Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Amplă iniţiativă antitutun
Peste 350 de organizaţii non‑guvernamentale solicită Parlamentului şi Guvernului modificări legislative prin care să fie îndepărtate orice surse de publicitate şi promovare pentru produsele din tutun, nicotină sau ţigări electronice în spaţiile publice închise. Măsurile propuse vizează protejarea, în special, a copiilor, cei mai vulnerabili la expunerea la fumul de tutun. „Cred că este momentul să le spunem oamenilor că dincolo de fumat stă o negrijă faţă de sine şi că e nevoie ca atunci când vor să îşi păzească viaţa, chiar să o facă”, a arătat şi părintele Constantin Necula într‑o conferinţă pe această temă.
Solicitările înaintate de cele peste 350 de ONG‑uri membre ale „Iniţiativei 2035 - Prima Generaţie Fără Tutun a României” se referă şi la taxarea uniformă pentru toate produsele din tutun, inclusiv pentru produsele noi apărute pe piaţă, şi direcţionarea taxelor suplimentare aferente în campanii educaţionale adresate prioritar grupei de vârstă de debut a consumului de tutun (13‑15 ani), precum şi pentru sprijinirea renunţării la fumat.
„Avem obligaţia morală şi legală de a crea un mediu social care să favorizeze opţiunea copiilor şi adolescenţilor de a rămâne nefumători”, se arată în comunicatul Iniţiativei 2035.
Potrivit semnatarilor iniţiativei, ultimele anchete epidemiologice indică o situaţie alarmantă în ceea ce priveşte fumatul în rândul copiilor şi adolescenţilor din România şi impun adoptarea de urgenţă a unor măsuri care să accelereze scăderea numărului de tineri care încearcă şi ulterior consumă produse din tutun.
„Modalităţile prin care este facilitată şi încurajată «testarea» primelor ţigări, urmată de consumul curent odată cu instalarea dependenţei de nicotină, sunt: accesul facil al minorilor la produsele din tutun, în ciuda interdicţiei de vânzare şi de distribuire gratuită a acestor produse - 70,7% dintre copiii cu vârsta între 13 şi 15 ani afirmă că şi‑au cumpărat ţigările de la magazin, adică au provenit din sursă legală; aproape 80% dintre copii (78,4%) afirmă că nu au fost împiedicaţi să cumpere ţigări din cauza vârstei, iar 39,9% au putut cumpăra chiar ţigări la bucată, deşi acest lucru este interzis de mai mult de 10 ani; expunerea semnificativă a copiilor şi adolescenţilor la acţiuni de promovare şi publicitate în spaţii pe care le frecventează uzual”, arată comunicatul.
Reprezentanţii „Iniţiativei 2035” spun că se poate estima că aproape jumătate de milion de copii români cu vârsta între 10 şi 18 ani (477.050), adică circa un sfert din totalul copiilor din această categorie de vârstă, au încercat cel puţin o dată în viaţă să fumeze, 14,6% dintre copiii de 13‑15 ani fumează actual tutun (au afirmat că au fumat în ultimele 30 de zile), ceea ce înseamnă că aproximativ 90.000 de adolescenţi au şanse mari de a deveni în curând fumători zilnici.
Petiţia celor 350 de organizaţii non‑guvernamentale vine în completarea campaniilor de conştientizare privind efectele nocive asociate fumatului care au avut loc în urmă cu circa două săptămâni, prilejuite de marcarea Zilei Mondiale fără Tutun (31 mai).
Printre aceste acţiuni s‑a numărat şi o conferinţă susţinută de părintele Constantin Necula la Sibiu, în 30 mai.
„Nu vin să vă vorbesc din afară, deoarece am fost suficient de mult timp fumător, cât să înţeleg că este o prostie. Eu sunt probabil printre puţinii care s‑au lăsat de fumat în armată. Aşa că înţeleg o dată în plus efortul oamenilor de a ieşi din ispita aceasta”, le‑a spus părintele Constantin Necula celor prezenţi, potrivit Agerpres.
Alături de părintele Necula, la conferinţa antifumat a participat şi psihologul Alexandru Leşcău, din partea Asociaţiei Crucea Albastră Sibiu.
„Cred că este momentul să le spunem oamenilor că dincolo de fumat stă o negrijă faţă de sine şi că e nevoie ca atunci când vor să îşi păzească viaţa, chiar să o facă. Nu pot doar să mă rog, trebuie să şi întind o mână şi sper să o facem cât mai profesionist. Există centre care ar trebui înmulţite în ţară, în care să conteze mai mult oamenii decât acţiunile şi să conteze în primul rând întinderea mâinii către ei”, a concluzionat părintele Necula.