Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Acces obligatoriu la apă de calitate pentru toți europenii
Parlamentul European a adoptat, marți seara, Directiva revizuită privind apa potabilă care are la bază propunerea prezentată de comisie în februarie 2018, ca o continuare directă a primei iniţiative cetăţeneşti europene „Right2Water”.
Potrivit executivului comunitar, care a salutat votul din forul legislativ european, noua directivă va garanta un acces mai sigur la apă pentru toţi europenii. De asemenea, actul normativ va asigura cele mai înalte standarde în ceea ce priveşte apa potabilă, în conformitate cu obiectivul de reducere la zero a poluării, anunţat în Pactul verde european.
„Accesul la apă potabilă mai sigură şi la salubritate este un drept fundamental al omului. Actuala criză sanitară ne face să conştientizăm şi mai mult importanţa vitală a acestui aspect”, a declarat comisarul pentru mediu, oceane şi pescuit Virginijus Sinkevicius.
Directiva include dispoziţii privind controlul nu numai al apei de la robinet, ci şi al surselor de apă potabilă şi al sistemelor de distribuţie pentru a reduce la minimum riscul de impact nociv al poluării.
De asemenea, statele membre vor fi obligate să îmbunătăţească sau să menţină accesul la apă potabilă sigură pentru toţi, punând accentul pe grupurile vulnerabile şi marginalizate.
În urma aprobării de către Parlamentul European, directiva privind apa potabilă este adoptată. De îndată ce este semnat de preşedintele Parlamentului European şi de preşedintele Consiliului UE, actul va fi publicat în Jurnalul Oficial al UE şi va intra în vigoare 20 de zile mai târziu, după care, statele membre au la dispoziţie doi ani pentru a se conforma dispoziţiilor acestuia. (C. Z.)