Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială 67% dintre români refuză să consume produse modificate genetic

67% dintre români refuză să consume produse modificate genetic

Data: 28 August 2007

Circa 67% dintre români refuză categoric să consume alimente modificate genetic (MG), relevă un sondaj realizat de SC Mercury Research SRL, în perioada mai - iulie 2007 şi publicat de organizaţia ecologistă Greenpeace.

Greenpeace a lansat luni o campanie de piaţă împotriva organismelor modificate genetic (OMG) prin publicarea acestui sondaj de opinie şi lansarea primei ediţii a ghidului consumatorului, care conţine clasamentul supermarket-urilor, în funcţie de politica lor cu privire la vânzarea de alimente MG. „Nimeni nu doreşte să fie cobai pentru OMG. Era de aşteptat ca şi în România, la fel ca în celelalte ţări din UE, consumatorii să refuze să mănânce alimente MG. Rezultatele sondajului de opinie comandat de Greenpeace arată că vasta majoritate a românilor respinge categoric alimentele MG din farfurii şi doreşte ca acestea să dispară de pe rafturile magazinelor alimentare“, a spus Gabriel Păun, coordonator de campanii Greenpeace.

Greenpeace a chestionat în cursul acestui an supermarket-urile care operează în România pentru a afla, în interesul consumatorilor, care dintre acestea vând alimente MG. Supermarket-urile care garantează că nu vând alimente MG nici în mărcile proprii şi nici în cele furnizate de alţi producători apar pe lista verde a ghidului (Billa, Kaufland, Plus, Profi). Cele care pot garanta absenţa OMG doar pentru propriile mărci se regăsesc în lista orange (Carrefour, Metro, Selgros, Penny, XXL). Acele supermarket-uri care nu au putut sau nu au dorit sa garanteze că nu vând alimente MG sunt prezente pe lista roşie a ghidului (Auchan, Artima, CORA, La Fourmi, Mega Image). „Este îmbucurător faptul că există deja supermarket-uri care sunt receptive la dorinţa românilor de a se lipsi de alimentele MG, însă este revoltător că există încă altele care pot vinde asemenea alimente împotriva voinţei consumatorilor. Este timpul ca toate supermarket-urile să fie sensibile faţă de voinţa majorităţii şi să adopte o politică de vânzări fără OMG în alimente“, a subliniat Păun.