Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Al IV-lea Colocviu Naţional de Teologie Dogmatică Ortodoxă
La începutul lunii septembrie, la Constanţa a avut loc a IV-a ediţie a Colocviului Naţional de Teologie Dogmatică Ortodoxă, care a reunit la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa profesori de teologie din toată ţara. Tema colocviului a fost "Constituţia sacramentală a Bisericii. 30 de ani de la lansarea documentului BEM la Lima (1982-2012)". În încheiere au fost formulate concluzii rezultate atât din lucrările expuse, cât şi din discuţiile pe marginea lor, adunate apoi într-un comunicat final pe care îl redăm în cele ce urmează.
Cel de al IV-lea Colocviu de teologie dogmatică ortodoxă care a avut loc la Constanţa vine în siajul unei - de acum - adevărate tradiţii. Primul colocviu de teologie dogmatică a avut loc la Arad, în perioada 30-31 martie 2006 şi a fost organizat de Centrul de Studii Teologice-Istorice şi de Prognoză Pastoral-Misionară al Facultăţii de Teologie din acest oraş, care a fost şi iniţiatorul acestor întâlniri a dogmatiştilor ortodocşi universitari din România. Tema abordată cu ocazia acestui prim colocviu a fost "Teologia dogmatică ortodoxă la începutul celui de al III-lea mileniu". Lucrările acestui prim colocviu au fost un adevărat succes, ba chiar un triumf al ideii de a perpetua întâlnirile între dogmatişti pentru a se cunoaşte reciproc şi pentru a putea menţine prin dialogul lor constant teologia dogmatică ro-mânească în actualitatea problemelor cu care se confruntă Biserica Ortodoxă Română pe linie pastorală şi misionară atât în interiorul ţării, cât şi în comunităţile româneşti din diaspora. Pentru acest motiv s-a dorit atunci o continuare a acestei importante iniţiative a dogmatiştilor de la Arad. Astfel, cel de-al doilea colocviu a fost organizat doi ani mai târziu de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, între 22 şi 23 mai 2008, şi consacrat "Metodelor de cercetare în teologia dogmatică". Organizarea celui de-al treilea colocviu a revenit apoi Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. El a avut loc între 25 şi 26 mai 2010, tema fiind de data aceasta "Revelaţie, dogmă şi spiritualitate în perspectiva misiunii Bisericii". În urma consensului unanim la Cluj-Napoca s-a stabilit ca organizarea viitoarelor colocvii să revină, pe rând, celorlalte facultăţi în ordine alfabetică, pentru a evita discuţiile despre iluzorii priorităţi. În baza acestei reguli agreate de toată lumea ca fiind cea mai echitabilă, organizarea celui de-al IV-lea colocviu a revenit Facultăţii de Teologie din Constanţa, care a decis să-l organizeze între 4 şi 6 septembrie a.c. La colocviul de la Cluj-Napoca s-a căutat apoi şi o temă care să împlinească aşteptările majorităţii. În dorinţa lor de a menţine dezbaterea dogmatică din cadrul acestor colocvii în actualitatea ecumenică, participanţii de atunci au agreat în final ideea de a ţine seama de împlinirea în acest an, 2012, a trei decenii de la lansarea oficială la Lima (Peru), în 1982, a importantului document ecumenic "Botez, Euharistie, Minister". În consecinţă, tema care a revenit celui de-al IV-lea colocviu a fost Constituţia sacramentală a Bisericii. 30 de ani de la lansarea documentului BEM la Lima (1982-2012). 30 de ani de la lansarea celebrului document "Botez, Euharistie, Minister" Problema fundamentală a mişcării ecumenice este, în mod evident, eclesiologia. În limitele acesteia, ţinta principală a preocupărilor pare să fie atingerea "unităţii vizibile" a tuturor creştinilor pentru a reface vechea "ecumenă" de dinaintea Marii Schisme de la 1054. Calea în vederea atingerii acestui scop nu poate fi în nici un caz şi pentru nici una din marile confesiuni care alcătuiesc astăzi creştinismul "negocierea" unui acord de suprafaţă, realizat de aşa-zişi "reprezentanţi" ai Bisericilor, fără nici o legătură cu viaţa sacramentală, cu canoanele, şi mai ales cu învăţătura de credinţă a începuturilor creştine. Colocviul de la Constanţa şi-a propus astfel să ia în dezbatere rolul vieţii sacramentale, în special al Tainelor (Sacramentelor) atât