Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Absorbţie mai mare de fonduri europene
Prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 s-au reabilitat drumuri comunale, şcoli, cămine culturale şi s-au susţinut fermierii, iar în 2018 sperăm să depăşim 50% absorbţia fondurilor, a anunţat ministrul agriculturii, Petre Daea.
Autorităţile române sunt optimiste în ceea ce priveşte gradul de absorbţie a fondurilor europene din acest an, estimările fiind de creştere 50% din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, în condiţiile în care anii trecuţi am avut şi perioade în care nu am primit nici un cent.
„În PNDR, am făcut salturi extraordinare. Credem că anul acesta va fi posibil să depăşim 50% grad de absorbţie în PNDR (...) La PNDR, în 2015-2016 nici un cent. Da, a fost un avans dat de UE pentru a avea capital de lucru pentru PNDR, dar ăsta nu a fost ban adus ca urmare a unui program sau a unui proiect. Practic, nici un cent. În 2017-2018 au fost realizări”, a adăugat ministrul Petre Daea.
„Unde se regăsesc aceşti bani pe care i-am luat de la Uniunea Europeană? 12.783 de tineri fermieri sprijiniţi financiar prin PNDR 2014-2020, pentru activităţi agricole, din care 2.649 de tineri fermieri din zona montană. Avem două zone de interes major, zona de interes agricol care înseamnă fermieri, unităţi de procesare, unităţi de preluare pentru a face legătura între activitatea primară, cea de producţie şi preluare pentru a crea valoare adăugată. Pe de altă parte, în dezvoltarea rurală, cea de-a doua etapă a conceptului este de a îmbunătăţi infrastructura, care este fundamental legată de viaţa localităţilor respective”, a adăugat ministrul agriculturii.
Potrivit ministrului Petre Daea, prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală „s-au realizat 3.359 km de drumuri comunale. Modernizări de drumuri, care înseamnă distanţa de la Bucureşti la Madrid”.
De asemenea, datele prezentate arată că s-au modernizat drumuri forestiere, 718 km în judeţele Bistriţa-Năsăud, Harghita şi Braşov.
„Reţeaua de alimentare cu apă în mediul rural, de extremă importanţă, care s-a realizat din PNDR - 1.689 km -, practic este distanţa de aici până la Berlin, iar judeţele unde s-au realizat cele mai multe lucrări în acest domeniu sunt Suceava, Harghita şi Olt”, precizează sursa citată.
„Patru milioane de locuitori beneficiază de infrastructura rurală şi patrimoniu cultural reabilitat. Care înseamnă nu în ultimă instanţă reţeaua de canalizare în mediul rural, de 2.909 km. Reţeaua aceasta înseamnă distanţa de la Bucureşti până la Oslo”, a adăugat ministrul.
Susţinerea tinerilor fermieri
Un alt proiect din Planul de Dezvoltare Rurală a fost susţinerea fermierilor tineri prin programul de investiţii pentru agricultură prin PNDR 2014-2020.
„Au fost susţinuţi prin acest program 9.969 de fermieri tineri. S-au realizat 189 de unităţi de procesare produse agricole şi pomicule. S-au creat 6.158 de noi locuri de muncă, drumuri agricole prin sate. În plus, 315.352 de hectare sunt deservite de aceste lucrări pentru modernizare”, a spus ministrul.
Au fost reabilitate 319 unităţi de învăţământ, care înseamnă licee, grădiniţe, infrastructură socială. În aceste 319 unităţi s-au investit 118 milioane de euro pe care i-am luat de la Uniunea Europeană. Cămine culturale 614, cu 178 milioane de euro, veniţi prin acest program”, a adăugat Petre Daea.
„Programul de tomate este un succes pentru ţară şi pentru toţi, deoarece mai mult decât anul trecut s-au putut vedea în pieţe şi unităţi de comercializare legumele sau tomatele româneşti. Anul acesta nu a existat un supermarket care să nu aibă cel puţin un sortiment de tomate româneşti”, a mai adăugat ministrul agriculturii.
Oficialul a mai declarat că România a înregistrat producţii-record de grâu în această vară, peste 10 milioane de tone.