Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
A fost inaugurat Satul pescăresc de la marginea Tulcii
Autorităţile tulcene au inaugurat, joi, Satul pescăresc de la marginea oraşului, obiectivul fiind realizat prin Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013 de Primăria municipiului în parteneriat cu Consiliul judeţean şi Asociaţia Ro-Pescador. Satul pescăresc, situat la ieşirea din oraşul Tulcea spre localitatea Mahmudia, va avea 11 angajaţi şi va putea fi vizitat cel mai probabil începând din luna martie a anului viitor. Obiectivul cuprinde un parc tematic sistematizat, cu trei alei majore ce încearcă să reconstituie braţele Dunării, pe fiecare fiind amplasate construcţii reprezentative localităţilor din Delta Dunării, respectiv locuinţe, o cherhana, un bufet sătesc, mori de vânt din lemn, precum şi un corp administrativ care va constitui un centru de informare.
Timp de cinci ani obiectivul va fi administrat de Direcţia de Întreţinere şi Administrare a Patrimoniului Public din cadrul Primăriei.
Proiectul „Obiectiv turistic sat pescăresc tradiţional” urmărește creşterea atractivităţii patrimoniului natural al zonei şi sensibilizarea populaţiei locale cu privire la importanţa cunoaşterii şi protejării patrimoniului natural şi cultural.