Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
8.000 de persoane se află în zona inundabilă
Peste 2.000 de persoane lucrează neîntrerupt la construcţia digului de 4,5 km de pe Dunăre, la Galaţi, autorităţile locale afirmând ieri că dacă digul va ceda va fi înregistrat cel mai mare dezastru urban de după cel de-al Doilea Război Mondial.
În zona inundabilă din Galaţi se află 8.000 de persoane, iar în cazul în care digul va ceda în aceste zile vor trebui evacuate. Prefectul judeţului Galaţi, Cosmin Păun, a precizat că vor fi foarte mari şi pierderile economice, numai prin închiderea Regionalei Vamale Galaţi putându-se înregistra pierderi de 18,5 milioane de euro pe zi. În zona inundabilă îşi desfăşoară activitatea cei mai mari agenţi economici din Galaţi, care asigură aproximativ 12.000 de locuri de muncă. "În prezent, nivelul Dunării a depăşit, la Galaţi, cu 70 de centimetri cota de inundaţie şi este cu 21 de centimetri sub cota de pericol, fiind în continuă creştere", a mai spus ieri prefectul. Ieri, aproximativ 1.400 de pompieri şi jandarmi din mai multe judeţe, dar şi voluntari lucrează la ridicarea digului de la Galaţi. Oamenii vor lucra în trei schimburi, pe trei fronturi de lucru. Tot în cursul zilei de ieri, urma să fie instalat şi un hidrobaraj, cu o lungime de aproximativ 800 de metri, de-a lungul unei întregi străzi din cartierul Valea Oraşului din Galaţi. Pentru desfăşurarea în bune condiţii a lucrărilor de instalare a hidrobarajului şi a celor de supraînălţare a digului de apărare, în zona Port circulaţia rutieră a fost restricţionată. Tot pentru evitarea creşterii nivelului Dunării, ieri dimineaţă s-a luat decizia descărcării, la acumularea Movileni, a râului Siret la un debit inferior celui din zilele trecute, respectiv la 1.700 de mc/secundă, a declarat, la rândul său, vicepreşedintele comitetului naţional pentru situaţii de urgenţă, secretarul de stat în MAI Mihai Capră. Acesta s-a declarat încrezător că digul construit la Galaţi va rezista şi că nu va fi nevoie să se apeleze la alte soluţii, de spargere a digurilor de pe Dunăre, din amonte şi aval de Galaţi. Potrivit ministrului Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, soluţia extremă ar fi ruperea digului de la Cotu Pisicii, acesta spunând însă că este convins că digul care se construieşte în Galaţi va rezista şi nu se va ajunge la asemenea situaţii extreme. Culturi agricole afectate în judeţul Galaţi Nu mai puţin de 1.284 de hectare de culturi agricole au fost afectate de ape, a declarat, ieri, şeful Direcţiei Agricole şi Dezvoltare Rurală Galaţi, Violeta Nanu. Potrivit acesteia, este vorba despre 184 de hectare de grâu, 168 de hectare de orz, 247 de hectare de porumb, 213 hectare de floarea soarelui, 25 hectare de soia, 20 de hectare de rapiţă, 10 hectare de coriandru, 37 de hectare de legume, 350 de hectare de păşuni şi 30 de hectare de alte culturi. Localităţile unde s-au produs aceste pagube sunt Şendreni, Lieşti, Fundeni, Cavadineşti, Piscu şi Tudor Vladimirescu. Avertizare de ploi şi vijelii până astăzi la ora 23:00 Meteorologii au emis, ieri dimineaţă, o avertizare Cod galben de ploi şi vijelii pentru Moldova, Maramureş, estul Transilvaniei, nord-estul Munteniei şi nordul Dobrogei, valabilă până astăzi, la ora 23:00. Astfel, până astăzi, la ora 23:00, în Moldova, Maramureş, estul Transilvaniei, nord-estul Munteniei, nordul Dobrogei şi în zona Carpaţilor Orientali (inclusiv Carpaţii de Curbură) instabilitatea atmosferică va fi ridicată (averse, descărcări electrice, grindină şi intensificări ale vântului cu aspect de vijelie). Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 40 l/mp.