Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Actele necesare obţinerii ajutorului de şomaj
Legile economiei capitaliste au introdus şi pe piaţa muncii legile dure ale cererii şi ofertei. Nu întotdeauna această piaţă este dinamică aşa cum am dori. În perioadele de după pierderea unui loc de muncă nu se găseşte automat un altul. În această situaţie, statul intervine prin acordarea indemnizaţiei de şomaj.
Indemnizaţia de şomaj se acordă pe durată determinată de până la maximum 14 luni. Potrivit avocatului Marius-Cătălin Preduţ, specialist în dreptul muncii, de la Baroul Bucureşti, documentele necesare pentru depunerea dosarului în vederea obţinerii indemnizaţiei de şomaj sunt: actul de identitate, în original şi copie; actele de studii şi de calificare, în original şi copie; certificatul de căsătorie, în original şi copie; adeverinţă medicală din care să rezulte că solicitantul este apt de muncă sau că are eventuale restricţii medicale; actele eliberate de organele financiare teritoriale, din care să rezulte că nu realizează venituri sau că realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj; declaraţia pe proprie răspundere din care să rezulte că nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau că realizează din activităţi autorizate potrivit legii mai mici decât indemnizaţia de şomaj. Sunt solicitate o serie de alte documente care sunt diferite de la categorie la categorie. Pentru persoanele provenite din "câmpul muncii" se cer o serie de acte suplimentare: 1. Carnetul de muncă, în original şi în copie, sau, în cazul în care nu s-a întocmit carnetul de muncă, adeverinţă eliberată de angajatori şi vizată de inspectoratul teritorial de muncă, din care să rezulte perioadele în care s-a prestat activitatea, precum şi data şi motivul încetării raporturilor de muncă sau de serviciu de la ultimul angajator; 2. Copie de pe hotărârea definitivă de reintegrare în muncă, atunci când reintegrarea nu mai este posibilă la unitatea la care persoana a fost încadrată anterior din cauza încetării definitive a activităţii sau la unitatea care a preluat patrimoniul acesteia; 3. Dovada din care să rezulte că reîncadrarea în muncă nu mai este posibilă din cauza încetării definitive a activităţii angajatorului, respectiv adeverinţă de la unitatea care a preluat patrimoniul unităţii în care persoana a fost încadrată anterior, din care să rezulte desfiinţarea postului; 4. Declaraţie pe propria răspundere a persoanei în căutarea unui loc de muncă; 5. Adeverinţa prevăzută la art. 18 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Absolvenţii intră în şomaj după 60 de zile În cazul persoanelor ale căror raporturi de muncă sau de serviciu au încetat în perioada de suspendare a acestora sunt necesare următoarele acte: 1. Carnetul de muncă, în original şi în copie, sau, în cazul în care nu s-a întocmit carnetul de muncă, adeverinţa eliberată de angajatori şi vizată de inspectoratul teritorial de muncă, din care să rezulte perioadele în care s-a prestat activitatea, precum şi data şi motivul încetării raporturilor de muncă sau de serviciu de la ultimul angajator. 2. Dovada din care să rezulte că nu mai este posibilă reluarea activităţii la angajator. 3. Declaraţie pe propria răspundere a persoanei în căutarea unui loc de muncă, în cazul în care aceasta nu poate obţine dovada din care să rezulte că reluarea activităţii nu mai este posibilă la angajator. 4. Act din care să rezulte data încetării motivului pentru care au fost suspendate raporturile de muncă sau de serviciu. Absolvenţilor instituţiilor de învăţământ, în vârstă de minimum 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale, le sunt necesare următoarele: 1. Actul de absolvire a formei respective de învăţământ, în original şi în copii. 2. Declaraţie pe propria răspundere a absolvenţilor că nu urmează o formă de învăţământ la data solicitării dreptului.