Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Ajutoare de urgență pentru românii din Italia
Guvernul român a aprobat alocarea unor ajutoare de urgenţă românilor afectaţi de cutremurul din Italia, o atenţie specială fiind acordată copiilor rămaşi orfani în urma catastrofei naturale. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), de ajutoarele de urgenţă ar putea beneficia aproximativ 50 de familii de români.
Ajutoarele financiare se acordă la cererea familiilor sau persoanelor singure afectate de calamitate, unui membru supravieţuitor al familiei sau rudei până la gradul 2, unei rude până la gradul 2 care se deplasează în Italia pentru sprijinirea membrilor supravieţuitori ai familiilor afectate, unei rude până la gradul 4 sau altor persoane cetăţeni români la care se dispune măsura de protecţie specială a copilului/copiilor pentru creştere şi îngrijire. Cererea, pentru care există un model tip disponibil la misiunile diplomatice şi oficiile consulare, dar şi la agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, va fi însoţită, obligatoriu, de copia actului de identitate al persoanei îndreptăţite şi de documente doveditoare care să ateste situaţia în care se află aceasta. Românii care şi-au pierdut actele de identitate în urma seismului trebuie să prezinte copii ale documentelor eliberate de autorităţile italiene, prin care le este atestată identitatea şi, în acelaşi timp, se confirmă că cele originale au fost pierdute, după cum precizează MAE.
La depunerea solicitării, se vor ataşa următoarele acte doveditoare: actul constatator al gradului de distrugere a locuinţei; actul constatator al decesului persoanei; actele de identitate/stare civilă care să ateste că persoana solicitantă este membru al familiei afectate; acte care dovedesc proprietatea personală a locuinţei; actele de identitate ale rudelor sau persoanelor care solicită ajutorul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. d) şi e) din hotărârea de Guvern, precum şi documentele care să ateste calitatea acestora, inclusiv încredinţarea copiilor. „Misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României colaborează cu ataşatul pe probleme sociale al Ministerului Muncii din Italia în vederea efectuării unui referat social, care să conţină identitatea membrilor familiei afectate, membrii supravieţuitori, situaţia financiară a acestora, prejudiciul înregistrat şi intenţia familiei de a rămâne în Italia sau de a se întoarce în România. Referatul se transmite Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi însoţeşte, obligatoriu, cererile şi documentele depuse de către solicitanţi”, explică MAE. Pentru detalii cu privire la procedura de urmat, potenţialii beneficiari se pot adresa Secţiei Consulare a Ambasadei României la Roma la adresa de email roma.consul@mae.ro, Biroul ataşatului cu probleme de muncă şi sociale (roma.social@mae.ro), Consulatului General al României la Bologna (bologna@mae.ro) şi Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (secretariat@mmanpis.ro).
Printre sumele stabilite de Guvern ca ajutor se prevăd: 6.000 de euro pentru copiii rămași orfani în urma decesului părinților pentru rudele până la gradul 4 sau altor persoane cetățeni români la care se dispune măsura de protecție specială a copilului; 10.000 de euro pentru familiile sau persoanele singure ale căror locuințe au fost distruse în proporție de peste 50%; 3.000 de euro pentru familiile sau persoanele singure care nu au locuință proprie; 1.000 de euro pentru o rudă până la gradul 2 care se deplasează în Italia pentru sprijinirea membrilor supraviețuitori ai familiilor afectate.
Potrivit MAE, în urma seismului din Italia au murit 11 români, şase sunt răniţi şi aproximativ 30 de persoane se află în taberele de îngrijire a sinistraţilor.