Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Anticipate în Republica Moldova, la sfârşitul lunii iulie
Alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova vor avea loc, cel mai probabil, la finele lunii iulie, a declarat, ieri, prim-vicepreşedintele Parlamentului de la Chişinău, Vladimir Ţurcan. Oficialul moldovean nu a anunţat însă o dată exactă, spunând că preşedintele Vladimir Voronin va trebui să semneze un decret în acest sens. „Ar fi bine ca alegerile să se desfăşoare cât mai curând şi situaţia să revină la normal“, a declarat Vladimir Ţurcan. În Republica Moldova urmează să aibă loc alegeri parlamentare anticipate, deoarece Parlamentul format în urma scrutinului din 5 aprilie nu a reuşit să aleagă un nou şef al statului.
Deputaţii comunişti din Parlamentul moldovean au votat ieri, în lectură finală, micşorarea pragului electoral de la 6% la 5% şi reducerea numărului necesar de alegători la alegerile parlamentare de la 50% la o treime. Potrivit proiectului de lege, în cazul în care la scrutin nu participă numărul necesar de persoane, se va anunţa repetarea alegerilor, care vor fi declarate valabile indiferent de numărul de participanţi. Partidele aflate în opoziţie au criticat faptul că stabilirea pragului de o treime pentru participare la alegeri reduce reprezentativitatea Parlamentului şi i-au acuzat pe comunişti că modifică prevederile Codului electoral conform propriilor interese şi nu ţin cont de recomandările instituţiilor internaţionale, potrivit cărora legislaţia electorală nu ar trebui modificată cu şase luni înainte de alegeri. Potrivit experţilor de la Chişinău, acest proiect de lege favorizează Partidul Comuniştilor, deoarece, prin micşorarea pragului electoral, se creează condiţii de accedere în Parlament a unor formaţiuni mai mici, care ar putea, în caz de necesitate, să susţină PCRM.