„Accesul la arhive trebuie să fie liber”

Este ideea subliniată de numeroși istorici, arhiviști și profesori universitari care au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la dezbaterea „Documentele secretului: memoria istorică, libertatea de cercetare și politicile cu privire la arhivele publice în România”, organizată de Societatea de Studii Istorice din România și Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” al Academiei Române, filiala Iași. Discuțiile au conturat o veritabilă radiografie a situației actuale în care se află Arhivele Naționale și au stimulat căutarea de soluții pentru a împiedica restricționarea accesului liber la documente.

În 26 mai, la presiunea din ultimele luni a DGPI, serviciul de informații din structura Ministerului Ad­mi­nis­trației și Internelor (MAI), care interpretează abuziv prevederile Hotărârii de Guvern nr. 585 din 2002, conducerea Arhivelor Na­ți­o­nale ale României (ANR) a luat o controversată și contraproductivă decizie administrativă, prin care este restricționat accesul la Fondul Arhivistic Național (FAN), sub pretextul protejării infor­mațiilor clasificate. Astfel, documentele cu marcaje de secretizare, indiferent de perioadă, nu mai pot fi consultate, nu mai există în circuitul de studiu, situație care a provocat nu doar sincope în activitatea de cercetare, o stare de tensiune în serviciile judeţene ale Arhivelor Naţionale, dar și serioase îngrijorări ale arhiviştilor şi istoricilor privind perspectiva unei iminente cenzurări a trecutului. Trecut pe care societatea, în ansamblu, are dreptul să-l cunoască. Măsura a generat reacții ferme ale unor arhiviști și istorici. Cătălin Botoșineanu (Iași) în mod special, dar şi Dorin Dobrincu (Iași), Ioan Drăgan, fost director al ANR, Mircea Stănescu (București) au luat public poziție cu privire la aceste abuzuri, avertizând asupra riscurilor pierderii memoriei recente. Au existat, de asemenea, demersuri oficiale - scrisoarea deschisă adresată de academicianul Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, ministrului afacerilor interne, scrisoarea deschisă a peste 1.500 de istorici, arhiviști, profesori universitari și cetățeni interesați de soarta Arhivelor din întreaga țară adresată autorităților, precum și recentul memoriu inițiat de Secția de Științe Istorice și Arheologie din cadrul Academiei Române și de institutele de istorie și centrele de cercetare afiliate.

Este contextul în care Societatea de Studii Istorice din România și Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” al Academiei Române, filiala Iași, au organizat joi, 30 iunie, o amplă dezbatere pe acest subiect fierbinte, în încercarea de a oferi istoricilor, arhiviștilor și universitarilor din întreaga țară posibilitatea de a semnala consecințele intruziunii serviciilor în cultura instituțională a arhivelor, de a vorbi despre riscurile pe care le implică restricționarea accesului la documente, dar mai ales despre posibile soluții pentru detensionarea situației. „Astăzi dezbatem o problemă care ne amenință libertatea de cercetare, libertatea de a ne practica meseria, într-un mod cum cred că până acum nu s-a mai întâmplat. Vechile procedee ale serviciilor s-au întors și, culmea, s-au întors în numele integrării euro-atlantice. În spatele acestei sintagme se ascund, de fapt, interesele altor entități. Azi ne-am adunat pentru a găsi niște soluții. Nu ne interesează să ne batem cu serviciile, ci ca serviciile să-și vadă de treaba lor. Nu văd în ce logică un ofițer dintr-un serviciu de informații poate să ia o decizie despre cum să arate memoria instituțională a țării”, a subliniat conf. univ. dr. Florea Ioncioaia, moderatorul dezbaterii. 

Distrugere masivă a documentelor clasificate

Într-o intervenţie densă, arhivistul Cătălin Botoșineanu, fost director al Arhivelor Naționale Iași, a atras atenția asupra decredibilizării profesiei de arhivist, din cauza distrugerii sistematice a arhivelor la creatorii acestora (fabrici, entități private, instituții publice), din dispoziția unora dintre serviciile de informații. „Ca arhivist, eu nu sunt credibil pentru un istoric al medicinei, pentru că nu mai sunt arhive ale spitalelor din Primul Război Mondial. Noi, la Iaşi, nu știm câți oameni au murit de tifos, de exemplu. Am trecut de Centenar, dar întrebări esențiale nu ne-am pus. Din 2002, actele clasificate nu mai fac parte din fondul arhivistic; ele doar se distrug sau se arhivează, dacă le depunem la depozit. A fost un asalt al SRI, al DGPI și al Serviciului de informații al Armatei și, astăzi, în România, nu mai avem documente clasificate la creator. Toate au fost distruse, cu proces-verbal de distrugere”, a punctat arhivistul. De asemenea, a subliniat că în România deținătorii de arhivă nu funcționează în baza aceluiași tip de sistem. „Avem realități mult prea diferite. La serviciul istoric al Armatei de la Pitești e o realitate, la Ministerul Afacerilor Externe altă realitate, la Arhivele Naționale alta, la CNSAS cu totul altă realitate. Avem patru entități mandatate de lege să dețină fond arhivistic național cu patru legislații diferite, cu patru sisteme diferite. România nu mai poate trăi în 2022 cu această problemă”, a spus Cătălin Botoşineanu.

Subordonarea Arhivelor Naționale Ministerului Afacerilor Interne constituie o vulnerabilitate, care a dus, în timp, la „o cultură cazonă” și la „militarizarea” acestei instituții, a explicat cercetătorul Dorin Dobrincu, de la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” din Iași, fost director al Arhivelor Naționale, în perioada 2007-2012, cunoscută ca una dintre cele mai faste privind accesul liber la documente pentru cercetători. Astăzi, în Europa, doar în Cehia și Slovacia Arhivele Naționale mai funcțio­nează ca structură a Ministerului de Interne, a mai amintit Dorin Dobrincu, insistând asupra faptului că „accesul la arhive trebuie să fie liber, pentru că nu ne dorim o societate militarizată”.

Posibile soluții

Cercetătoarea Elena Dragomir, de la Universitatea „Valahia” din Târgoviște, a apreciat că situația de azi a arhivelor este cauzată mai ales de „lipsa de reacție din ultimii 20 de ani” a întreg corpului profesional. Cu atât mai mult este de apreciat acest efort public de coagulare a unei voci comune a arhiviștilor și istoricilor, „pentru prima dată în istoria postdecembristă”, după cum a observat moderatorul Florea Ioncioaia.

„Problema trebuie tratată ca o urgență. Aș atrage atenția că nici un lider politic important nu a luat poziție pe acest subiect”, a subliniat cercetătorul Adrian Cioflâncă, directorul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România. Printre soluțiile de dezamorsare a situației identificate de către participanții la dezbatere se numără: ieșirea Arhivelor Na­țio­nale din subordinea MAI și funcționarea fie sub umbrela unui minister civil, fie ca o agenție guvernamentală cu largă autonomie; adoptarea unei legi moderne pentru funcți­o­narea Arhivelor și adoptarea unei hotărâri de Guvern pentru declasificarea informațiilor din FAN. De asemenea, pe termen mediu și lung, este necesar, așa cum a explicat profesorul Marius Diaconescu, de la Facultatea de Istorie a Universității București, de educarea publicului în sensul înțelegerii că e nevoie de o cultură a arhivelor.