ABC-ul creşterii iepurilor de casă

Creşterea iepurilor de casă sau cunicultura aduce celor care aleg să o dezvolte în gospodărie, pe lângă bucuria de a avea parte de drăgălăşenia şi frumuseţea iepuraşilor, şi avantaje economice. Din recomandările specialiştilor în domeniu, important este ABC-ul creşterii acestei specii care îşi are originea în iepurele sălbatic de vizuină.   

Avantajele creşterii iepurilor de casă nu sunt de ignorat. Carnea de iepure este gustoasă, dietetică şi are puţină grăsime, iar blana poate fi folosită pentru confecţionarea hainelor sau căciulilor. Un alt avantaj este faptul că alimentaţia iepurilor nu este costisitoare. Ei pot fi hrăniţi cu iarba de pe câmpuri sau fâneţe care poate fi cosită de două ori pe săptămână. Cuşca destinată creşterii iepurilor nu ocupă mult spaţiu. Au un ciclu rapid de înmulţire. Pe piaţă pot fi vânduţi atât iepurii vii, cât şi carnea sau blana ca produse auxiliare.

Curăţenia este obligatorie o dată pe lună

Iepurii pot fi crescuţi cel mai bine în sisteme de cuşti cu mai multe niveluri, numărul nivelurilor putând să ajungă până la 3-4 etaje. Astfel se face economie de spaţiu. Cuşca destinată creşterii iepurilor trebuie să aibă podeaua făcută din plasă de sârmă sau din şipci de lemn cu o distanţă de 1,5-2 cm între ele pentru a fi mai uşor de curăţat. Acoperişul căsuţei (la fiecare etaj) trebuie să fie înclinat. Astfel murdăria va fi curăţată mai uşor din căsuţă. Între niveluri, distanţa optimă pentru o curăţenie cât mai eficientă este de 15 cm. Încăperea pentru animale trebuie să se afle într-un loc luminos, dar să nu fie expusă direct razelor de soare, vântului sau ploii. În cazul în care această condiţie este respectată, iepurii sunt mai bine protejaţi de diferite boli. Este necesară şi o căsuţă suplimentară care trebuie amplasată la o anumită distanţă de încăperile iniţiale. Ea este destinată izolării iepurilor bolnavi. Curăţenia trebuie făcută cel puţin o dată pe lună. Altfel apare riscul de îmbolnăvire. Cea mai indicată substanţă chimică de curăţare a încăperilor animalelor este soluţia de înălbitor de 3%. Curăţenia se face astfel: se scot iepurii şi mâncarea din cuşcă. Se mătură şi se scoate murdăria din căsuţă.

Urmează spălarea cu soluţia de înălbitor şi se lasă să se usuce. Când încăperea este uscată, se pun iepurii înapoi. Temperatura optimă în spaţiile de creştere ale animalelor este de +18°C.

Iepurii nu fac mofturi la mâncare

În privinţa hranei, iepurele nu este un animal pretenţios. Puii sunt hrăniţi de iepuroaică până la vârsta de 4-6 săptămâni, după care pot trece la iarbă şi trifoi. Cea mai indicată hrană o reprezintă totuşi nutreţurile concentrate. Sunt mari amatori de verdeţuri combinate cu grâu, ovăz sau orz. Fânul este esenţial în alimentaţie. Au nevoie de fân atât vara, cât şi iarna. Iepurii trebuie să aibă mereu la dispoziţie apă proaspătă şi cât mai multe legume. Dozarea cantităţii de apă se face în funcţie de temperatura mediului ambiant, de tipul furajelor (în cantităţi mai mari în cazul hrănirii cu furaje concentrate şi în cantităţi mai mici în cazul hrănirii cu furaje verzi), de starea de sănătate sau de starea de gestaţie.

Iepuraşii adoră salata, lăptucile, varza, ţelina, napii, conopida, sfecla, guliile, castraveţii, dovlecii, trifoiul, lucerna, grâul (verde) sau ovăzul. Mai puteţi hrăni iepurii şi cu diferite cereale cum ar fi grâu, porumb şi orz, de obicei ca nutreţ combinat. Astfel de hrană este utilă în timpul iernii, când nu este masă verde. Se poate face fân din iarba cosită vara, pentru hrănirea pe timpul iernii. Este important ca iepurii să fie alimentaţi în fiecare zi la aceeaşi oră. Hrana principală se dă seara. Nu se recomandă administrarea fructelor, deoarece acestea conţin zaharuri care îngraşă.

Iepurii care primesc apă curată, mâncare bună şi sunt întreţinuţi în încăperi curate vor fi sănătoşi. Pentru descoperirea bolilor la timp, se recomandă examinarea lor cel puţin o dată la fiecare 2-3 săptămâni. Se verifică foarte bine ochii, urechile, nasul şi organele genitale. Iepuraşii suspectaţi de îmbolnăvire se izolează şi se solicită apoi consultarea lor de către medicul veterinar. (C. Ciocan)