Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Acțiuni ale sindicatelor pentru creșteri salariale în învățământ
Îngrijorate de intenţiile Executivului de a plafona cheltuielile cu angajații din învățământ la nivelul anului 2022 şi de a bloca atingerea de către personalul didactic auxiliar şi nedidactic a salariilor de bază din Legea 153/2017, sindicatele din Educație fac demersuri pentru declanșarea grevei generale. De asemenea, confederațiile sindicale vor picheta azi și mâine sediul Guvernului, acțiuni urmate, în 10 mai, de un marş de protest la care sunt aşteptaţi peste 15.000 de sindicaliști din toată țara.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Sindicatelor din Educaţie (FSE) Spiru Haret şi Federaţia Naţională Sindicală (FNS) Alma Mater au demarat strângerea de semnături în favoarea declanşării grevei generale, având în vedere nerezolvarea unor revendicări mai vechi, dar și faptul că Executivul pregătește o ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare cu impact negativ pentru personalul didactic și cel nedidactic.
Sindicaliştii susțin că Guvernul vrea să plafoneze cheltuielile de personal la nivelul anului trecut, imposibil de realizat în învăţământ, deoarece salariile profesorilor se majorează la trecerea la un grad didactic superior sau la o nouă tranşă de vechime. De asemenea, ei se opun interdicţiei cumulului pensiei cu salariul şi blocării concursurilor, susţinând că aceste măsuri nu ar face decât să accentueze deficitul de personal.
„Revendicările FSLI, FSE Spiru Haret şi FNS Alma Mater rămân aceleaşi: rezolvarea problemei aplicării integrale a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariaţi din învăţământ (…); identificarea unor soluţii pentru creşterea veniturilor; adoptarea, în regim de urgenţă, a normativelor pentru personalul nedidactic şi personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele actuale sunt din anul 1998; aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă”, au transmis cele trei confederații.
Sindicatele mai solicită ca grila de salarizare propusă în noua lege să poziţioneze profesorii pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcţiilor bugetare.
În replică, ministrul educaţiei, Ligia Deca, a declarat că are încredere că nu se va ajunge la grevă generală. „Eu am încredere că nu vom ajunge acolo şi că anul şcolar se va finaliza cu bine. Cred că asta îşi doresc şi reprezentanţii cadrelor didactice. Sigur că este nevoie să ne aşezăm la masă şi să găsim soluţii”, a spus Deca, sâmbătă. Ea a adăugat că susţine creşterile salariale.
„În ceea ce priveşte ordonanţa de urgenţă la care sindicatele fac referire, la Ministerul Educaţiei deja lucrăm la o serie de observaţii pe care să le înaintăm Ministerului Finanţelor. Aşa cum ştiţi, Ministerul Educaţiei susţine creşterile salariale şi susţine ca grila de salarizare să plece de la un nivel de debutant egal cu salariul mediu pe economie”, a afirmat ministrul, potrivit Agerpres. (C. Z.)