Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Apel pentru măsuri guvernamentale eficiente în cazul tinerilor șomeri
Rata mare a șomajului în rândul tinerilor din România este un indicator al „slabei performanțe a măsurilor guvernamentale”, afirmă Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara (UVT), motiv pentru care cere Executivului măsuri corective în acest sens. El subliniază că rezultatele Guvernului în implementarea programelor europene menite să diminueze rata șomajului în rândul tinerilor sunt vizibil slabe.
Rata șomajului în rândul tinerilor cu vârste sub 25 de ani din România se situează, conform unui raport recent al Curții de Conturi Europene, citat de Marilen Pirtea, rectorul UVT, la un nivel peste media europeană de 18,8%. Mai exact, anul acesta proporţia tinerilor șomeri depășește 20%, deși România înregistrează cea mai mică rată generală de șomaj din Uniunea Europeană (UE), de 5,9%, potrivit acelorași date. „Rata mare a șomajului în rândul tinerilor din România este un indicator exact al slabei performanțe a măsurilor guvernamentale”, susține Marilen Pirtea. În opinia sa, o evaluare comparativă a situației economice în care se plasează generația tânără din România și a inserției acesteia pe piața muncii arată un deficit de rezultate benefice tinerilor, măsurat nu doar prin rata șomajului, ci și prin condițiile de trai ale acestora.
„În actualele condiții economice defavorabile tinerilor, exprimate printr-o pondere de 30,7% din totalul tinerilor din România care trăiesc în condiții de privare materială severă (față de o medie UE de 11,4%), este mai mult decât evidentă nevoia de intervenție prin măsuri guvernamentale pentru prevenirea crizei șomajului la nivelul populației cu vârste între 18 şi 29 de ani”, subliniază rectorul UVT.
Acesta explică faptul că programele europene prioritare destinate ameliorării ratei șomajului în rândul tinerilor din Europa nu se pot implementa de la Bruxelles, ci guvernele fiecărei țări membre trebuie să fie responsabile în acest sens. Astfel, Pirtea vorbește despre o implicare prea mică a Executivului de la București „în privința măsurilor globale destinate adaptării condițiilor socioeconomice pentru o mai rapidă inserție a tinerilor”, dar și legat de implementarea „mai transparentă și mai eficientă a programelor susținute de UE prin intermediul ministerelor de linie”.
Guvernul a declarat că are în vedere măsuri active pentru incluziunea profesională și socială a tinerilor, prin aplicarea principalelor programe susținute de UE pentru tineri: „Garanția pentru tineret”, ce vizează măsuri în primele patru luni de după încheierea școlii sau intrarea în șomaj, și „Inițiativa pentru ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor”, program destinat regiunilor europene în care șomajul tinerilor depășește 25%, din categoria 15-24 de ani. Primul program se adresează așa-numitei categorii NEET, tineri care nu sunt încadrați profesional și nu urmează nici un program educațional sau de formare. Al doilea program îi are în vedere pe tinerii defavorizați localizați în zone cu rate mari ale șomajului.
La nivelul Guvernului țării noastre, cele două mari programe „se află într-un impas major”, afirmă rectorul UVT. „Solicităm Guvernului, Ministerului Muncii și Justiției Sociale și Ministerului Educației Naționale o evaluare completă și un set de măsuri pentru reformarea și eficientizarea modului în care se implementează aceste programe, pentru că de modul în care investim astăzi în tineri depinde nu doar viitorul nostru european, ci și al fiecărei comunități locale și regionale, ca și al României în ansamblu”, subliniază Marilen Pirtea.
În urmă cu două luni, în cadrul unui summit UE, oficialii Uniunii au avut ca prim punct pe agenda întrevederii fenomenul de șomaj în rândul populației tinere, fiind înregistrate cele mai mari rate ale șomajului la această categorie de populație de la momentul înfiinţării UE și până în prezent.