Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
95 milioane de euro pentru IMM-urile din mediul rural
Până la data de 15 iulie, la sediile judeţene ale Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) se primesc proiecte pentru finanţarea IMM-urilor, fondurile nerambursabile disponibile fiind de aproximativ 95,8 milioane de euro. Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanţarea unui proiect din cadrul Măsurii 312 este de 200.000 de euro.
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a deschis o nouă sesiune pentru depunerea proiectelor privind dezvoltarea de micro-întreprinderi în mediul rural, fondurile nerambursabile alocate cifrându-se la 95,8 milioane de euro, potrivit datelor publicate pe site-ul Agenţiei. Fondurile europene nerambursabile acordate prin Măsura 312 "Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi" pot sprijini peste 200 de activităţi eligibile, care vor fi dezvoltate numai în mediul rural, termenul limită de depunere a proiectelor fiind 15 iulie 2010. Finanţarea nerambursabilă în cadrul acestei măsuri poate ajunge până la 70% din valoarea totală eligibilă a investiţiei, dar nu va putea depăşi 200.000 de euro. Activităţi eligibile pentru Măsura 312 Obiectivele specifice ale Măsurii 312 se referă la crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural, creşterea valorii adăugate în activităţile non-agricole, crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală, prestate de către micro-întreprinderi. Beneficiarii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin Măsura 312 sunt micro-întreprinderile şi persoanele fizice neînregistrate ca agenţi economici care se vor angaja, însă, ca până la data semnării contractului de finanţare să fie autorizate cu un statut minim de persoană fizică autorizată şi să funcţioneze ca micro-întreprinderi. De asemenea, sunt eligibile şi investiţiile în activităţi non-agricole productive care privesc industria uşoară, de exemplu articolele de pielărie, încălţăminte, lână, blană, tricotaje, produse de uz gospodăresc, cele în activităţi de procesare industrială a produselor lemnoase şi investiţiile pentru dezvoltarea activităţilor meşteşugăreşti, de artizanat şi a altor activităţi tradiţionale non-agricole cu specific local care au în vedere prelucrarea fierului sau a lânii, olăritul, brodatul sau confecţionarea instrumentelor muzicale tradiţionale. Totodată, pot fi finanţate şi activităţile de marketing - mici magazine de desfacere a propriilor produse obţinute din aceste activităţi. În ceea ce priveşte crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală, printre investiţiile eligibile sunt cele pentru serviciile de croitorie, frizerie, cizmărie, dar şi cele care asigură conectarea şi difuzarea internetului, mecanizarea, transportul - altele decât achiziţia mijloacelor de transport. Sunt, de asemenea, eligibile investiţiile în protecţia fitosanitară şi însămânţare artificială a animalelor, în servicii pentru reparaţii maşini, unelte şi obiecte casnice. Sute de proiecte depuse pentru modernizarea exploataţiilor agricole Potrivit APDRP, pentru Măsura 121 "Modernizarea exploataţiilor agricole", deschisă în perioada 3-31 mai 2010, au fost înregistrate 691 de cereri de finanţare, cu o valoare totală (finanţare publică şi privată) de peste 864 milioane de euro. Pentru această sesiune au fost disponibile fonduri în valoare de 150 milioane de euro, din care 60 milioane de euro au fost alocaţi sectorului vegetal, iar 90 milioane de euro celui animal. Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanţarea unui proiect din cadrul Măsurii 121 este de 1,6 milioane de euro. Potrivit APDRP, unul dintre proiectele cu cea mai mare valoare eligibilă - patru milioane de euro - este localizat în judeţul Buzău şi are ca obiectiv înfiinţarea unei ferme de scroafe care are în componenţă şi o bucătărie furajeră. La polul opus, din punctul de vedere al valorii eligibile, se află un proiect a cărui valoare eligibilă este de aproximativ 25.000 de euro, prin care beneficiarul îşi propune înfiinţarea unei plantaţii de struguri de masă în judeţul Vrancea, informează APDRP.