Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Absorbție de 50% a fondurilor europene prin PNDR
România a atins o rată de absorbţie a fondurilor europene de aproximativ 50% prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020), cu o plată netă de 4,7 miliarde de euro. Aceşti bani veniţi prin PNDR sunt alocaţi în principal pentru modernizarea sistemului de irigaţii, pentru construirea de drumuri comunale sau instalarea tinerilor fermieri în mediul rural.
Claudiu Coadă, director general adjunct la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), a declarat la o conferinţă de specialitate: „În acest moment ne aflăm în implementare la viteză maximă. Fără să fiu subiectiv, AFIR este una dintre agenţiile care funcţionează cel mai bine, are rezultatele cele mai bune. În acest moment suntem la o rată de absorbţie de aproximativ 50%, cu o plată netă de 4,7 miliarde de euro. Cu siguranţă, la finalul perioadei de programare, respectiv 2023, de implementare, ne vom situa la un nivel de peste 95%. Noi sperăm să atingem 100%, astfel încât să avem nişte indicatori financiari mai buni decât cei trecuţi”.
În ceea ce priveşte banii cheltuiţi, reprezentantul AFIR a precizat că se va moderniza sistemul de irigaţii pentru 392.000 de hectare, s-au construit şi sunt în proces de a se construi 3.449 de kilometri de drumuri comunale. De asemenea, a afirmat că se instalează 11.000 de tineri fermieri în mediul rural, acesta fiind un deziderat important şi pentru viitoarea perioadă de programare.
PNDR 2020 a avut alocată o sumă de 8,13 miliarde de euro din partea UE, iar România a mai contribuit cu 1,3 miliarde de euro, ceea ce a întregit anvelopa financiară la 9,4 miliarde de euro. La nivel general, rata absorbţiei consolidate de fonduri europene la nivelul României este de 32%, respectiv 9,8 miliarde de euro, faţă de media europeană de 35%, a declarat săptămâna trecută, Roxana Mînzatu, ministrul fondurilor europene.
„În octombrie 2019, plăţile efectuate se apropie de 6 miliarde de euro, 5,9 miliarde de euro, însemnând plăţi în valoare de 22,2%. Aici ne referim strict la plăţile efectuate pe programele din Politica de Coeziune, deci nu sunt incluse Programul Naţional de Dezvoltare Rurală şi Programul Operaţional Pescuit, bineînţeles nici subvenţiile, care sunt şi ele susţinute din fonduri europene. Astfel încât rata absorbţiei consolidate la nivelul ţării noastre astăzi este de 32%. Deci vorbim de o sumă de 9,8 miliarde de euro. Sumă care a fost cerută şi rambursată de către Comisia Europeană României. Suntem într-adevăr sub media europeană. Media europeană este undeva la 35%. Ne străduim să recuperăm”, a spus Mînzatu, potrivit Agerpres, în cadrul unei conferinţe de presă în care a făcut bilanţul în domeniul fondurilor europene.