Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Ambrozia trebuie distrusă anual înainte de a înflori
Executivul a decis, în şedinţa de miercuri, că proprietarii de terenuri vor avea obligaţia să elimine ambrozia în fiecare an, până pe data de 5 iunie, pentru că polenul acestei plante provoacă rinite alergice. Nerespectarea acestor dispoziții se va sancționa cu amenzi de până la 5.000 de lei pentru persoanele fizice și 20.000 de lei pentru persoanele juridice.
Proprietarii de terenuri sunt obligați să distrugă ambrozia, o plantă al cărei polen afectează un foarte mare număr de persoane provocându-le rinite alergice, decizia fiind luată în cadrul unei ședințe de Guvern de miercuri, 5 septembrie.
„La nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale va fi centralizată situaţia terenurilor pe care se dezvoltă această plantă şi va fi întocmit un centralizator, până pe data de 25 mai din fiecare an, în legătură cu terenurile pe care se dezvoltă această plantă. De asemenea, vor fi luate măsuri de informare a proprietarilor terenurilor respective să combată răspândirea acestei plante, obligaţia fiind să o elimine de pe terenuri până pe data de 5 iunie, în fiecare an, adică până în momentul în care înfloreşte, că de fapt asta este problema”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.
„Proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole au obligaţia să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrozia, denumită ştiinţific Ambrosia artemisiifolia, pentru evitarea instalării şi răspândirii vegetaţiei adventiv invazive şi eliminarea prezenţei acesteia pe terenurile intravilane sau extravilane”, potrivit proiectului de lege.
În scopul distrugerii ambroziei şi prevenirea răspândirii acesteia, proprietarii terenurilor pe care creşte ambrozia vor desfăşura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreţinere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice, „măsurile urmând să fie menţinute până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a buruienii”.
Şi beneficiarii lucrărilor de construcție au obligaţia să ia măsurile necesare pentru evitarea instalării sau răspândirii buruienii ambrozia, pe terenurile afectate de lucrări.
Constituie contravenţie nerespectarea prevederilor din avertisment de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcţii, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole care nu se conformează prevederilor din avertisment şi se sancţionează cu amendă de la 750 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice şi cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.
Verificarea şi constatarea nerespectării prevederilor legii, precum şi aplicarea sancţiunii se fac de către o comisie mixtă, construită prin ordin al prefectului, formată din specialişti desemnaţi din cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, comisariatelor judeţene ale Gărzii naţionale de mediu, direcţiilor judeţene de sănătate publică şi autorităţii publice locale pe a cărei rază teritorială se face controlul.
Polenul acestei plante provoacă alergii severe. Ambrozia a fost declarată de către experții Comisiei Europene o „specie periculoasă pentru sănătate”.