în "constituirea" Bisericii înseşi, cât mai ales în atingerea marelui obiectiv ecumenic actual, care este refacerea "unităţii vizibile" a creştinătăţii. Marcând în acelaşi timp 30 de ani de la lansarea în 1982 la Lima (Peru) a celebrului document "Bo-tez, Euharistie, Minister", parti-cipanţii la colocviu şi-au propus, fiecare, să cerceteze din varii unghiuri de vedere modul, dar mai ales măsura în care Tainele (Sacramentele) Bisericii pot contribui astăzi, într-o nouă abordare, la realizarea marelui ţel ecumenic care este "unitatea vizibilă" a confesiunilor creştine. La sfârşitul lucrărilor, participanţii la colocviu au formulat următoarele concluzii rezultate atât din lucrările expuse, cât şi din discuţiile pe marginea lor: 1. Constituţia sacramentală a Bisericii, ca temă teologică cu profunde implicaţii misionare şi ecumenice, se fundamentează pe taina vieţii trinitare împărtăşită de Iisus Hristos prin Duhul Sfânt. Biserica noastră ortodoxă este singura propovăduitoare a adevărului şi dăruitoare a harului dumnezeiesc ce coboară de la Tatăl peste Fiul întrupat om şi preaslăvit şi se împărtăşeşte de Duhul Sfânt prin Sfintele Taine. 2. Sfintele Taine în Ortodoxie au o bază hristologic-triadologică şi un profund caracter eclesial, personal-comunitar şi cosmic-eshatologic, acestea implicând, într-o perspectivă experimental-îndumnezeitoare, dimensiunea doxologică a dogmei şi conţinutul biblic-dogmatic al doxologiei în cadrul cultului Bisericii. Tainele Bisericii au o dimensiune ontologică prin care omul nu este numai integrat în modul de existenţă teandric al Bisericii, dar i se dă şi posibilitatea asumării continue a unui dinamism personal-comunitar în vederea îndumnezeirii. În acest sens este necesară o aprofundare a teologiei Tainelor printr-o înţelegere unitară a acestora cu practica şi teologia biblică şi patristică, precum şi printr-o integrare metodologică substanţială a teologiei palamite. 3. Mistagogia ortodoxă se fundamentează pe Revelaţia divină din care transpare relaţia interioară dintre Taina Sfintei Treimi, Taina Creaţiei, Taina lui Hristos şi Taina Bisericii, precum şi modul sacramental al unirii dintre Dumnezeu şi om prin participarea omului la slava lui Dumnezeu, prezentă în Biserică. 4. Efortul teologilor s-a focalizat şi asupra identificării noilor paradigme de înţelegere a Tainelor în context ecumenic, în scopul identificării influenţelor filosofice şi tendinţelor confesionale în asumarea şi exprimarea teologică-practică a Tainelor, subliniindu-se constant nu numai o delimitare strictă vizavi de aceste influenţe, ci şi necesitatea aprofundării punctelor comune şi reconsiderarea din perspectiva Tradiţiei Bisericii a eclesiologiei euharistice. Din această perspectivă, documentul "Botez, Euharistie, Preoţie" (Lima 1982) - dincolo de insuficienţele structurale evidente, generate uneori de juxtapunerea poziţiilor confesionale - constituie un important pas înainte în eforturile contextuale ale ecumenismului şi un bun prilej de reflecţie asupra constituţiei sacramentale a Bisericii în context ecumenic. 5. Receptarea acestui document a fost realizată diversificat de la aprecieri până la poziţionări confesionale intransigente, aspect pe care îl putem identifica şi în teologia ortodoxă română. Ecourile documentului "Botez, Euharistie, Preoţie" nu au încetat să marcheze întrunirile ecumenice posterioare până la recunoaşterea reciprocă a Botezului (Magdeburg 2007), fapt ce provoacă la o reflecţie profundă, teologică şi misionară asupra "limitelor" Bisericii, precum şi o dimensiune eshatologică, anticipând şi pregătind intrarea în Împărăţia Preasfintei Treimi. 6. Sfintele Taine prin care omul este integrat şi desăvârşit sinergic în Biserică ca Trup al lui Hristos au profunde implicaţii soteriologice, reflecţia teologică asupra lor fiind fundamentată în experienţa şi asumarea ascetic-mistică a Tradiţiei Bisericii. 7. Următorul colocviu al teologilor dogmatişti români va avea loc la Facultatea de Teologie "Andrei Şaguna" din Sibiu în 2014, având ca temă "Darul unităţii Bisericii şi al lumii, implicaţii teologic-dogmatice şi culturale".