Protejarea Proprietății Intelectuale nu este obținută în mod natural și aprioric, odată cu realizarea operei/produsului, ci se realizează în condițiile prevăzute de legislația în domeniu. Drepturile de
Un grec în fruntea Eurogrupului
Noul preşedinte al Eurogrupului, organism care reuneşte miniştrii de finanţe din zona euro, este ministrul elen de finanţe, Kyriakos Pierrakakis (42 de ani), transmite Reuters. El l-a învins pe omologul său belgian, Vincent Van Peteghem, și va avea un rest de mandat de doi ani şi jumătate. Postul rămăsese vacant după demisia neaşteptată a irlandezului Paschal Donohoe, care va pleca la Banca Mondială. Eurogrupul coordonează politicile economice ale celor 20 de ţări ale zonei euro, care în curând vor fi 21, odată cu intrarea Bulgariei. (C.Z.)



.jpg)