În Uniunea Europeană au fost produse, anul trecut, 9,7 milioane de biciclete, un declin de 24% comparativ cu 2022 (12,7 milioane), arată datele publicate de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat). Cei mai
„Agricultorii nu şi-au asumat toată forţa pe care o au“
Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală Dacian Cioloş a declarat recent că trebuie făcute eforturi pentru a reduce birocraţia şi a simplifica procedurile pentru strategiile locale.
Prezent vineri în Ciugud (judeţul Alba), comuna cu cea mai mare absorbţie de fonduri europene din România, Dacian Cioloş a participat la o dezbatere cu reprezentanţi a 23 de Grupuri de Acţiune Locală (GAL) privind Axa 4 Leader în România, prilej cu care s-a discutat despre rolul GAL în dezvoltarea rurală a României în viitorul orizont financiar 2014-2020, relatează Agerpres. „Foarte multe lucruri pe care le-am discutat au ţinut de proceduri, de ghiduri, de reguli, de norme, şi am impresia că o mare parte din energia celor care lucrează în cadrul GAL-urilor e concentrată în partea procedurală, şi nu în partea de conţinut a strategiilor de dezvoltare locală. Deci aici cred că trebuie să fie făcute eforturi, şi de la Comisia Europeană, şi de la nivelul autorităţilor locale, pentru a reduce birocraţia şi a simplifica procedurile pentru aceste strategii locale care vizează, în primul rând, proiecte de dimensiune mai mică din punct de vedere financiar, dar care să răspundă unor nevoi specifice ale autorităţilor locale“, a declarat comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală.
Cioloş a vizitat vineri în Ciugud câteva dintre proiectele implementate din bani europeni - staţia de epurare, microcentrala eoliană şi sistemul fotovoltaic de producere a energiei electrice pentru iluminatul public aferent satului Şeuşa şi drumurile de exploatare, asfaltate în cadrul unui proiect finanţat din FEADR Măsura 1.2.5 (primii 26 kilometri de drumuri agricole asfaltate din ţară). În Ciugud au fost atrase fonduri europene în valoare de 16 milioane de euro, ceea ce înseamnă bugetul comunei pe 50 de ani.
Producătorii ar trebui să investească în capacităţi de stocare
Întrebat vineri, în Alba, dacă el crede că în România ar exista un aşa-zis cartel al traderilor de cereale, după cum au semnalat unii fermieri, Dacian Cioloş a spus că, dacă ar exista o asemenea înţelegere, aceasta ar fi posibilă pentru că, după părerea sa, „agricultorii nu şi-au asumat toată forţa pe care o au prin faptul că ei sunt cei care produc cerealele“. „Agricultorii ar trebui să fie cei care să aibă curajul să investească în capacităţi de stocare, ca să nu fie obligaţi să vândă la un preţ mic din parcelă imediat după recoltare, pentru a se ajunge la situaţia asta. Deci, ca să aibă capacităţi de stocare, ca să poată să aibă timpul necesar ca să negocieze preţurile, să vadă cum evoluează lucrurile pe piaţă şi să vândă direct celor care au nevoie de aceste cereale, pentru a evita intermediarii care, eventual, se pot înţelege pe aceeaşi piaţă“, a conchis Dacian Cioloş.
El a menţionat că, la nivel european, cererea de cereale este foarte mare. „Deci, o eventuală scădere de preţuri nu-i datorită faptului că a scăzut cererea, ci problema trebuie rezolvată şi găsite soluţiile în altă parte“, a spus Cioloş.