Amenajarea unei grădini de legume nu este dificilă. Grădinarii cu experienţă oferă numeroase sfaturi şi idei, sfaturi ce fac parte din abc-ul legumiculturii.
Locul cel mai potrivit pentru amenajarea unei grădini de legume lângă casă este zona cea mai însorită şi adăpostită de vânt, astfel încât să primească cel puţin şase ore de lumină solară directă pe zi. În apropiere trebuie să se afle şi o sursă de apă. Toamna, terenul se sapă la adâncimea de 30-40 cm. Primăvara, pământul se mărunţeşte cu o greblă sau o furcă pentru săpat.
Terenul astfel pregătit se va împărţi pe parcele, o zonă fiind rezervată legumelor perene, precum leuşteanul sau hreanul. De asemenea, se pot pune nişte indicatoare care să specifice numele fiecărui tip de plantă şi data la care a fost sădită. Pe restul terenului, parcelarea se va face în funcţie de legumele cultivate, având grijă ca acelea care au nevoie de mai multă lumină şi temperatură mai ridicată să fie în spaţiu deschis, iar cele care cresc şi la semiumbră să fie semănate la margine, acolo unde cel puţin câteva ore pe zi este umbră.
Printre primele lucrări ce trebuie făcute sunt curăţenia şi îndepărtarea uscăturilor. Pământul tasat în perioada iernii trebuie afânat, săpat, mărunţit şi îngrăşat. Nu trebuie să lipsească sursele de apă şi sistemele de udare: aspersoare şi filtre. În funcţie de calitatea solului, pregătirea straturilor este diferită. Pentru solurile argiloase, cu un drenaj mic, se recomandă cultivarea legumelor pe straturi ridicate. Acestea vor avea la bază 40-60 cm şi vor fi plasate la o distanţă de 30 cm unul de altul, distanţă care să permită deplasarea printre ele. Straturile se fac la 10-20 cm înălţime, late de un metru şi jumătate, despărţite prin poteci. În zonele nisipoase, unde solurile nu reţin apa, se pot face straturi adâncite. Astfel se poate acumula apa provenită din ploi sau din irigaţii. Pe mijlocul grădinii trebuie lăsată o potecă mai lată, care să permită deplasarea uneltelor, a furtunului pentru irigat, a unui cărucior sau a unei roabe. Importantă este şi rotaţia culturilor pentru a preveni apariţia bolilor. De-a lungul mai multor ani se poate păstra aceeaşi structură a parcelelor, dar nu trebuie semănate legume de acelaşi fel în acelaşi loc, doi ani consecutiv. Toamna, odată cu săpatul, se îngraşă solul cu gunoi de grajd sau compost. Compostul se obţine din resturile vegetale strânse de-a lungul timpului, plante sau frunze uscate. O fertilizare bună se poate face prin adăugarea de bălegar putrezit, de muşchi de turbă sphagnum, de mucegai de frunze sau de alte materii organice. Un îngrăşământ mineral bun este cenuşa.
În zonele unde umbra nu permite creşterea legumelor, sau lângă garduri, se pot sădi plante perene înalte: mur, zmeur, cătină, măceş.
Economisirea apei folosite pentru udat
Se poate obţine un număr mare de recolte într-un spaţiu restrâns prin intercalarea legumelor care cresc rapid, precum ceapa, cu legume care cresc mai lent, precum broccoli sau conopida. Plantarea se face în rânduri largi şi nu individual. Legumele precum spanacul, salata, fasolea verde, mazărea şi ştevia pot fi crescute astfel pentru recolte mai mari. Legumele ca: fasolea agăţătoare, castraveţii sau pepenii pot creşte şi vertical, pe un grilaj sau spalier, lăsând mai mult spaţiu pentru alte legume. Creşterea se poate accelera folosind protecţii din folie de plastic în formă de clopot sau acoperitoare pentru rând pentru a proteja legumele de gerurile timpurii. Astfel, legumele sensibile la frig pot fi transplantate afară cu câteva săptămâni înaintea timpului normal de plantare.
Apa se poate economisi cu un sistem de irigare prin picurare. Sistemul furnizează apa direct la rădăcinile plantelor. Dacă se instalează şi un regulator de timp pe robinet, grădina va fi udată automat.
Ustensilele necesare pentru grădinărit primăvara sunt: foarfecele de grădină, plantatorul, furca, grebla, sapa, cazmaua, mănuşile de protecţie, precum şi un furtun lung, care să acopere toată grădina. (Corneliu Ciocan)
