Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
ANPC: Atenție de unde cumpărați produse de post!
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) recomandă consumatorilor să fie atenți de unde cumpără produse alimentare de post, să citească lista ingredientelor de pe eticheta produsului şi să păstreze bonul de casă, pentru a putea proba în cazul în care există reclamaţii referitoare la conformitatea unui produs.
„Ne aflăm în postul Crăciunului şi pentru ca produsele pe care le cumpăraţi în această perioadă să nu prezinte un pericol pentru sănătatea dvs., Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor vă recomandă să cumpăraţi produse alimentare de post numai din locuri amenajate şi autorizate, să solicitaţi şi să păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea/siguranţa unui produs. Atenţionăm asupra faptului că prin achiziţia de produse alimentare de post din locuri neautorizate (…) riscaţi ca produsele să fie neconforme sau chiar nesigure şi vă pot afecta sănătatea“, susţine Paul Anghel, directorul general al ANPC.
Reprezentantul ANPC sfătuiește ca înaintea cumpărării produselor de post să se acorde o atenţie deosebită listei ingredientelor.
„Nu cumpăraţi produse cu etichete care nu vă informează complet şi corect privind conţinutul/ingredientele sau calitatea produsului“, subliniază şeful ANPC, potrivit Agerpres.
În acest sens, el atrage atenţia consumatorilor că în anii anteriori comisarii ANPC au găsit la comercializare produse cu etichete care puteau induce în eroare. Este vorba de utilizarea de denumiri consacrate ale unor preparate din carne precum şniţel, pateu, parizer, salam, cârnaţi, crenvurşti etc. la care era ataşată sintagma „vegetal“.