Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Acord între Obama şi Medvedev, privind situaţia din Georgia
▲ Preşedintele american, Barack Obama, şi omologul său rus, Dmitri Medvedev, au ajuns la un acord în privinţa necesităţii reducerii tensiunilor din Georgia ▲ Tensiunile dintre Rusia şi Georgia s-au accentuat brusc în ultimele zile, cu puţin timp înaintea marcării unui an de la războiul dintre cele două state, pornit de la regiunea separatistă Osetia de Sud ▲
Preşedintele american, Barack Obama, şi omologul său rus, Dmitri Medvedev, au ajuns la un acord în privinţa necesităţii reducerii tensiunilor din Georgia. Casa Albă a anunţat, marţi, că preşedintele Medvedev l-a sunat pe Barack Obama pentru a-l felicita cu ocazia zilei sale de naştere (preşedintele american a împlinit, marţi, 48 de ani - n.r). „În timpul acestui apel telefonic, preşedinţii au discutat despre situaţia din Georgia şi despre necesitatea reducerii tensiunilor din această regiune“, se arată în comunicatul Casei Albe. „Preşedintele Obama a subliniat importanţa recurgerii la canalele existente pentru gestionarea crizelor, dar şi necesitatea de a avea obser-vatori internaţionali la faţa locului“, precizează reprezen-tanţii preşedinţiei americane. Tensiunile dintre Rusia şi Georgia s-au accentuat brusc în ultimele zile, cu puţin timp înaintea marcării unui an de la războiul dintre cele două state, pornit de la regiunea separatistă Osetia de Sud. Preşedintele georgian, Mihail Saakaşvili, a semnalat chiar un „risc“ de reizbucnire a conflictului, în timp ce Rusia a ameninţat, sâmbătă, că va recurge din nou la forţă împotriva Georgiei dacă regimul de la Tbilisi va continua „acţiunile provocatoare“. Ceremoniile la un an de la război, motiv pentru un nou conflict În regiunea georgiană separatistă Osetia de Sud, a cărei independenţă a fost recunoscută doar de Rusia, sunt prevăzute, între 7 şi 10 august, o serie de ceremonii privind marcarea unui an de la războiul ruso-georgian. Potrivit adjunctului ministrului rus al Afacerilor Externe, Grigori Karasin, Guvernul georgian ar fi pregătit, cu această ocazie, „acţiuni cu caracter provocator în apropiere de frontieră“. De asemenea, Karasin a acuzat Statele Unite pentru „continuarea consolidării maşinii de război a lui Saakaşvili“, în urma vizitei la Tbilisi a vicepreşedintelui american Joe Biden, care s-a pronunţat, la sfârşitul lunii iulie, în favoare aderării Georgiei la NATO. În ultimele zile s-au înmulţit acuzaţiile privind încălcarea prevederilor acordului de încetare a focului la „frontiera“ oseto-georgiană. Georgia a anunţat că asupra unuia dintre posturile sale de poliţie, situate în apropiere de Osetia de Sud, au fost lansate tiruri de grenade, lucru negat de Moscova. Georgia ironizează Rusia După ce a atras atenţia statelor occidentele asupra pericolului izbucnirii unui nou conflict cu Moscova, preşedintele georgian, Mihail Saakaşvili, consideră că spectrul unui nou conflict militar cu Rusia nu ameninţă în prezent Georgia, întrucât Rusia, în opinia sa, „nu ar dispune de mijloacele financiare necesare pentru o nouă intervenţie“, relatau, marţi, Interfax şi Reuters. Într-un interviu acordat Reuters, Saakaşvili a lăsat să înţeleagă că nu exclude readucerea sub controlul Tbilisi, pe cale militară, a republicilor separatiste Abhazia şi Osetia de Sud, a căror independenţă a fost recunoscută unilateral de Rusia. În acelaşi interviu, liderul georgian a acuzat Occidentul de lipsa unei reacţii adecvate, care, în opinia sa, ar avea drept cauză prudenţa excesivă a occidentalilor „de a nu irita cel mai important furnizor al lor de hidrocarburi“.