Adopţia în România, anevoioasă şi rară

Deşi numărul familiilor care îşi doresc să adopte un copil este mare, puţini sunt cei care reuşesc să facă acest lucru. Din cauza procesului anevoios şi sinuos, doar câteva sute de copii instituţionalizaţi sunt adoptaţi într-un an, în condiţiile în care statisticile arată că în aceeaşi perioadă de timp aproximativ 1.000 de copii sunt abandonaţi în spitale, majoritatea cu vârste între 0 şi 3 luni.

Procedurile sunt numeroase, iar autorităţile trebuie să-i verifice foarte atent pe cei care doresc să adopte un copil. De asemenea, nu doar că sunt numeroase, ci şi îndelungate, deoarece un criteriu important este afecţiunea dintre copil şi familia adoptivă. De aceea, 821 de copii au fost adoptaţi naţional în 2014, arată datele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA). Potrivit ANPDCA anul trecut cei mai mulţi copii au fost adoptaţi în Bucureşti (55) şi în judeţele Prahova (43), Dolj (36), Braşov (34) şi Vaslui (30). Cele mai puţine adopţii au fost încheiate la Bacău şi Maramureş, arată Mediafax. În prezent, peste 4.000 de copii din toată ţara sunt declaraţi adoptabili, însă doar aproximativ 1.700 de familii sunt atestate să adopte. Cei mai mulţi copii declaraţi adoptabili, respectiv 2.140, au între şapte şi 13 ani, 1.063 au între trei şi şase ani, 548 au între zero şi doi ani, iar 309, între 14 şi 17 ani. Potrivit datelor Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârsnice, la sfârşitul lunii septembrie al anului trecut, 58.703 de copii se aflau în sistemul de protecţie specială, din care 21.728 copii beneficiau de măsură de protecţie specială în servicii de tip rezidenţial. Un număr de 36.975 de copii beneficiau de măsură de protecţie specială în servicii de tip familial, din care 18.815 copii se aflau la asistenţi maternali. Anul trecut au fost adoptaţi doar 738 de copii.

Cine poate adopta un copil

Copiii pot fi adoptaţi de orice persoană sau familie care a fost atestată ca aptă să adopte un copil. Persoana care adoptă trebuie să fie cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât copilul, potrivit ANPDCA. Totodată, persoana sau familia care vrea să adopte trebuie să îndeplinească garanţii morale şi condiţii material necesare creşterii, educării şi dezvoltării armonioase a copilului. Nu pot adopta persoanele care nu au capacitatea deplină de exerciţiu, dar nici persoanele cu boli psihice şi handicap mintal. De asemenea, nu au drept de adopţie nici persoanele care au fost condamnate definitiv pentru o infracţiune contra persoanei sau contra familiei, săvârşită cu intenţie, precum şi pentru infracţiunea de trafic de persoane sau trafic şi consum ilicit de droguri.

Cum devine o persoană aptă să adopte un copil

Prima etapă în procesul adopţiei este informarea şi consilierea la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) din judeţul/ sectorul de domiciliu. Odată informat, adoptatorul poate depune o cerere de evaluare în vederea obţinerii atestatului de persoană/familie aptă să adopte. Potrivit ANPDCA, cererea trebuie însoţită de o serie de documente: copie după buletin, permisul de şedere pe termen lung sau, după caz, cartea de rezidenţă permanentă, declaraţie autentică pe propria răspundere cu privire la locuirea efectivă şi continuă pe teritoriul României în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii, copie legalizată de pe certificatul de naştere şi de pe certificatul de căsătorie sau hotărârea de divorţ/certificatul de divorţ, dacă este cazul, copie de pe titlul de proprietate, certificatul de cazier judiciar, adeverinţe de venit sau alte documente care atestă veniturile solicitantului, certificat medical eliberat de medicul de familie privind starea de sănătate şi eventualele boli cronice, însoţit de rezultatul evaluării psihiatrice, minimum două caracterizări de la ultimul loc de muncă pentru fiecare solicitant, declaraţia soţului care nu se asociază la cererea de adopţie, cu indicarea expresă a motivelor neasocierii, declaraţie autentică pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul nu este decăzut din drepturile părinteşti, precum şi referitor la faptul că nu are copil în sistemul de protecţie special, certificatul de cazier judiciar al persoanelor cu care locuieşte solicitantul şi certificat medical privind starea de sănătate a celorlalte persoane cu care locuieşte solicitantul, cu menţionarea eventualelor boli cronice, însoţit de rezultatul evaluării psihiatrice. După depunerea dosarului urmează evaluarea persoanei/familiei în vederea obţinerii atestatului. Procedura va dura aproximativ 120 de zile. În aceste patru luni sunt organizate şedinţe de evaluare socială şi materială şi întâlniri cu psihologul.

Potrivirea practică cu copilul

După obţinerea atestatului se realizează întâlniri între copil şi persoana/familia atestată. „Întâlnirile au drept scop realizarea treptată a acomodării cu adoptatorul/familia adoptatoare şi pot fi realizate atât în mediul de viaţă al copilului, cât şi în afara acestuia. Numărul întâlnirilor necesare pentru constatarea compatibilităţii dintre copil şi adoptator/familia adoptatoare se stabileşte de către cei 2 responsabili de caz, în funcţie de particularităţile şi evoluţia cazului. Numărul minim al întâlnirilor este de patru“, se arată în procedura legală ce trebuie urmată de o persoană/familie pentru adopţie. La finalul potrivirii practice, responsabilul de caz al copilului şi cel al adoptatorului/familiei adoptatoare întocmesc raportul de potrivire şi, constatând că s-a realizat acomodarea copilului cu familia adoptatoare, DGASPC sesizează instanţa judecătorească pentru încredinţarea copilului în vederea adopţiei. Mai apoi copilul va fi încredinţat pentru 90 de zile adoptatorului/familiei adoptatoare, iar DGASPC va realiza vizite bilunare pentru a urmări evoluţia relaţiilor dintre copil şi familie. Familia va fi monitorizată şi după ce s-a încuviinţat adopţia, pentru o perioadă de cel puţin doi ani.