Ghidul „Sunt primul ajutor! SPA Junior“, având-o ca autoare pe Mihaela Arion, redactor de radio, a fost lansat, la finele săptămânii trecute, la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Lucrarea este un ghid de educaţie medicală şi de prim ajutor, reunind noţiuni de igienă, alimentaţie, anatomie, prevenire accidente, prevenirea situaţiilor de urgenţă şi prim ajutor. În conferinţa de presă prilejuită de lansare, autoarea a subliniat că acordarea primului ajutor „ar trebui să fie materie de studiu în şcoală, pentru ca întreaga populaţie să aibă minime cunoştinţe în materie“.
La rândul său, dr. Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă al Capitalei, a arătat că „lucrarea este bine-venită pentru copii, care trebuie să ştie încă din şcoală noţiuni de prim ajutor, să-şi aprecieze propria sănătate şi să ştie, totodată, cum pot salva o viaţă“.
Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, a precizat că ghidul va fi distribuit în şcoli, iar colonelul Dănuţ Popescu, de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), a subliniat importanţa educaţiei în acest sens, mai ales când este vorba de a apela numărul 112. Potrivit acestuia, în regiunea Bucureşti-Ilfov, din cele circa 6 mii de apeluri înregistrate zilnic, două treimi nu sunt urgenţe, iar aproape 30% sunt apeluri false. (Bogdan Cronţ)