pompele de căldură de 8.000 de lei.
Începând cu data de 1 iulie, persoanele fizice care doresc să-şi înlocuiască sau să îşi completeze sistemul clasic de încălzire cu soluţii pe bază de energie regenerabilă pot să depună cereri de finanţare la agenţiile judeţene de mediu. Valoarea cofinanţării a fost parţial modificată, după cum a precizat ministrul Mediului, Laszlo Borbely. "Vinerea trecută a fost publicat în "Monitorul Oficial" ghidul pentru Programul "Casa Verde". Programul va fi operaţional de la 1 iulie, aşa cum am anunţat, şi singura modificare a fost creşterea subvenţiei pentru centralele cu pelete şi rumeguş de la 3.000 de lei, cât intenţionam să dăm la început, la 6.000 de lei. Pentru panouri solare subvenţia rămâne de 6.000 de lei, iar pentru pompele de căldură, de 8.000 de lei, aşa cum era planificat", a declarat ministrul Mediului, Laszlo Borbely. El a explicat că subvenţia pentru centralele cu pelete sau rumeguş a fost majorată în urma unei analize care a relevat că asemenea instalaţii costă "cam la fel" ca sistemele de panouri solare. Banii vor fi viraţi de autorităţi din contul Administraţiei Fondului pentru Mediu numai după ce beneficiarul va depune factura pentru lucrarea care i-a fost executată. "Poate intra oricine în acest program. Avem deocamdată 110 milioane de lei. Nu avem companii sau firme favorizate sau liste de firme, cetăţeanul vine, încheie cu orice firmă această investiţie şi, după ce termină, pe baza notei de recepţie şi a facturii, noi virăm banii în contul cetăţeanului. Deci e o procedură foarte simplă", a spus Borbely. Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă o copie după cartea de identitate, extrasul de carte funciară sau autorizaţia de construcţie în copie legalizată, adeverinţa potrivit căreia nu are datorii la buget şi o adeverinţă referitoare la contul bancar în care va fi virată finanţarea. Un sistem de încălzire "verde" bazat pe panouri solare costă între 500 şi 10.000 de euro pentru o casă cu dimensiuni medii, costurile variind în funcţie de componente, de numărul de panouri şi de dimensiunea rezervorului de stocare. Sistemele simple, de 500 de euro, pot fi utilizate doar pe timpul verii, în timp ce panourile mai complexe, dar şi mult mai scumpe, pot fi folosite pe tot parcursul anului. Potrivit specialiştilor, durata de viaţă a unui sistem ecologic este de 20 de ani, pe timpul sezonului estival costurile reducându-se cu aproape 100%, în lunile de primăvară şi toamnă facturile la căldură fiind reduse cu minimum 60%.