Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
70% din asistenţii sociali nu au studii de specialitate
Lucrătorii din serviciul public de asistenţă socială nu sunt distribuiţi unitar la nivel naţional, unele primării având doar unul sau doi angajaţi, iar 70% din cei angajaţi ca „asistenţi sociali” la nivel local nu au studii de profil, potrivit unui studiu realizat de Colegiul Asistenţilor Sociali din România (CNASR), citat de Agerpres. „În ciuda cadrului legislativ existent de mulţi ani, care prevede profilul şi numărul celor ce pot fi angajaţi în sistem, autorităţile, în special din mediul rural, continuă să perpetueze o stare de fapt în detrimentul beneficiarilor, şi anume persoane cu dizabilităţi, copii instituţionalizaţi, femei abuzate şi alte categorii. S-a ajuns astfel ca în România, în mediul rural să existe în medie pe localitate doar 1,27 persoane angajate pentru a avea grijă de minorii, adulţii sau bătrânii cu nevoi speciale”, se arată într-un comunicat al CNASR. Acest lucru se constată în ciuda faptului că statul a investit în formarea a peste 35.000 de absolvenţi cu studii de profil. Cercetarea a fost realizată de Comisia de Cercetare în Asistenţa Socială în perioada septembrie 2014 - iunie 2015, prin solicitări adresate prefecturilor din ţară care reprezintă cele 3.181 de primării existente în România.